Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Asociaţia 21 Decembrie 1989 a primit opt fascicule de la M.Ap.N.

18:42 Asociaţia 21 Decembrie a primit opt fascicule de la MApN privind Revoluţia

Bucureşti, 22 ian /Agerpres/ – Asociaţia 21 Decembrie 1989 a primit vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, opt fascicule de la Ministerul Apărării Naţionale (MApN) privind revoluţia din 1989, a declarat Antonie Popescu, avocat al asociaţiei pentru cauzele de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

‘Fasciculele conţin jurnale ale acţiunilor de luptă începând cu 17 decembrie 1989 până prin ianuarie 1990, nişte rapoarte militare privind evenimentele din decembrie ’89 referitoare la implicarea armatei în revoluţie şi în represiune’, a spus Antonie Popescu.

El a susţinut că din cele opt fascicule lipsesc copiile unor documente.

La rândul său, Ionuţ Matei, de asemenea avocat al Asociaţiei 21 Decembrie pentru cazurile de la CEDO, a afirmat că încă o dată se dovedeşte că protestul preşedintelui organizaţiei, Teodor Mărieş, este justificat.

Teodor Mărieş se află în greva foamei de 12 zile, protestând faţă de ‘tergiversarea finalizării predării integrale a documentelor din dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, precum şi faţă de neîndeplinirea dezideratelor societăţii româneşti cerute încă din zilele Revoluţiei ca prioritate naţională’. AGERPRES/ (Iulia Petre)