Asociația 21Decembrie 1989
“Nu aţi fost de faţă cînd am ieşit cu Armata Neagră în faţa Ministerului De Interne” mi-a zis plin de mîndrie retrospectivă Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România. Pare paradoxal ca o victimă a minerilor să aibe o armată neagră. Cu toate astea, Viorel Ene o are: e formată din zeci de emigranţi şi azilanţi de culoare pe care îi păstoreşte printr-o altă asociaţie pe care a înfiinţat-o, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor. L-am întrebat cîte persoane vin la sediul de pe Batiştei. “300-400 de oameni. S-au cam speriat vecinii de cîţi negri vin aici.” mi-a spus el pe un ton de glumă.
“Or fi ei negri, dar nu umblăm cu cioara vopsită.”
Marţi, în faţa Parchetului General, o mînă de jandarmi sideraţi (deşi văzuseră multe la viaţa lor) au văzut o adunare superciudată venită să protesteze faţă de neînceperea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu în dosarul unei mineriade.
Printre demonstranţi, erau şi cinci negri, unul din ei ţinînd o pancartă pe care scria Iliescu=Terorist. Ciudată era şi femeia gonflabilă pe care o agita un pensionar. Şi băbuţa, şi tipul cu steag în mînă. Dar ce căutau negrii împotriva lui Ion Iliescu? Pe urmele lor şi a motivaţiei posibile, am bătut joi la uşa Asociaţiei Victimelor Mideriadelor.
Mi-a deschis un negru timid şi scund care nu ştia româneşte. Cu toate astea, la auzul formulei magice “Viorel Ene”, m-a condus în adîncul largului apartament, unde domnul preşedinte mă aştepta cu prietenie. Aici am aflat tot de voiam. Domnul Ene, de cîte ori face o acţiune, cheamă în ajutor tot felul de organizaţii prietene, mai ales dacă sînt tot alea unde e el preşedinte. Tînărul majordom, de pildă, se numea Didimous, şi fusese şi el la manifestaţie împotriva lui Ion Iliescu, ca membru al APADAR. Didimous era din Duala, un oraş din Camerun, şi ajunsese aici ca voluntar al democraţiei, urmînd să afle cum se poate lupta cu un guvern corupt într-un stagiu de doi ani. Despre Ion Iliescu nu ştia mare lucru. Dar ca voluntar, participa la tot ce-i cerea Viorel Ene. L-am întrebat cum e în ţara lui, dacă sînt tot aşa, preşedinţi care trag în popr şi ucid oameni? “No, no” mi-a zis timidul Didimous, “I have a peaceful country”. “Have problem”, i-a luat vorba din gură domnul Viorel Ene, care mi-a lămurit că şi în Camerun partidul de guvernămînt reprimă nişte manifestaţii ale opoziţiei, cam ca la noi. Aşa s-au creat condiţiile să mai chemăm un negru dintr-o cameră alăturată. În timp ce Didimous era voluntar, Voltaire era chiar refugiat şi solicitant de azil.
Voltaire e chiar cel care ţinea pancarta cu Iliescu=Terorist
Dar ce să vorbeşti cu el? Româneşte şi englezeşte nu ştia, franţuzeşte şi cameruneză nu vorbeam eu. Nici domnul Ene nu ştia franceză. L-am întrebat totuşi pe Voltaire în engleză ce ştia de Ion Iliescu. Îl ştia şi atît.
Aici a preluat cu înţelegere domnul Ene, care mi-a spus că le-a pus filme cu mineriadele, şi cînd are timp le explică istorie veche şi modernă. Şi că Voltaire a fugit şi a ajuns în România pentru că a fost bătut de partidul de guvernămînt, el fiind membru al unui partid de opoziţie. Ca şi Didimous, participă la toate acţiunile. Bun, dar altminteri ce fac aici? “Vin aici pentru internet şi pentru asistenţă juridică”.
*
Cam asta a fost cu vizita mea la Asociaţia Victimelor Mineriadelor. Din 5 negri anti-Iliescu, am găsit doi. Ceilalţi, cei care ţineau cearceaful cu “Dreptate – ochi plînşi cer să te vadă!” nu erau disponibili.
Sursa: Academia Catavencu