SOMAŢIE
semnată de peste 35 de organizaţii civice şi sindicale
c ă t r e
D-na Laura Codruţa Kovesi – Procuror general
S p r e i n f o r m a r e :
D-lui Traian Băsescu – Preşedintele României
D-lui Emil Boc – Prim-Ministru
D-lui Virgil Andreieş – Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii
D-lui Cătălin Predoiu – Ministrul Justiţiei
2 octombrie 2009
– a 60-a zi de grevă a foamei –
|
|
||||||
|
|
|
|||||
|
|
|
|||||
Doamnă Laura Codruţa Kovesi – Procuror general,
Pentru a nu avea pe conştiinţă viaţa lui Teodor Mărieş aflat în a 60-a zi de grevă a foamei pentru respectarea deciziei Înaltei Curţi Europene de la Strasbourg de către instituţia pe care o conduceţi (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), vă cerem imperativ ca în cursul zilei de astăzi 2 octombrie 2009 să semnaţi un protocol cu reprezentantul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 în care să fie precizată data la care va fi remisă copia integrală a dosarului 97/P/1990 – care conţine documentele probatoare ale masacrului din decembrie 1989 – lui Teodor Mărieş şi Asociaţiei 21 Decembrie 1989, conform deciziei CEDO în aces sens.
Dacă veţi refuza să semnaţi acest protocol vă veţi dovedi incompetenţa profesională, reaua-credinţă şi complicitatea morală cu responsabilii masacrului din decembrie 1989. Ca urmare, vom cere Consiliului Superior al Magistraturii sancţionarea dvs morală şi profesională, precum şi solicitarea unei inspecţii pentru a verifica modul în care s-a lucrat în dosarele revoluţiei şi ale mineriadei după predarea acestora de către d-l general-magistrat Dan Voinea care a fost îndepărtat tocmai pentru că voia să-i trimită în instanţa judecătorească pe responsabilii masacrului fratricid.
Doamnă Procuror general, trebuie să respectaţi decizia d-lui Josep Casadevall, preşedintele secţiei a treia a CEDO, referitoare la dreptul lui Teodor Mărieş şi al Asociaţiei „21 Decembrie 1989” de a primi „la nivel local” (adică la Bucureşti) copia integrală a dosarului Revoluţiei trimisă la Strasbourg fără să o ceară nimeni acolo, probabil în speranţa că T.Mărieş va muri stăruind în greva foamei până la întoarcerea dosarului de la Strasbourg, iar probele masacrului din decembrie vor rămâne secrete întrucît cel care are dreptul să le ceară va muri de foame.
Doamnă Procuror general, vă informăm că în istoria universală există exemple de protestatari care au murit după un număr de zile de grevă a foamei cuprins între 52 şi 74. Teoretic, Teodor Mărieş (aflat în a 60-a zi de grevă) putea muri încă de acum 8 zile pentru respectarea de către dvs a deciziei CEDO. Vă asigurăm că începând din 4 august T.Mărieş nu a mâncat nimic şi nu a băut decât apă, fapte verificabile prin analize medicale. T.Mărieş refuză să dea curs cererilor insistente ale medicilor de a înceta greva foamei, aceştia fiind însă obligaţi să-i respecte decizia.
Doamnă Procuror general, vă cerem să daţi curs apelului nostru pentru a împiedica crima cu premeditare – pusă la cale de responsabilii masacrului din decembrie – împotriva lui Teodor Mărieş care este menţinut în viaţă datorită perfuziilor: „Faţă de cei peste 1600 de morţi din decembrie ce mai contează unul în plus?”
Doamnă, sunteţi Procuror general pentru că acum trei ani aţi fost propusă în funcţie de fostul ministru al Justiţiei, D-na Monica Macovei, jurist apreciat la cel mai înalt nivel de Uniunea Europeană pentru competenţă şi corectitudine. Având în vedere experienţa anterioară a D-nei Macovei cu CEDO, am rugat-o să ne comunice opinia dânsei în acest caz. D-na Macovei ne-a comunicat astăzi extrem de clar următoarele: „documentele din dosar trebuie să fie puse la dispoziţia reclamantului în mod direct de către autorităţile române pentru că reclamantul trebuie să aibă acces la aceste documente pentru a-şi face apărarea în faţa CEDO şi pentru că reclamantul trebuie să fie pe poziţii de egalitate cu autorităţile care au aceste documente”.
Cităm din comunicatul Consiliul Superior al Magistraturii de ieri, 1 octombrie 2009, care se referă la dvs: „În 17 septembrie 2009, Consiliul Superior al Magistraturii a transmis Procurorului General al PICCJ memoriul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 pentru a lua măsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor Curţii Europene a Drepturilor Omului ( adresa nr. 2780/1154/2009 )”.
Conform acelaiaşi comunicat al CSM, în 22 septembrie 2009, dvs, d-nă Procuror general, aţi transmis Ministerului Afacerilor Externe în copie dosarul nr. 97/P/1990al PICCJ- secţia Parchetelor Militare, privind evenimentele din decembrie 1989, pentru a fi înaintat Curţii Europene a Drepturilor Omului, adresa nr. 2047/C/2009, adresă în care aţi menţionat: „Urmare Hotărârii nr. 28562/1154/2009 din 10.09.2009, prin care Plenul CSM şi-a însuşit punctul de vedere al Comisiei Juridice privind memoriul Asociaţiei 21 Decembrie 1989 şi l-a transmis Procurorul General al PICCJ, pentru a lua măsurile necesare în vederea aducerii la îndeplinire a dispoziţiilor Curţii Europene a Drepturilor Omului ”.
Cităm din finalul comunicatul CSM din 1 octombrie 2009 care vă consiliază clar: „Instituţiile statului poartă responsabilitatea interpretării şi aplicării normelor interne şi internaţionale în raport de competenţele care le revin”.
Doamnă Procuror general, vă cerem să daţi dovadă de profesionalism şi să vă asumaţi responsabilitatea interpretării şi aplicării normelor internaţionale în raport de competenţele care vă revin.
*
Cum a fost cu putinţă, d-nă Procuror General, să acceptaţi în acest an că absolut nimeni nu este vinovat pentru fratricidul din iunie 1990, al cărui bilanţ oficial este următorul: 6 morţi, 542 de răniţi spitalizaţi, sute de răniţi nespitalizaţi, 1056 de arestaţi ilegal în unităţi militare unde au fost torturaţi, cel puţin 6 femei violate de militari? De ce mai există instituţia Justiţiei în România, dacă nimeni nu e vinovat pentru asemenea crime?
Justiţia a fost creată pentru victime, nu pentru salvarea criminalilor, aşa cum se întâmplă azi în România. Referitor la crimele comuniste din 1989 şi 1990, justiţia din România a comis în ultimii 20 de ani trei crime cu premeditare care anulează chiar raţiunea de a fi a justiţiei, respectiv cunoaşterea Adevărului şi înfăptuirea Dreptăţii. Prima crimă a fost comisă prin ascunderea sitematică a adevărului. A doua crimă este comisă acum prin tentativa de ascundere a probelor adevărului, respectiv a celor 1.000.000 de file din dosarul revoluţiei. A treia crimă a fost comisă prin tergiversarea deliberată a trimiterii în judecată a criminalilor.
Cu ce drept, d-nă Procuror General, interziceţi poporului român dreptul la propria istorie? De ce ar avea caracter secret declaraţii şi documente despre aceste crime? De ce justiţia favorizează şi ascunde criminalii? D-nă Procuror General, în martie 2007 ne-aţi promis că cercetările vor fi finalizate cu, cităm, „maximă celeritate”. Apoi ne-aţi promis că vor fi finalizate în 2008. Suntem în 2009.
De ce, d-nă Procuror General, aţi acţionat pentru a elimina din limba română cuvintele celeritate, justiţie, dreptate, adevăr, cuvinte care nu mai au nimic de-a face cu realitatea abjectă în care este târâtă cu premeditare societatea românească?
2 octombrie 2009
Cu încrederea că România postcomunistă nu trebuie să aibă la temelie crime fratricide ocultate, nejudecate şi necondamnate,
Sorin Ilieşiu, Alianţa Civică, autor al apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/
SOCIETATEA TIMIŞOARA, Florian Mihalcea – Preşedinte
ASOCIAŢIA ZIARIŞTILOR INDEPENDENŢI DIN ROMÂNIA, Doina Jela – fondator
LIGA PRO EUROPA, Smaranda Enache – Co-Preşedinte
BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR 1989, George Costin – Preşedinte executiv
SENIORII LIGII STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA BUCUREŞTI 1990, seniori: Antonie Popescu, Romeo Moşoiu, Mugurel Stan, Daniel Popescu
FUNDAŢIA ICAR, dr.Camelia Doru, Preşedinte
FUNDAŢIA CULTURALĂ TIMPUL, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
CONSILIUL MONDIAL ROMÂN, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte
CONSILIUL ROMÂN AMERICAN, Neculai Popa – Preşedinte
GRUPUL DE ACŢIUNE „NOII GOLANI”
ASOCIAŢIA ROMÂNILOR DIN AUSTRALIA, Mihai Maghiaru – Preşedinte
ASSOCIATION CULTURELLE ET AMICALE ROUMAINE, Gabriel Penciu – Preşedinte
L’ALLIANCE BELGO-ROUMAINE, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
FUNDAŢIA „TIMIŞOARA ’89”, preşedinte – Petru Ilieşu
FUNDAŢIA MEMORIA – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte
FUNDAŢIA CORNELIU COPOSU, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu
FUNDAŢIA REDAREA ISTORIEI, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
ASOCIAŢIA CIVES, Ioan Roşca – Preşedinte
FUNDATIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, Daniela Soros – Vicepreşedinte
ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A LUPTĂTORILOR PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, Ionel Leşu – Preşedinte
SINDICATUL NAŢIONAL AL ŢĂRANILOR ŞI AL PROPRIETARILOR ROMÂNI, Dan Drăghici – Preşedinte
ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A CADRELOR DIDACTICE – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ROMÂNI ŞI GERMANI DIN BAVARIA, Radu Bărbulescu – Preşedinte
ORGANIZAŢIA NEGUVERNAMENTALĂ ECOMONDIA, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
ASOCIAŢIA COPIILOR REVOLUŢIEI, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
ASOCIAŢIA ADEVĂR ŞI DREPTATE, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
ASOCIAŢIA APOLITICĂ “SOCIETATEA TÂRGOVIŞTE”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
FUNDAŢIA IOAN BĂRBUŞ, Anca Maria Cernea – Preşedinte
FEDERAŢIA NAŢIONALĂ OMENIA A PENSIONARILOR (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
GRUPUL VĂDUVELOR DE EROI MARTIRI
FEDERAŢIA SINDICALĂ “SOLIDARITATEA – VIRGIL SĂHLEANU” A SIDERURGIŞTILOR DIN ROMÂNIA
FUNDAŢIA NAŢIONALĂ A REVOLUŢIEI DIN DECEMBRIE 1989 – TIMIŞOARA, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
SINDICATUL SOLIDARITATEA AL SIDERURGIŞTILOR GALAŢI, Ilinca Diaconu – Preşedinte
SINDICATUL SOLIDARITATEA HUNEDOARA
SINDICATUL ALRO SLATINA, Ion Ioan – Preşedinte
MEMBRII ASOCIAŢIEI 21 DECEMBRIE 1989
Asociația 21Decembrie 1989