Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Agerpres – 17 mai 2010

ŞTIRE – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE PRESĂ – AGERPRES
Luni, 17 Mai 2010 08:38http://www.agerpres.ro/media/index.php/comunicate/item/8493-Comunicat-de-pres-Asociaia-21-Decembrie.html

 

Sâmbătă, 15 Mai 2010 10:48

Comunicat de presă – Asociaţia 21 Decembrie

Luni, 17 Mai 2010 08:38

Comunicat 16 Mai 2010

După 20 de ani de luptă a societăţii civile şi a presei prodemocratice, precum şi datorită celor 78 de zile de grevă a foamei în care s-a aflat anul acesta Teodor Mărieş, va fi împlinit cel mai important deziderat al poporului român exprimat în timpul revoluţiei anticomuniste şi în cei 20 de ani care au urmat: ‘FĂRĂ COMUNIŞTI!’ şi ‘FĂRĂ SECURIŞTI!’.

Miercuri, 19 Mai 2010, va fi o zi istorică: Legea lustraţiei va fi votată în mod deschis (la vedere, cu apel nominal) astfel încât poporul român să poată vedea cine ar putea fi împotriva îndepărtării de la conducerea înaltelor instituţii ale statului a celor implicaţi direct sau indirect în abuzurile, fărădelegile şi crimele partidului comunist şi ale Securităţii.

Cele 35 de organizaţii civice şi sindicale semnatare ale acestui comunicat fac apel către Televiziunea naţională, Societatea Română de Radio, posturile private de televiziune şi radio, să transmită în direct votarea deschisă (la vedere, cu apel nominal) a legii lustraţiei.

Societatea civilă va fi reprezentată de o delegaţie de 20 de persoane din fruntea Societăţii Timişoara, precum şi de numeroşi revoluţionari şi reprezentanţi ai organizaţiilor civice şi sindicale.

Lustraţia anticomunistă va fi adoptată la 20 de ani de la alegerile din Duminica orbului, 20 Mai 1990, alegeri fraudate moral de FSN (succesorul PCR şi al Securităţii), şi de comunistul Ion Iliescu care a uzurpat puterea pentru a deturna revoluţia anticomunistă în contrarevoluţie neocomunistă, fapt datorat genocidului din 22-28 decembrie 1989 (când s-au înregistrat peste 1000 de morţi şi peste 3500 de răniţi) pentru care Ion Iliescu este cercetat penal conform declaraţiei procurorului general din 18 ianuarie 2010.

Cele 35 de organizaţii civice şi sindicale semnatare ale acestui comunicat îi solicită pentru a cincia oară domnului Victor Ponta să facă apel, în calitate de preşedinte al PSD, către deputaţii partidului pe care-l conduce, să voteze în unanimitate Legea lustraţiei anticomuniste, în mod deschis, la vedere, astfel încât electoratul să se convingă că PSD va vota pentru îndepărtarea de la conducerea înaltelor instituţii ale statului a celor implicaţi direct sau indirect în abuzurile, fărădelegile şi crimele partidului comunist şi ale Securităţii.

În felul acesta, domnul Victor Ponta va da semnalul reformării PSD care timp de 20 de ani a acţionat ca principal moştenitor şi continuator al partidului comunist şi al Securităţii.

Decomunizarea este la fel de importantă precum denazificarea. Reamintim faptul că în numele nazismului au fost ucişi zece milioane de oameni şi că în numele comunismului au fost ucişi o sută de milioane de oameni.

Din multe puncte de vedere, Ion Iliescu şi alţi activişti totalitari precum Emil Bobu, Ghizela Vass, Leonte Răutu, Valter Roman, Ion Dincă, Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad, Nicolae Pleşiţă, sunt vinovaţi pentru implicarea în crime comuniste la fel cum au fost vinovaţi pentru implicarea în crime naziste Martin Bormann, Hermann Goering, Rudolf Hess, Alfred Jodl, Joachim von Ribbentrop ş.a.

Societatea civilă face apel la Ion Iliescu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte de onoare al PSD, datorită implicării sale în crimele din 1956, 1957 şi 1968 când au fost reprimaţi, arestaţi şi torturaţi studenţi prodemocratici, precum şi datorită implicării sale în genocidul neocomunist din 22-28 decembrie 1989 (când s-au înregistrat peste 1000 de morţi şi peste 3500 de răniţi) pentru care este cercetat penal conform declaraţiei procurorului general din 18 ianuarie 2010, precum şi în fratricidul din 13-15 iunie 1990, Ion Iliescu fiind principal responsabil conform rechizitoriului din 27 iulie 2007 elaborat de procurorii condusi in acea perioada de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul sectiei Parchetelor Militare, rechizitoriu în care se arata urmatoarele: Ion Iliescu a luat decizia reprimarii din iunie 1990, a coordonat-o personal depasindu-si atributiile, a ordonat interventia militara cu munitie de razboi si TAB-uri pentru reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii – ceea ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin împuscare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte multi oameni în crime, ofiteri superiori care au fost trimisi în judecata si care au sustinut în declaratiile lor ca n-au facut altceva decat sa execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu si ale colaboratorilor lui.

Societatea civilă speră că Legea lustraţiei va fi votată în unanimitate de reprezentanţii unei clase politice antitotalitare, compatibile cu statutul României de membră a Uniunii Eurpene şi a NATO.

Societatea civilă îi felicită pe: Roberta Anastase – preşedinta Camerei Deputaţilor, deputaţii PNL Eugen Nicolăescu (iniţiator al legii lustraţiei), Gheorghe Gabor şi Tudor Chiuariu, deputaţii PD-L Daniel Buda, Florin Postolachi, Marius Dugulescu, deputata PSD Aura Vasile, deputatul UDMR Andras Mate, pentru pentru implicarea decisivă în votarea legii lustraţiei – moment de răscruce în reformarea morală a societăţii româneşti.

Comunicat de presă semnat de:

Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/articles/40-appeal-for-the-condemnation-of-the-criminality-and-illegittimacy-of-communism.html , vicepreşedintele Alianţei Civice – România

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România – Octav Bjoza, Preşedinte

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonie Popescu, Dinu Gându, Romeo Mosoiu, Marius P.Clonda

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte Asociaţia Frontul Democratic Român – Petrişor Morar, Preşedinte

Fundaţia ‘Timişoara ’89’, Petru Ilieşu -Preşedinte

Asociaţia 22 Decembrie 1989 Baia-Mare – Adiel Florian, Preşedinte

Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei – ofiţerii C.A.D.A.-1990

Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte

Grupul de acţiune Noii Golani

Romanian-American Network Inc. NGO – Chicago, SUA – Steven V. Bonica – Preşedinte

Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică ‘Societatea Târgovişte’, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Federaţia sindicală ‘Solidaritatea – Virgil Săhleanu’ a siderurgiştilor din România

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara

Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte