Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

România stă pe o tranşă FMI pe care nu o poate cheltui

23 Iun 2009

Mihaela Radu

România plăteşte comisioane de neutilizare pentru credite de patru miliarde de euro, contractate de la BEI sau de la BERD, sumă aproape egală cu o tranşă de la FMI.

Vicepremierul Dan Nica a declarat marţi că ţara noastră achită comisioane de neutilizare pentru credite de aproximativ patru miliarde de euro. Este vorba despre credite contractate de la BEI sau de la BERD, iar aceste sume nu sunt folosite pentru că s-ar depăşi deficitul bugetar convenit în negocierile cu CE şi cu FMI. „România are posibilitatea, are bani pe masă să cheltuiască probabil o dată şi jumătate cât avem noi prevăzut în buget acum. Nu poţi să cheltuieşti mai mult decât ai deficitul. Sigur că poţi, dar cu o singură condiţie: renunţăm la ceea ce înseamnă angajament faţă de CE şi ne ducem la un deficit de 10% din PIB”, a spus Nica în cadrul dezbaterii „Guvernul Privat”, organizată de ,,Bussines Standard’’.

Vicepremierul a menţionat că problema lipsei resurselor de finanţare este falsă.

„Nu e problema lipsei de resurse de finanţare, vă repet, sunt patru miliarde de euro credite comerciale contractate din 2005, 2006, 2007 care nu au fost utilizate pentru că sunt bani care trebuie probabil cheltuiţi după anumite reguli, licitaţii, că sunt bani BEI, BERD, este mai complicat, trebuie să organizăm licitaţii după regulile lor. Atunci s-au preferat investiţii de la bugetul de stat, iar banii ăştia au rămas necheltuiţi şi plătim comisioane de neutilizare. S-au plătit şi în 2007, şi în 2008, şi sume nu mici, foarte mari! Dar, repet, România poate cheltui pentru investiţii atât cât are bani să se încadreze în deficit”, a mai arătat Nica.

Cotidianul

Obsevaţii:

Dacă nu pot fura nu dau drumul la proiecte !

Penalizările le plătim noi, fraierii, care le dăm votul sau refuzăm să votăm, că nu avem pe cine.