Asociația 21Decembrie 1989

03 Iun 2009 Catalin Priscariu

Spitalul de (euro)campanie pentru animale

Întocmai dobitoacelor de pe Animal Planet, Discovery sau National Geographic, animalele politice care se dau pe sticlă la televiziunile româneşti au cam aceleaşi instincte: de hrănire şi de perpetuare a speciei. Pentru a-şi împlini menirea naturală, care le ţine prizoniere în lanţul trofic al politicii, animalele politice apelează, ca şi cele de pe canalele TV educative, la luptă.

Datul mîrlănesc cu laba, zgîriatul mişelesc pe faţă (sau pe la spate), răgetul de intimidare, muşcătura clănţănitoare şi băloasă de jugulară sînt tot atîtea momente de mare telesucces din emisiunile informative şi formatoare pentru alegători.

Nu e de mirare, deci, că singurele momente în care animalele politice îşi regizează comportamentul şi mimează interesul pentru alegători, campaniile electorale, seamănă mai degrabă cu nişte scene de circ bandajat. Pe de o parte, vezi puţine dobitoace care au exersat atît de mult, încît să fie şi credibile în rolul de prestatoare de servicii electoral-distractive; de fapt, cele mai multe abia-şi stăpînesc un rînjet de poftă, cu ochii la hălcile de votanţi.

Pe de altă parte, ca plătitor de bilet obligat (că nu ţi-a cerut nimeni părerea cînd ţi-a luat taxele şi impozitele) să participi la reprezentaţiile de circ, nu înţelegi de ce partidele nu au scos din manej nişte animale mai arătoase. Aproape toate sînt scărmănate, au cîte un beteşug, îndură cîte o suferinţă: sînt semnele clinice că, iată, au ajuns la maturitate politică. Că, în haita lor, au învins. Că merită să fie scoase din mijlocul grupului şi aruncate în ringul circului, să le vadă oamenii, în campanie. De data asta, în euro-campanie.

Cum a ajuns euro-campania un neurospital de campanie?

E suficient să consultăm fişele clinice ale celor mai mulţi candidaţi, cu bolile aferente, şi vom înţelege. Puiul de lup de mare, de exemplu, suferă de anorexie sinaptică şi de anemie gramaticală. Un exemplar, deci, fără nici o şansă de supravieţuire în mediul natural. Dar perfect pentru perpetuarea speciei politice în mediul artificial întreţinut de bătrînul lup de mare. Alt exemplu: Tribunul. Face parte dintr-o specie de primate foarte inteligente, superb adaptate la numere complexe de circ extremist-populist, dar extrem de labile. Din cauza acestui mic neajuns, Tribunul este inconstant: azi îşi bălăcăreşte semenii-primate cu apelativul „maimuţă curentată“, mîine le oferă un loc eligibil pe lista propriului partid. Din aceeaşi specie face parte şi maimuţa curentată, abia menţionată, doar că aceasta din urmă nu deţine doctorat. Compensează, însă, la numărul de dosare penale. Ceva mai deosebit este animalul politic Stolo. Despre care încă nu se ştie cu siguranţă dacă provine din încrucişarea naturală a două exemplare de sexe diferite din specia sa sau este doar o copie mecanică produsă la strung. Dar, oricare ar fi adevărul, acest exemplar este diagnosticat cu incontinenţă lacrimală sau financiară.

Prima este recurentă în opoziţie, a doua se manifestă mai ales la guvernare.

Nu putem încheia această scurtă listă de exemple fără să pomenim şi sindromul femelei rapace, dominatoare. Din care avem două specimene, alintate Rovana şi Norica. S-ar vrea justiţiare şi intransigente, dar sînt colportoare şi ţaţe. Şi ahtiate să fie femele alfa. Bărbătuşii lor, de obicei anonimi, execută operaţiunile necesare supravieţuirii de lux a familiei, sub atenta lor îndrumare (de obicei, prin intermediul unor firme nedeclarate care fac afaceri; de cele mai multe ori, dubioase). Nici puii nu scapă de influenţa mamelor, ajungînd la fel de rapace ca acestea.

Cam asta trimite manejul nostru politic în grădina zoologică de la Bruxelles. Dacă nu vă vine să credeţi, citiţi suplimentul de faţă.

Catavencu.ro