Asociația 21Decembrie 1989
Prelegere sustinuta la Praga in 16 decembrie 2009 la sediul “Europei Libere”
Ing. Carmen Alexandrescu – Asociaţia „21 Decembrie 1989” din Bucureşti
Revoluţia Română
S-au scurs 20 de ani de la anul Revolutiilor din ţările Est – Europene. Dacă în anii 50 teroarea era ideologică, după anii 80 s-a impus decalajul economic, relevând falimentul spre care se indreaptă societăţiile bazate pe teorii egalitariste. Aceasta a condus la accentuarea îngrădirii drepturilor la libera exprimare şi deplasare, întărirea propagandei de partid şi supravegherea permanentă a cetăţenilor.
După perestroika sovietică a lui Gorbaciov, în majoritatea ţărilor Europei de Est încep să apară dezbateri libere pe tema democraţiei şi se organizează manifestaţii revendicative. În noiembrie cade zidul Berlinului, marcând căderea „cortinei de fier”.
Nici în România circulaţia ideilor nu mai putea fi îngrădită. Multă lume asculta posturile de radio „Europa liberă”, „Vocea Americii”, BBC, Deutsche Welle,etc, din vest, care emiteau emisiuni în limba romînă. Orientând antenele televizoarelor, în funcţie de zona de reşedinţă, către Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Republica Moldova, asistam la dezbateri politice pe tema democraţiei, în timp ce televiziunea Română, cu un program de două ore pe zi, ne prezenta în continuare ce-a mai făcut Nicolae Ceauşescu. Populaţia trăia în întuneric şi frig, magazinele alimentare erau goale, iar produsele de strictă necesitate erau cartelate şi le obţineai doar după ce stăteai ore în şir la cozi imense.
În noiembrie, după „căderea zidului Berlinului” la noi se desfăşoară al paisprezecelea Congres al PCR, de la care se aştepta o oarecare perestoikă şi în România, dar s-a soldat cu realegerea lui Ceauşescu ca secretar general al PCR, urmat de un discurs încremenit în proiectul comunist.
Majoritatea privea cu jind în continuare la televiziunile ţărilor din jur care propuneau reformarea societăţii pe principii democratice şi asculta posturile de radio străine.
În acest context, în decembrie ’89, un pretext minor care a adunat un număr mai mare de oameni în jurul unei idei a declanşat revolta de la Timişoara. Dacă iniţial în jur de 200 de enoriaşi reformaţi s-au strâns în jurul casei preotului Laslo Teokes, ulterior s-au alăturat protestului aproape de o mie de Tmişoreni, şi intervin brutal forţele de represiune lăsând în urmă morţi şi răniţi, făcându-se numeroase arestări. În aceeaşi noapte se sparg vitrine ale magazinelor şi în toate cartierele se formează grupuri de oameni care încep să scandeze „jos Ceauşescu”.
Pe 17 decembrie, mii de tineri pornesc din cartierul universitar spre centru scandând „jos Ceauşescu” şi „libertate”.
În aceeaşi zi, Ceuşescu face o teleconferinţă cu conducerile judeţene de partid din ţară prin care autorizează armata să intrvină împotriva manifestanţilor.
Pe străzile Tmişoarei intervine armata cu maşini de luptă şi armament de război împotriva manifestanţilor, acţiunea soldându-se cu morţi şi răniţi prin îmşcare. Se fac sute de arestări, manifestanţii fiind bătuţi, ameninţaţi cu moartea şi încarceraţi. Până în 20 decembrie pe strazile Tmişoarei armata duce un război împotriva civililor protestatari, neînarmaţi. La acestă dată, unităţile militare din stradă pactizează cu manifestanţii şi Timişoara se declară oraş liber.
Europa Liberă, Vocea Americii, BBC, Deutsche Welle, etc, transmiteau, zilnic, ce se întâmpă la Timişoara.
La Bucureşti, pe 20 decembrie, Ceauşescu, la televizor, înfierează acţiunile „huliganice” de la Timişoara şi convoacă un mare miting în faţa Comitetului Central al PCR în dimineaţa zilei 21 decembrie 1989.
Celor care ascultau posturile de radio străine nu le venea să creadă.
În dimineaţa zilei de 21, pe la orele 8.30 sunt aduşi o parte din angajaţii întreprinderilor pentru miting, dar, la un moment dat, acesta se contramandează. Ulterior se menţine ideea mitingului şi sunt aduşi mii de oameni în faţa CC al PCR, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Pe la ora 11, în urma unui zgomot puternic, se produce panică, lumea ţipă şi Ceauşescu începe să fie huiduit. Transmisia Tv se întrerupe brusc. În piaţă panica creşte, se aruncă cu pancarde, apar forţele de ordine şi armata, iar lumea începe să fugă din zonă în toate direcţiile.
Se adună lume în PiaţaUniversităţii şi Piaţa Romană şi cei mai curajoşi scandează lozinci anticeauşiste şi împotriva regimului comunist. Steagurilor tricolore li se smulge stema.
Străzile sunt înţesate cu forţe de represiune, miliţie, securitate şi armată, cu maşini de luptă şi muniţie de război.
Mulţi bucureşteni, care nu au fost la miting, după ce au văzut întreruperea emisiunii televizate, sau mai târziu, aflând că sunt mişcări în stradă, au venit spre centru.
O mulţime de oameni scandează în Piaţa Universităţii „jos Ceauşescu”, „jos comunismul”. Se formează baraje de scutieri şi miliţieni pe majoritatea stăzilor de acces spre zonă. După ora 13 trec 6-7 transportoare blindate dinspre Piaţa Unirii spre Piaţa Romană. Primele sunt asaltate de manifestanţi, dar următoarele trec în viteză. Se fac baraje ale forţelor de ordine şi ale armatei pe bulevard, pentru a izola Piaţa Romană de Piaţa Universităţii. Piaţa Romană fiind mai mică, numărul manifestanţilor este şi el mai redus. Aceştia sunt înconjuraţi, bătuţi şi urcaţi în dube ale miliţiei şi arestaţi. Deasemenea sunt urmăriţi cei care au reuşit să fugă pe străzile adiacente, mulţi dintre ei fiind prinşi, loviţi şi reţinuţi. Nucleul din această zonă este dispersat până la ora 17.00. Dintre cei care au scăpat, mulţi au ajuns pe căi ocolite în Piaţa Universităţii.
La Piaţa Universităţii manifestanţii continuă cu scandările contra cuplului Ceauşescu, contra comunismului şi comuniştilor, „Timişoara” , „armata e cu noi” şi „fără violenţă”. Grupuri mari de oameni se strâng în faţa barajelor de scutieri şi soldaţi de la Intercontinental şi vizavi, pe strada de acces spre CC, scandând „noi suntem poporul”, „voi pe cine apăraţi” şi „jos cu dictatorul”. Se aduc flori şi se pun la pieptul sau armele scutierilor şi a celorlalţi componenţi ai barajelor, în aplauzele manifestanţilor din jur. Aceştia stau nemişcaţi şi nu ripostează. În faţa cordonului de la Intercontinental se scrie, cu vopsea pe carosabil, JOS DICTATURA.
În diverse zone manifestanţi ţin discursuri, pe scările din faţa Teatrului Naţional, vizavi, pe Indicatorul Parkingului, sau în în mijlocul zonei carosabile. Se zvoneşte că vor veni muncitorii de la marile uzine, dar n-au venit atunci.
Pe bd. Ghe. Ghe. Dej (azi bd. Elisabeta), în faţa statuilor, cordoane de scutieri încearcă să oprească alţi oameni care veneau spre PiaţaUniversităţii. În dreptul străzii Academiei forţele de ordine şi scutierii lovesc cu bastoanele de cauciuc pe cei care trec prin zonă şi îi reţin ducându-i în dubele de pe străzile din spate, paralele cu Piaţa Universităţii.
Un camion care vine în viteză este atacat de manifestanţi cu pietre, şoferul fiind lovit în cap, pierde controlul volanului şi intă în mulţime lovind mortal mai mulţi manifestanţi şi militari din zona coloanelor de la Dalles
În Piaţa Universităţii se trag sporadic focuri de armă şi apar primii morţi şi răniţi, care sunt transportaţi la spitalul Colţea,din apropiere, în jurul orei 17.00. Se aruncă cu grenade cu gaze lacrimogene. Operaţiunea nu are mare succes vântul direcţionându-le spre forţele de represiune. Pe la orele 19.00, era deja întuneric, trec mai multe maşini de pompieri încercând să împrăştie mulţimea cu jeturi de apă. Unii manifestanţi se urcă pe masini şi aruncă cu obiectele din dotarea acestora. După trecerea acestora manifestanţii reocupă zona carosabilă şi încep să construiască o baricadă în faţa cordoanelor de scutieri şi soldaţi, in spatele cărora se aflau TAB-uri şi tancuri, pe bd. Bălcescu, în zona hotelului Intercontinental. Iniţial se aduc mese şi scaune de la restaurantele din apropiere, se întind furtunele de apă capturate de pe maşinile de pompieri. Se aduc containere metalice din faţa magazinelor Cocor şi Unirea. Ulterior baricada se întăreşte cu camioane, o utilitară cu remorcă, o maşină a salvării.
Pe baricada formată încep discursuri mobilizatoare folosindu-se o portavoce. Pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional, langa hotelul Intercontinental, se cântă „Deşteaptă-te romîne”, cântec interzis în acea perioadă, care acum a devenit imnul naţional.
Pe la orele 21.30, prin porta voce se cere un moment de linişte pentru ca armata să facă un anunţ. După momentul de linişte armata a vorbit pe limba ei proprie cu o salvă de trasoare deasupra mulţimii. Manifestanţii huiduie şi scandează „fără volenţă”. Se aruncă din nou cu gaze lacrimogene. Continuă salvele de trasoare cu intermitenţă, direcţia lor coborând treptat, cu fiecare salva, spre orizontală. Lumea continuă să scandeze „fără vionenţă” şi „nu plecăm” dar începe să se retragă spre trotuare.
Disparat sunt răniţi sau omorâţi manifestanţi din piaţă. Pe margini, în zona fântânii din faţa Arhitecturii, manifestanţi izolaţi, retraşi datorită coborârii tirului trasoarelor, la adăpostul întunericului, sunt maltrataţi şi reţinuţi de forţele de ordine ascunse pe străzile adiacente.
După orele 23.00, probabil de la tirul coborât al trasoarelor, baricada se aprinde, spre zona Intercontinentalului, formânduse o flacără intensă întreţinută şi de încărcătura inflamabilă a camionului. Lumea retrasă spre trotuare scandează în continuare. În jurul orei 24.00 un TAB încearcă să treacă peste baricadă dar rămâne bloct, se rastoarna si apoi ia foc, dând o speranţă manifestanţilor. Imediat apare un tanc care trece fără probleme. După el urmează alte tancuri. Majoritatea manifestanţilor realizează că a început lupta pe viaţă şi pe moarte şi încep să se retragă. O parte intră la merou, unde cei care n-au apucat să se urce în ultimul tren sunt atacaţi de forţele de represiune, loviţi cu basoanele de cauciuc şi reţinuţi.
Tancurile trec unul câte unul, peste baricadă, trăgând.
Mulţi fugari sunt urmăriţi şi prinşi de forţele represive pe majoritatea străzilor adiacente zonei, sunt maltrataţi şi arestaţi. Unii reuşesc să scape.
Împuşcăturile se aud până pe la 3.00 dimineaţă.
ORASELE CU VICTIME IN 17 – 21 DECEMBRIE 1989
Dimineaţa, devreme, zona este spălată bălţile de sângele a celor omorâţi sau răniţi în cursul nopţii, cu maşinile de îmtreţinere a curăţeniei, care nu mai ieşiseră de ani de zile prin oraş.
Tancurile şi scutierii înconjoară din nou zona pentru a înpiedica revenirea manifestanţilor. În întregul oraş patrulează formaţiuni compuse dintr-un miliţian şi doi militari sau gărzi patriotice, înarmaţi, interzicând aglomerările de oameni.
După ce s-au auzit, până aproape de dimineţă, focuri de armă, de la majoritatea marilor intreprinderi ale Bucureştului, din zonele periferice ale oraşului, afluează către centru coloane imense de manifestanţi, din toate direcţiile spre Piaţa Universităţii, scandând lozinci împotriva dictatorului şi dictaturii. O mare de oameni se îndreptă spre centrul oraşului.
La televizor pe la 9.30 -10.00 se anunţă „sinuciderea trădătorului”, gen Milea.
Pe la ora 11.00, se comandă retragerea armatei în cazărmi. Pe străzile capitalei erau deja suta de mii de oameni scandând lozinci contra lui Ceuşescu şi a dictaturii comuniste. Tancurile şi TAB-urile din zona centrală se retrag în derivă pe străzile înguste, distrugînd maşinile parcate. Două tancuri din Piaţa Universităţii, asaltate de mulţimea de oameni se îndreaptă împreună cu aceştia spre piaţa din faţa Comitetului Central, barajul de scutier care ripostase anterior se retrage.
Soţii Ceauşescu şi ceilalţi membri ai conducerii, privesc îngroziţi marea de oameni care scandează împotriva lor şi a regimului. Intraţi în panică încearcă să se salveze. La ora 12.08 un elicopter îi ia de pe acoperişul CC-ului. Lumea din piaţă începuse deja să pătrundă în sediu, iniţial pe ferestrele de la parter. Apar revoluţionari în balconul în care cu o zi înainte dictatorul îşi ţinea discursul. Balconul s-a umput cu revoluţionari.
Reţinuţii din zile precedente din Timişoara, Bucureşti şi alte oraşe, sunt eliberaţi.
Pe la ora 13.00 televiziunea îşi reia emisia, anunţând că „dictatorul a fugit” şi revoluţia a învins. Acum începe la televiziune ceea ce s-anumit „prima revoluţie transmisă în direct”. Imaginile transmise sunt preluate de toate posturile străine. În faţa CC-ului o mare de oameni entuziastă şi fericită. A căzut dictatura, „ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e !” se scanda pe străzi de cîteva ore.
În balcon se înghesuia, multă lume, fiecare încercând să ia cuvântul. O fată flutura un tricolor de pe parapetul balconului.
Prin cucerirea simbolului partidului comunist, sediul Comitetului Central, revoluţionarii au redat libertatea poporului român.
În interioarul CC-ului se fac şi se desfac guverne, Verdeţ, alti foşti potentaţi încearcă să se impună mulţimii, care nu avea un program politic. Câţiva tineri, dintre revoluţionarii din stradă, pătrunşi în CC, încearcă să conceapă un program prin care se cere anularea rolului conducător al partidului comunist, pluripartidism, economie de piaţă, alegeri libere. Se pun bazele unui partid.
În paralel, activist al partidului comunist, Ion Iliescu, adept al gorbaciovismului, de care se pomenise şi la poastul de „Europa Liberă”, sesizează oportunitatea momentului. Fără a avea nici o legătură cu manifestaţiile din stradă, de la „Casa Scânteii”, unde conducea Editura Tehnică, ia legătura,telefonic cu generalul Stanculescu de la Ministerul Apărării Naţionale şi cu televiziunea, prin telefonul guvernamental. Pleacă, puţin înainte de ora 14 de la Casa Scânteii şi ajunge la televiziune unde ţine primul discurs în direct, din studiou 4, după ora 14.30. Discursul începe cu „dragi tovarăşi, …. „ trebuie să ne organizăm şi aminteşte că a luat legătura şi la M.Ap.N cu gen. Stănculescu. Anunţă că lucrează alături de revoluţionari, la un proiect de preluare a puterii şi va vorbi din balconul CC la ora 17.
Crainicii, cu state vechi de plată în sistemul totalitar, încep teroarea mediatică: „apa este otrăvită”, „vine o coloană de tancuri”, la Cluj şi la Râmpicul Vâlcea, să iasă populaţia pe străzi să ajute armata împotriva teroriştilor, nu ştiu ce obiectiv strategic va fi atacat la Braşov. Iliescu, la o a doua intervenţie, pe la 15.00, singur, din studioul 5, mai ţine un scurt discurs de înfierare a lui Ceauşescu, care „a întinat principiile socialismului ştinţific”.
Televiziune obedientă până la ora 11.00 dictatorului, a repornit emisia la ora 13.00, probabil în urma convorbirii cu Iliescu, se orientează rapid către noul cârmaci. Se transmit imagini din fata CC-ului şi de la balcon. Dacă la început au avut acces pe post şi revoluţionarii intraţi de pe stradă în televiziune, în următoarele ore accesul a început să devină selectiv şi orientat spre inducerea unei stari de panică, prin terorişti, pentru a comuta mulţimea de la ideea „fară comunişti”, „jos comunismul”.
După ora 15.00, televiziunea incetează emisia pentru două ore motivând că s-au încins aparatele.
Iliescu pleacă de la televiziune la MapN, unde stă de la 16.00 până aproape de ora 17.00. Ulterior, în capitală şi în majoritatea oraşelor din ţară, armata este din nou scoasă din cazărmi, pe străzi, cu blindate şi muniţie de război.
Pe la ora 17.00 Iliescu ajunge la CC şi ţine un discurs din balcon, pe la ora 18.00. Discursul îl începe, ca deobicei, cu „dragi tovarăşi”, la care cei din Piaţă îl huiduie, cum făcuseră şi ceva mai devreme la aceeaşi abordare a fostului prim ministru Dăscălescu. Se srigă „fără comunişti” şi „nu suntem tovarăşi”. Îl salvează cunoscutul regizor de film, Sergiu Nicolaescu, care potoleşte mulţimea, iar Iliescu continuă discursul cu „dragi concetăţeni” înfierând cuplul dictatorial şi schiţând un programa al autoproclamatei noi conduceri.
După discursul lui Iliescu apar primele focuri de armă. Tancurile îşi fac apariţia din nou în Piaţă şi pe străzile oraşului.
După Iliescu vorbeşte gen. Guşe, cel ce a condus operaţiunile armatei la Timişoara, care spune că armata e a poporului, etc., iar Dumitru Mazilu continuă spunând că „România nu a fost niciodată comunistă”.
Prin televiziune populaţia este chemată să apere televiziunea şi radioul de terorişti.
Tot în jurul 18.00 se primeşte vestea prinderii cuplului lui Ceuşescu la Tîrgovişte. Mai tîrziu ştirea este negată si este întreţinut în continuare scenariul cu „teroriştii”, apărători fanatici ai lui Ceauşescu care ameninţă noua democraţie.
Tancurile din faţa CC-ului trag spre Palatul Regal unde era Muzeul Naţional de Artă şi spre Biblioteca Centrală Universitară. Din balconul CC se strigă cu disperare „nu mai targeţi, sunt oamenii noştri”. Pe clădirea paltului cineva flutură tricolorul iar de la o fereastră se flutură un steag alb. Armata trage în continuare, până spre miezul nopţii, cu trasoare şi muniţie de război. Biblioteca Centrală Uuniversitară este incendiată, mai târziu şi interiorul Muzeului de Artă din Palatul Regal. Muzeografii, simţind pericolul au adapostit, din timpul zilei, cea mai mare parte a pânzelor tablourilor foarte valoroase.
Mulţimea din Piaţă se retrăgea pe margini, şi revine în pauzele dintre focuri.
Dupa ora 22.00 Iliescu revine la Tv unde subliniază că revoluţia a învins, iar revoluţionarii ar trebui sa elibereze zona din faţa CC să permită armatei să vină să apere revoluţia de „terorişti” susţinători fanatici a lui Ceauşescu.
La ora 23.00 Iliescu prezintă la televiziune noul program şi Consiliul Frontului Salvării Naţionale pe lista căruia au fost trecuţi şi câţiva dizidenţi recunoscuţi, pentru credibilitatea schimbării. Se anunţă şi trecerea miliţiei şi securităţii în subordinea armatei.
În toată ţara, fostele structuri ale PCR, pieptănate de şefii cei mai cunoscuţi în zonă, preiau denumirea de Frontul Salvării Naţionale, trimiţând adeziuni de susţinere noilor emanaţi. Televiziunea, în următoarele zile, prezintă zilnic asemenea adeziuni din toată ţara şi întreţine în continuare starea de teroare care motivează prezenţa armatei pe străzi. Armata a rămas pe stăzi pâna pe la 1 ianuarie, iar numărul de victime,morţi sau răniţi prin împuşcate a crescut de cinci ori faţă de numărul victimelor din perioada 17-22 decembrie dimineaţa.
ORASELE CU VICTIME DUPA 22 DECEMBRIE 1989
Pe 25 dcembrie 1989, este consemnată în jurnalul de lupta a unei unităţi militare o notă telefonică venită pe filiera Comandamentului Aviaţiei Militare, un ordin al ministrului, gen V.A.Stanculescu.
„Toţi activiştii de partid rămân în funcţiile actuale şi continuă munca de educţie şi cultură a Armatei. … Activiştii neâncadraţi în urma alegerilor vor fi numiţi în funcţii pe linie comandă sau în cadrul aparatului Consiliului politic, prin ordin de zi al comandamentului de armată sau armă” În plus se înştiinţează că, cotizaţiile de partid se strâng în acelaşi cont, FSN fiind noua denumire a fostulu PCR.
VICTIMELE REVOLUTIEI ROMANE
IN TARA
| 17 – 21 | DECEMBRIE | 1989 | DUPA 22 | DECEMBRIE | 1989 | ||
| Nr. | LOCALITATE | Decedati prin impuscare | Raniti prin impuscare | Loviti si retinuti | Decedati prin impuscare | Raniti prin impuscare | Loviti si retinuti |
| 1 | ALBA | 8 | 48 | 9 | 23 | ||
| 2 | ARAD | 20 | 44 | ||||
| 3 | BACAU | 5 | 1 | ||||
| 4 | BRAILA | 42 | 99 | 58 | |||
| 5 | BRASOV | 68 | 150 | 55 | |||
| 6 | BUZAU | 34 | 69 | 14 | |||
| 7 | CALARASI | 1 | |||||
| 8 | CLUJ | 25 | 49 | 13 | 26 | ||
| 9 | CONSTANTA | 29 | 93 | 7 | |||
| 10 | COVASNA-HARGHITA | 11 | 44 | ||||
| 11 | CRAIOVA | 23 | 133 | ||||
| 12 | TARGOVISTE – DBV. | 19 | |||||
| 13 | FOCSANI | 3 | |||||
| 14 | GALATI | 4 | 5 | ||||
| 15 | GIURGIU | 10 | 19 | ||||
| 15 | HUNEDOARA | 9 | 20 | ||||
| 17 | IASI | 2 | |||||
| 18 | MARAMURES | 4 | |||||
| 19 | MAHEDINTI | 1 | 1 | ||||
| 20 | NEAMT | 1 | 3 | ||||
| 21 | PITESTI | 2 | 9 | ||||
| 22 | PLOIESTI | 2 | 3 | ||||
| 23 | RAMNICU-VALCEA | 9 | |||||
| 24 | RESITA + CARANSEBES | 19 | 67 | 2 | |||
| 25 | SIBIU | 2 | 4 | 90 | 106 | 599 | |
| 26 | SLOBOZIA | 6 | 19 | ||||
| 27 | TARGU MURES | 6 | 25 | 50 | 4 | 3 | 6 |
| 28 | TIMISOARA | 77 | 264 | 600-800 | 22 | 75 |
TOTAL 119 411 446 1028 741
MINORI – 236 – din care 36 decedati
Plus 1877 persoane fara date de identificare din care: decedati 264, raniti 804, retinuti 809
BUCURESTI
| 21 / 22 | DECEMBRIE | 1989 | 22 – 31 | DECEMBRIE | 1989 | ||
| Nr. | ZONA | Decedati prin impuscare | Raniti prin impuscare | Loviti si retinuti | Decedati prin impuscare | Raniti prin impuscare | Loviti si retinuti |
| 1 | PIATA UNIVERSITATII | 50 | 112 | 902 | |||
| 2 | ANTIAERIANA | 53 | 117 | ||||
| 3 | BUCURESTII NOI | 7 | 17 | ||||
| 4 | CASA SCANTEII | 1 | 4 | ||||
| 5 | C.C – Sala Palatului | 104 | 319 | 23 | |||
| 6 | M.Ap.N – GHENCEA | 97 | 191 | ||||
| 7 | OTOPENI – BANEASA | 68 | 117 | ||||
| 8 | PALAT TELEFOANE | 14 | 23 | ||||
| 9 | RADIO | 25 | 80 | ||||
| 10 | Sos. OLTENITEI | 13 | 49 | ||||
| 11 | TVR | 89 | 376 | 84 | |||
| 12 | Alte zone | 27 | 133 | ||||
| TOTAL | 50 | 112 | 902 | 498 | 1426 | 107 |
SUMA TOTALA 169 523 aprox. 1600 944 2454 848
DISTRUGERI:
– BUCURESTI – Biblioteca Centrala Universitara peste 5000 de documente vechi si incunacule arse
-Muzeul de Arta
-Biserica Cretulescu
-Casele din jurul TVR si Radio
-apartamente din zona MApN
-apartamente din hotelurile Palace si Negoiu
-Policlinica de la Gara de Nord
– autoturisme
– SIBIU – immobile – 59
– autovehicule – 46
Cercetările ulterioare în vederea dezvăluirii adevărului
- In anul 1990,Asociaţia „21 Decembrie 1989”, depune o plângere pentru cercetarea crimelor săvârsite în ziua de 21 DECEMBRIE 1989 în Bucuresti;
Dosarul 97/P/1990 – cercetează crimele impotriva a peste 1.100 de eroi martiri si a peste 4500 de raniti si retinuti in Revolutia din Decembrie 1989
- Dosarul este închis în anul 1995, fiind soluţionat prin neînceperea urmăririi penale (N.U.P.);
Marea majoritate a procurorilor civili şi militari “au soluţionat” de-a lungul timpului dosarele de eroi martiri, răniţi sau reţinuţi în Revoluţie prin dispunerea de N.U.P în câteva mii de dosare, iar în unele dintre acestea NU S-A FĂCUT NICIODATĂ VREO ANCHETĂ. Părţilor vătămate nu li s-a comunicat NICIODATĂ soluţia din dosarele ce-i priveau pentru a urma demersurile legale.
3. În anul 2004, în luna august, asociaţia depune plângere completă, în sensul că „solicită redeschiderera dosarului” şi cercetarea evenimentelor din perioada 14-28 decembrie 1989 pe articole din C.P.P. şi încadrarea faptelor la „crimă împotriva păcii şi omenirii” – imprescriptibile;
4. În data de 07 decembrie 2004, cu 7(sapte) zile, înainte de prescrierea infracţiunilor de „omor” şi „omor deosebit de grav” din perioada Revoluţiei, Generalul Dan Voinea dispune reluarea cercetarilor în noua încadrare;
5. De unul singur, generalul Voinea, începe să adune probe din toate localităţile unde au fost morţi şi răniţi şi, abia în vara anului 2005, la presiunea Asociaţie „21 Decembrie”, de la Ministerul de Interne, prin chestorul Anghel Andreescu, i se acordă primele ajutoare, prin repartizarea unui criminalist şi câţiva ofiţeri de la judiciar cu care formează o echipă;
6. Tot atunci generalul Voinea, procurorul de caz, solicită Procurorului General să-i fie repartizaţi 2-3 procurori. Replica Procurorului General, Ilie Botoş vine spontan, spunand „Credeţi că există vreunul care să vrea sa lucreze în aceste dosare?”, „deoarece cei cu care am lucrat (n.n. în dosarele Sibiu, Cluj şi Timişoara sau în dosarul mineriadei) sunt acum la D.N.A, poate doar Siserman de la Cluj sau Iepure”.
Intre anii 1997-2000 procurorii Voinea, Balan Doana, Botoş şi câţiva alţi procurori din provincie au lucrat la urmatoarele dosare :
a). dosarul Sibiu – finalizat şi trimis în instanţă, returnat, dupa părerea noastra, pentru anu se creea un precedent şi penru a fi salvat col.Dragomir care avea multe cunoştinţe despre implicarea armatei;
b). dosarul Timişoara, în care au fost judecaţi şi condamnaţi generalii Chiţac şi Stănculescu la 15 ani închisoare în anul 1999, iar în anul 2000 – când a revenit ca preşedinte Iliescu – s-a promovat un „recurs în anulare”. În acest dosar a fost reluată cercetarea în anul 2005, când s-a schimbat presedintele siau fost condamnati din nou în anul 2006 tot la 15 ani. Tergiversat din nou cu un recurs.
c). dosarul Cluj, a fost finalizat şi trims în instanţă prin care au fost judecaţi irevocabil cei vinovaţi, de la prim secretar pana la ofiteri superiori.
7. In urma altei plangeri complete a Asociaţiei 21 DECEMBRIE 1989, prin care se cere să fie cercetată întreaga perioadă infracţonala 26 decembrie 1989 – 15 iunie 1990, în dosarul „Mineriadelor” nr.75/P/1998, pune sub învinuire şi aici, aproape aceleaşi persoane de prim rang, inclusiv pe Ion Iliescu, în data de 09 iunie 2005.
Intre anii 2005-2006, au fost audiate mii de persoane, victimile cu precădere, atât în Bucureşti cât şi în ţară. Practic PENTRU PRIMA DATA SUNT AUDIATE VICTIMELE. Cât despre invinuiţii Ion Iliescu şi ceilalţi, aceştia veneau la Parchet la a treia citaţie sau numai atunci când auzeau că li se pregăteşte mandat de aducere şi au tergiversat prin avocaţi audierile.
8. In data de 21 decembrie 2006, apare O.U.G 131/2006, renumita „Ordonanţă DIICOT” care BLOCHEAZĂ cercetările în aceste dosare, în ceea ce-i priveşte în special pe Ion Iliescu şi ceilalţi demnitari învinuiţi. Ordonanţa de urgenţă nr. 131/2006 scoatea din competenţa parchetelor militare infracţiunile privind siguranţa naţională, indiferent de făptuitor, şi le transmite în competenţa DIICOT.
9. În data da 20.06.2007 Curtea Constituţionala a României (CCR) publică decizia 610/2007 – neconstituţională, dată prin exces de putere de către membri Curţii. Prin aceasta decizie procurorii militari sunt obligaţi să transmită dosarele spre solutionare la secţiile civile, unde s-au aflat şi au zăcut cea mai parte din ele.
10. Asociaţia 21 DECEMBRIE 1989 declară recurs împotriva deciziei 610/2007 a CCR în dosarul 7272/1/2007 – aflat pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă. Judecarea recursului este tergiversat iar la 8 aprilie 2008 instanţa rămâne în pronunţare şi decide repunerea cauzei pe rol, la cerea noastra, pentru că judecătorii omisesera să se pronunţe pe legala compunere a Completului de Judecată.
11. Decizia abuzivă a CCR este pusă în aplicare, cu devotement tovărăşesc şi maximă celeritate, de Procurorul General la Romaniei, adjunctul interimar acesteia, Niţu Tiberiu, şi şeful interimar al Parchetelor Militare, generalul Ion Vasilache. Urmeaza o serie de ordonanţe şi rezoluţii ale Pachetului, la fel de abusive, prin care generalul Dan Voinea este obligat să rupă şi să predea dosarele. În acest fel munca echipei generalului Dan Voinea, de sute de mii de pagini, este batjocorita, ca şi banii publici cheltuiţi în timpul cercetarilor.
12. Majoritatea dosarelor ajunse în instanţă se referă la victimele dinainte de 22 decembrie.
După 22 decembrie 1989 sunt de peste cinci ori mai multe victine, morţi şi răniţi prin împuşcare.