Asociația 21Decembrie 1989
Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990 conform rechizitoriului din 27 iulie 2007 elaborat de procurorii condusi in acea perioada de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul sectiei Parchetelor Militare, rechizitoriu în care se arata urmatoarele: Ion Iliescu a luat decizia reprimarii din iunie 1990, a coordonat-o personal depasindu-si atributiile, a ordonat interventia militara cu munitie de razboi si TAB-uri pentru reprimarea manifestantilor din Piata Universitatii – ceea ce a avut ca urmare moartea si ranirea prin împuscare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte multi oameni în crime, ofiteri superiori care au fost trimisi în judecata si care au sustinut în declaratiile lor ca n-au facut altceva decat sa execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu si ale colaboratorilor lui.
Mentionam ca fratricidul neocomunist din iunie 1990 a avut mii de victime directe — morti, mii de raniti din care peste 500 spitalizati, peste 1300 de arestati ilegal în unitati militare unde au fost torturati, femei violate de militari în unitati militare — , precum si nenumarate distrugeri materiale, uriase pagube financiare etc. etc..
Profesorul Vladimir Tismaneanu este membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie 1989 si presedinte al Consiliului stiintific al Institutului Monica Lovinescu pentru investigarea crimelor comuniste si neocomuniste.
Prezentam textul integral al articolului:
Mineriadele si violenta politica
De Vladimir Tismaneanu
Mineriadele si violenta politica
14/05/2010
Intr-un interviu care va apare in Adevarul, am fost intrebat, intre altele: Sunt mineriadele o manifestare a violentei politice? Iata aici, cu unele adaugiri, raspunsul meu. In conditiile in care unii actori politici si unele canale de informatii (televiziuni private) incurajeaza si aplauda forme extra-legale de protest, inclusiv cele care pot degenera in violenta stradala, este bine sa ne reamintim ce s-a petrecut acum doua decenii.
Mineriadele din 1990 si 1991 au fost actiuni politice ilegale, organizate in chip abuziv si anti-constitutional de catre responsabilii unor structuri de putere din zonele serviciilor secrete, actionand la ordinul celor mai inalti demnitari ai unui regim pseudo-democratic. S-a recurs la forta, au fost molestati si chiar asasinati cetateni absolut inocenti. Au fost maltratati studenti, elevi, simpli trecatori pe strazile Bucurestiului (cum a fost cazul unui bun prieten, ziaristul american William McPherson, care a scris cativa ani mai tarziu exceptionalul text What Went Wrong? aparut in revista Granta). Cum scria Monica Lovinescu, mineriadele au fost expresia recursului cinic al nomenkaturii la tactica fratricidului. Am numit atunci (intr-un interviu luat de Raluca Barac, aparut in revista 22 si inclus apoi in volumul meu Ghilotina de scrum), iar Monica Lovinescu a fost de acord (vedeti volumul Etica neuitarii aparut la Humanitas in 2008), ceea ce se petrecea in tara, paradoxul român. In curand vor fi republicate cartile lui Virctor Barsan si Mihnea Berindei pe acest subiect. Mineriadele au reprezentat esecul echipei feseniste la cel mai important capitol ce defineste actiunea democratica: obligatia politicienilor de a apara vietile cetatenilor (este o teza importanta a filosofului Peter Sloterdijk si nu numai a sa). Evident ca dictatorii se ocupa de politica, dar obiectivele lor sunt altele.
Cu infinit cinism, echipa Iliescu-Roman a pus in pericol aceste vieti, a creat o stare de quasi-anarhie in care s-au putut comite si s-au comis actiuni barbare (teza anarhiei organizate statal a fost demonstrata de politologul John Gledhill in lucrarea sa de doctorat sustinuta la universitate Georgetwon). Am examinat rolul imposturii, al travestiurilor, al propagandei populist-demagogice specifice regimului fesenist in volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies, Balul mascat (Polirom, 1996). Sunt unii care sustin ca ideologia acestei puteri era precara, eterogena, fara substanta reala. Cred ca exista o parte de adevar in aceasta pozitie. Dar Iliescu si partizanii sai stiau ce nu doresc: nu voiau pluralism, nu voiau reforme radicale in economie, nu voiau capitalism liberal, nu voiau televizuni independente, nu voiau examinarea onesta a trecutului totalitar si aflarea adevarului despre revolutia din decembrie 1989. In plus, pentru oameni formati in cultul violentei istorice propriu statului de nedrept, dintre care unii participasera la acapararea puterii de catre comunisti, recursul la forta si la denigrarea maniacala a opozitiei era ceva firesc. La doua decenii de la acel moment (13-15 iunie 1990), justitia trebuie sa-si spuna in fine cuvantul. Tocmai din acest motiv, pentru ca sunt convins ca democratia si justitia sunt inseparabile, sustin demersurile Asociatiei „21 Decembrie” legate de adevarul despre revolutia din decembrie 1989 si despre mineriade, inclusiv deschiderea de actiuni legale impotriva celor vinovati de crime. Nimeni nu are dreptul sa se sustraga legii, indiferent de functia pe care a avut-o candva.
PS Un jurnalist cultural considera conceptul statului de nedrept (cel totalitar, fascist, nazist, comunist) ca fiind rezultatul “unui joc de cuvinte ieftin”. Un mic excurs bibliografic l-ar ajuta sa afle ca este vorba de traducerea (poate nefericita, dar nu ieftina) conceptului german de Unrechtsstaat, deci opusul lui Rechtsstaat (stat de drept), sugerat candva de Hannah Arendt, dezvoltat in istoriografia germana si anglo-saxona si reluat in raportul comisiei de ancheta a dictaturii SED (PSUG) si a consecintelor sale, creata de Bundestag si condusa de fostul disident din RDG, pastorul Reiner Eppelmann. In Originile totalitarismului, Hannah Arendt vorbea despre un Weltanschauungstaat. Ideocratiile partocratice (conceptul lui Martin Malia) se situeaza la antipodul statului de drept. Mentalul lui Ion Iliescu si al asociatilor sai din perioada discutata a fost impregnat de acest dispret pentru lege nascut din convingerea ca atingerea obiectivelor ideologice justifica utilizarea oricaror mijloace.