Sâmbătă 25 februarie şi duminică 26 februarie, Florin Mihalcea preşedintele Societăţii Timişoara alături de colegi şi jurişti a lucrat la amendamente privitoare la Legea Lustraţiei. George Costin l-a sprijinit pe Florin Mihalcea în acest demers, colaborarea fiind on-line.
Luni 27 februarie, dimineaţa la ora 06.10, DNA Piteşti a descins la locuinţa secretarului de stat George Costin pentru ai “lustra” calculatorul.
Procurorii nu au găsit probe după ce i-au “lustrat” întreg apartamentul pentru al aresta pe George Costin. În aceste condiţii au “comandat” un mandat de aducere care a sosit de la Piteşti şi l-au “invitat” să îi însoţească pentru a da o declaraţie.
George Costin este împiedicat să ajungă astăzi la ora 16.00 la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.
Din surse, de la scara blocului am aflat că procurorul enervat pentru a 2-a oară de situaţia penibilă în care a fost pus (acelaşi procuror a descins la sediul asociaţiei în urmă cu peste un an) a exprimat ceva legat de “Costin şi Băsescu”.
Se pare că din nou se încearcă aceleaşi jocuri politice în care ne-a târât “revoluţionarul”, activistul Iliescu încă de la apariţia lui publică din 22 decembrie 1989.
Dorite sau nedorite de comunişti şi acoliţii lor, Legea Recunoştinţei, Legea pentru imprescriptibilitatea crimelor din perioada comunistă şi Legea Lustraţiei vor fi votate de actuala majoritate parlamentară.
Nu putem să ne reprimăm voinţa exprimată în zilele Revoluţiei: FĂRĂ COMUNIŞTI.
Iar pentru Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD şi promotorul intrigilor naţionale un ultim mesaj: “Ilici nu uita, a venit şi ziua ta!”
Departamentul de presă
Asociația 21Decembrie 1989