Asociația 21Decembrie 1989
Autor: DAN ALEXANDRU • Categoria: Politică internă • Publicat la: 2010-12-13
Pe 11 noiembrie 2010, în Monitorul Oficial se publica Decizia 1.358 a Curţii Constituţionale prin care cel mai important articol din Legea 221/2009 era declarat neconstituţional. Cum în Parlament nimeni nu a reintrodus legea în dezbatere, peste 14 zile expiră termenul până la care poate fi pusă în acord cu Constituţia, drept urmare, legea va deveni caducă. Legea 221/2009 era o lege prin care comunismul era condamnat nu doar pe hârtie.
Guvernul a dat, Guvernul a luat
Pe 18 decembrie 2006, preşedintele Traian Băsescu a prezentat în Parlament Raportul Comisiei Prezidenţiale prin care se condamna regimul comunist din România. De atunci şi până în prezent, condamnarea (pe hârtie) comunismului a fost exploatată electoral de preşedinte şi de PDL. În realitate însă, condamnarea comunismului este invizibilă, ba mai mult, este obstrucţionată de actualii guvernanţi.
În 2009, Guvernul Boc se împăuna cu adoptarea Legii 221. Această lege dădea dreptul foştilor deţinuţi politici şi, în general, tuturor foştilor persecutaţi politici sau urmaşilor lor să solicite prin intermediul instanţelor de judecată despăgubiri materiale pentru suferinţele îndurate în anii comunismului. În 2010, Guvernul Boc a schimbat foaia. A dat în primă instanţă OUG 62/2010, prin care limita la 10.000 de euro despăgubirile pentru foştii persecutaţi politici şi la 5.000 de euro despăgubirile cerute de urmaşii acestora. Practic, prin această ordonanţă de urgenţă o parte dintre persecutaţii politici urmau să nu mai primească nici un leu, deoarece din plafonul stabilit de Guvern se scădeau sumele obţinute în ultimii 20 de ani prin Decretul-Lege 118/1880. Această măsură însă nu a fost considerată ca fiind suficientă de către Guvern, şi, în paralel, prin Ministerul Finanţelor, în sutele de procese prin care foştii persecutaţi politici cereau despăgubiri, a contestat Legea 221/2009 la Curtea Constituţională. În paralel, Avocatul Poporului a atacat OUG 62 la CCR.
Perversitatea Curţii Constituţionale
Pe 20 octombrie a.c., Curtea Constituţională declară neconstituţională, în integritate OUG 62/2010, dar Decizia nu este făcută publică. 24 de ore mai târziu, CCR declară neconstituţională teza întâi a punctului a) a art.5 din Legea 221/2009, adică exact partea din lege prin care foştii persecutaţi politici aveau dreptul să solicite despăgubiri materiale prin intermediul justiţiei. Abia în această zi se anunţă public cele două decizii. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, susţinea, în ciuda evidenţelor, că „deciziile nu se anihilează una pe cealaltă”, provocând pentru scurt timp euforia în rândul unor ziarişti şi analişti politici. În realitate, prima decizie a fost favorabilă foştilor persecutaţi politici, pentru că nu mai plafona despăgubirile, în timp ce cea de a doua anula posibilitatea solicitării şi obţinerii despăgubirilor. Cu alte cuvinte, CCR a lucrat din nou la „turaţie maximă” pentru Guvern. În ceea ce priveşte elementele de neconstituţionalitate găsite Legii 221/2009, mai mulţi jurişti le consideră ca fiind total nefondate.
Tăcere în Parlament, tăcere în societatea civilă
Conform Constituţiei, în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a motivării CCR, Parlamentu este obligat să repună legea în acord cu Constituţia. În caz contrar, articolul (sau articolele) neconstituţional este considerat că nu mai există şi dispare din lege. Termenul până la care Legea 221/2009 mai poate fi reparată este de 25 decembrie a.c. Este însă practic imposibil – ţinând cont de agenda parlamentară – ca să se mai poată face ceva până de Crăciun. Oricum, din 12 noiembrie de când în Parlament legea putea reintra în circuitul procedurilor, nimeni nu a mai scos un cuvânt despre situaţia ei. Obligaţia repunerii pe tapet a legii îi revenea Robertei Anastase, în calitate de preşedintă a Camerei decizionale în acest caz. Surprinzător (sau nu) nici o voce din societatea civilă – partea care susţine că se ia la trântă cu comunismul – nu a reacţionat până în prezent privind pasivitatea Parlamentului privind Legea 221/2009.
Istoric: o lege votată de 99% dintre parlamentari
Legea care se pregăteşte să moară are un istoric agitat. A fost concepută în 2006 de ministrul de atunci al justiţiei, Monica Macovei, dar a fost, pur şi simplu, uitată în sertarele cabinetului ministerial. A fost descoperită ulterior de ministrul Tudor Chiuariu şi trimisă Parlamentului. Pe 12 mai 2008, este adoptată cu o largă majoritate în Senat, după care pe 7 octombrie 2008 intră în plenul Camerei Deputaţilor, dar este retrimisă la comisia juridică la cererea deputatului minorităţii evreieşti, pe motiv că ar putea recompensa unele persoane care au avut vederi antisemite. Reintră în plen în 2009, este adoptată pe 12 mai, cu 212 voturi pentru, 2 contra şi 4 abţineri, iar pe 30 mai 2009 este promulgată de preşedintele Traian Băsescu.
Legea lustraţiei a murit din aceleaşi cauze
Precedentul privind decesul unei legi prin care se punea în practică condamnarea comunismului îl constituie celebra Lege a lustraţiei. Tărăgănată ani buni, din cauza opunerii când a PSD, când a PDL, când a ambelor partide, legea se adoptă cu mare întârziere, în primăvara anului 2010. Este contestată la CCR de către PSD şi este declarată neconstituţională pe 7 iunie a.c. Motivarea Curţii este publicată în Monitorul Oficial pe 23 iunie 2010 (în alte situaţii, judecătorii Curţii s-au grăbit cu publicarea motivării – n.a.), iar Parlamentul trebuia în 45 de zile să refacă legea. Pe 8 iunie, preşedinta Camerei, Roberta Anastase (cea care şi-a făcut un titlu de glorie prin adoptarea legii), a promis într-o declaraţie dată televiziunilor de ştiri că imediat ce va veni motivarea va lua toate măsurile pentru refacerea legii. Nu a întreprins însă nimic, de fapt, Anastase şi nici unul dintre colegii ei de partid nu au mai scos, până astăzi, nici un cuvânt privind Legea lustraţiei. La fel, şi “vajnicul” revoluţionar Teodor Mărieş care a făcut şi greva foamei pentru adoptarea legii nu a mai pomenit ceva despre soarta ei.
Cu ce rămân persecutaţii politici din comunism
Prin iminenta dispariţie a prevederii din Legea 221/2009 care le dădea dreptul să obţină despăgubiri, foştii persecutaţi politici din regimul comunist trebuie să se mulţumească în continuare cu ce le oferă Decretul-Lege 118/1990 (cu modificările ulterioare). Adică, supravieţuitorii primesc lunar o indemnizaţie de 200 de lei pentru fiecare an de puşcărie politică sau deportare/prizonierat, iar în cazul în care cei în cauză nu mai trăiesc, soţia/soţul supravieţuitor primeşte o indemnizaţie fixă de 200 de lei pe lună. Contactat de “Puterea”, actualul preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Octav Bjoza, spunea că indemnizaţia pe care o primeşte prin Decretul-Lege 119/1990, cumulată cu pensia sa, „nu depăşeşte pensia pe care o are gardianul care mă bătea”. Cu toate acestea, nici AFDPR (de când a murit fondatorul ei, Ticu Dumitrescu, organizaţia a intrat într-o pasivitate suspectă) nu a reacţionat nici după ce Legea lustraţiei a „murit” şi nici după ce Legea 221/2009 nu a mai intrat în atenţia Parlamentului. Ultima preocupare a AFDPR a fost să protesteze pentru schimbarea numelui Alianţei Socialiste în PCR.