Asociația 21Decembrie 1989
16 decembrie 2010
de Vladimir Tismaneanu
“Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara !” – Sloganul care a scos în stradă sute de mii de români, sătui de dictatură, s-a născut cu exact 21 ani în urmă. Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara.
Recomand excelentul text scris de Theophyle:http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/12/16/timisoara-16-decembrie-1989-scanteia-revolutiei/
Intr-adevar, acolo a inceput ceea ce unii se obstineaza sa considere doar un foc de artificii, o iluzie sau o mistificare. Nu s-a tras cu gloante oarbe la Timisoara. Acolo au murit oameni pentru ca au cerut libertate. Dictatura a recurs cu disperare la solutia Tienanmen. In alte state din Blocul Sovietic au fost ascultate indemnurile lui Gorbaciov de a nu se recurge la forta impotriva demonstantilor pentru democratie. Pana si ulii dogmatici gen Gustav Husak, Milos Jakes, Erich Honecker, Egon Krenz, Todor Jivkov etc au inteles ca 1989 nu era 1953, 1956 ori 1968. Singurul care retraia momentele din octombrie-noiembrie 1956 cand facea parte din Comandamentul numit de Gheorghiu-Dej pentru a preveni “contrarevolutia” era Ceausescu. El si valetii sai. Nomenklatura de la Bucuresti a refuzat sa cedeze, si-a aparat cu furie privilegiile botezate cu nemarginit cinism “cauza socialismului”. Pentru Ceausescu si sicofantii sai, Gorbaciov era un tradator, un oportunist de dreapta, groparul comunismului real. Toti membrii si membrii supleanti ai Comitetului Politic Executiv au aprobat decizia criminala de a se trage in protestatari. Nici macar unul nu s-a abtinut. Au urmat masacrele. In timp ce la Bucuresti Ceausescu se mai inchipuia infailibil, Timisoara era de-acum libera. Prabusirea regimului a fost rezultatul miscarii anticomuniste spontane pe care profitocratia a incercat sa o opreasca prin manipulari si dezinformare. Asa ajuns la putere Ion Iliescu, travestit, ca si Petre Roman, ca si Voican Voiculescu, in “revolutionar”. A mimat anticomunismul, s-a jurat ca este de partea revoltionarilor, dar a pregatit si a orchestrat detrunarea miscarii revoolutionare. Am mai spus-o, a ierta nu inseamna a uita, dar a uita este de neiertat. In plus, iertarea este o vorba desarta in absenta caintei.
Cand aud voci care sustin ca anticomunismul democratic este revolut ca atitudine etica, ca nu mai are sens sa ne ocupam de natura sistemului comunist, de resursele sale ideologice, de consecintele sale, ma intreb pe ce planeta traiesc propagatorii acestei viziuni? Au citit ei oare cu atentie Proclamatia de la Timisoara, unul dintre primele documente ale decomunizarii in Europa de Est, adevarata Carta a Revolutie Romane? Ori poate considera ca autorii Proclamatiei si milioanele de oameni care au crezut si cred in aceste idei sunt cu totii monomani? Ar spune oare ei acelasi lucru despre confruntarea cu trecutul nazist? Ar fi aprobat prezenta in guvernele democratice a fostilor demnitari ori ideologi fascisti? Au ei cea mai vaga notiune despre analiza comparativa a regimurilor comuniste? Au intrat macar o zi in arhive? Amatorismului lautarist, insolentei negationiste si amneziei abil cultivate trebuie sa li se contrapuna expertiza veritabila a ceea ce a fost comunismul, in planul institutiilor, al practicilor sociale, al vietii cotidiene, al represiunii, al mecanismelor de constrangere si cooptare, al subiectivitatii. In decembrie 1989, timisorenii au cerut adevar, demnitate si libertate. Au urmat ani lungi in care restauratia nu a fost catusi de putin de catifea. Abia pe 18 decembrie 2006 statul roman a condamnat dictatura comunista drept ilegitima si criminala, o pozitie reiterata categoric in aceste zile de presedintele tarii. Dupa 21 de ani, idealurile revolutionarilor timisoreni raman vii, nealterate, actuale. (VT)