Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, din nou în greva foamei

Comunicat de presă al Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Astăzi 12 ian. 2010, Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, a declarat greva foamei conform documentului ataşat.

Astăzi 12 ian. 2010, D-na Procuror general Laura Codruţa Kövesi i-a contactat telefonic pe dl Sorin Iliesiu (vicepreşedinte Alianţa Civică) şi pe dl Antonie Popescu (avocatul Asociaţiei 21 Decembrie 1989), comunicându-le, ca reacţie la declanşarea grevei foamei de către dl Teodor Mărieş, următoarele:

  • documentele din dosarul revoluţiei provenite de la MApN vor fi predate Asociaţiei 21 Decembrie 1989 la data de 15 ian. 2010
  • documentele din dosarul revoluţiei provenite de la STS nu au fost desecretizate de către STS fiind însă accesibile de avocaţii Asociaţiei la sediul Parchetului
  • dosarul Mineriadei din iunie 1990 nu poate fi copiat de către Parchetul general întrucât dosarul se află în instanţă la Curtea Suprema

Astăzi 12 ian. 2010, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a primit faxul ataşat de la Ministerul Public, Secţia Parchetelor Militare, semnat de general de brigadă magistrat Ion Vasilache, procuror militar şef.

MEDIAFAX

BUCUREŞTI, 12 ian.2009, 18:33

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, din nou în greva foamei

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a intrat din nou, marţi, în greva foamei, nemulţumit că instituţiile de la Bucureşti “continuă să nesocotească dispoziţiile CEDO” şi refuză să-i furnizeze documentele din dosarul Revoluţiei de la Armată şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, din nou în greva foamei (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

“Am anunţat duminică şi m-am ţinut de cuvânt, am intrat din nou în greva foamei pentru că, în ciuda dispoziţiilor clare ale CEDO, Armata şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) refuză să transmită Asociaţiei documentele din dosarul Revoluţiei din 1989”, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, Teodor Mărieş.

El a declarat că, deşi până în prezent este în posesia a circa 98 la sută din conţinutul dosarului Revoluţiei, conform dispoziţiei “imperative” a CEDO, documentele de la Armată şi STS nu-i pot fi furnizate de Parchetul instanţei supreme întrucât aceste instituţii refuză să-şi dea acordul.

“Am primit o nouă promisiune de la procurorul general Codruţa Kovesi, care ne-a spus că vineri vom primi documentele de la Armată, însă eu nu mai cred şi, aşa cum am anunţat, am început de astăzi (marţi, n.r.) protestul”, a declarat Mărieş.

Acesta a spus că protestul început marţi se va încheia doar după ce instituţiile româneşti vor respecta integral dispoziţiile CEDO, Mărieş arătând că a solicitat medierea şefului statului în conflictul cu cele două instituţii.

“Solicit medierea şi o întrevedere cu preşedintele, care să ne spună clar dacă instituţiile statului respectă sau nu decizile CEDO şi ca să ne lămurim cu e cu anticomunismul şi curăţenia în instituţii”, a conchis Mărieş.

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 a mai fost în greva foamei timp de peste 70 de zile, prima parte a protestului desfăşurându-se chiar în faţa Palatului Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale.

Mărieş protesta atunci faţă de refuzul autorităţilor de la Bucureşti de a respecta o dispoziţie a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care, în cadrul unui proces deschis de el şi organizaţia sa statului român, obliga pârâtul să-i furnizeze reclamantului o copie a dosarului Revoluţiei din 1989.

Mărieş a renunţat la protest după mai bine de 70 de zile şi după ce a primit aproximativ 1.300 de volume din dosarul Revoluţiei, practic întregul înscris mai puţin circa o sută de volume, secretizate la cererea mai multor instituţii ale statului: CNSAS, SRI, STS şi Ministerului Apărării Naţionale.

Între timp, primele două au fost de acord cu desecretizarea şi transmiterea documentelor către asociaţia condusă de Mărieş, însă ultimele două nu au dat curs solicitării CEDO.

AGERPRES

BUCUREŞTI, 12 ian.2009

Teodor Maries, din nou in greva foamei

Bucureşti, 12 ian /Agerpres/ – Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, a intrat din nou în greva foamei, marţi, la sediul organizaţiei.
Conform unei adrese de înştiinţare trimisă Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi remisă AGERPRES, Mărieş protestează faţă de “tergiversarea finalizării predării integrale a documentelor din dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990, precum şi faţă de neîndeplinirea dezideratelor societăţii româneşti cerute încă din zilele Revoluţiei ca prioritate naţională”.
Mărieş solicită din nou medierea de către preşedintele Traian Băsescu: “Aceste motive mă determină să solicit din nou medierea preşedintelui Traian Băsescu, în virtutea prerogativelor care îi revin, a unei întâlniri între o delegaţie a societăţii civile şi reprezentanţii instituţiilor abilitate”, se arată în documentul citat, care a mai fost remis Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti şi Direcţiei de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 s-a mai aflat în greva foamei timp de 74 de zile, în perioada 4 august – 16 octombrie 2009, pentru respectarea dispoziţiilor CEDO cu privire la soluţionarea dosarelor Revoluţiei şi mineriadei din 13 – 15 iunie 1990. Mărieş afirma  că Asociaţia 21 Decembrie 1989 a primit documente referitoare la Revoluţie în proporţie de 97% şi că, în schimb, în Dosarul Mineriadei reprezentanţii Asociaţiei au fost nevoiţi să depună concluzii la CEDO până pe 18 decembrie 2009 ‘fără niciun fel de document’. AGERPRES