Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

PIAŢA UNIVERSITĂŢII – Diversiunea din 13 Iunie 1990

Despre cum s-au desfăşurat unele evenimente din ziua de 13 iunie 1990 a povestit şi Nelu I…, aflat în stradă alături de alţi cetăţeni:

“Eram pe strada Academiei unde s-au înregistrat incidentele dintre forţele de ordine şi manifestanţi. Cu cockteilurile Molotov a fost o diversiune. Cum am fi putut noi să dăm foc? Ca să scoatem benzină din rezervoarele maşinilor ar fi trebuit să fim pregătiţi dinainte, ori acest lucru este absurd. De unde să venim noi acolo gata pregătiţi cu recipiente, furtunuri, pâlnii sau mai ştiu eu ce? A fost o diversiune. La fel trebuie menţionat faptul că autobuzul de la restaurantul Dunărea a luat foc când cordoanele forţelor de ordine, poliţiştii, se aflau încă în faţa lui. Chiar şi în momentul acela, cu toate că că era foarte multă agitaţie, ne-am dat seama că ceva nu e în regulă, că ceva e suspect în toată acestă des făşurare. Mai mult, mai târziu, când manifestanţii s-au deplasat pe strada Beldiman, la Pliţia Capitalei, au avut surpriza să constate că la etajul patru al imobilului era deja un incendiu, pornit fără contribuţia cuiva din exterior. … Ca să nu mai vorbim că totul părea pustiu în loc să existe pază pentru preîntâmpinarea unor incidente … Toate astea ne-au dat de gândit şi ne-am întrebat ce se întâmplă. Plus că, apruseră fel de fel de indivizi suspecţi, foarte agili, care se căţărau pe garduri, aruncau sticle incendiare, dispăreau, iarăşi apăreau cu “provizii de sticle incendiare”. Nu era în regulă ce se petrecea.

din cartea lui Romulus Cristea – Piaţa Universităţii 1990