Asociația 21Decembrie 1989

APEL pentru condamnarea

regimului comunist de laChişinău

şi pentru refacerea paşnică a unităţii naţionale

a românilor în cadrul Uniunii Europene

MOTTO: “Dacă nu strigăm acum, odată cu zecile de mii de tineri din Chişinău,
că Moldova e românească, vom pierde această ţară nefericită,
îi vom condamna pe aceşti oameni tineri la disperare perpetuă”.
– Mircea Cărtărescu

13 Aprilie 2009 – REVENIRE

DOMNULUI PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI – TRAIAN BĂSESCU

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Vă cerem să condamnaţi crimele şi fărădelegile regimului comunist din Republica Moldova.

Sunteţi Preşedintele tuturor românilor, inclusiv a tinerilor torturaţi la Chişinău pentru că nu mai vor să trăiască în regimul comunist pe care l-aţi condamnat ca ilegitim şi criminal, în calitate de şef al statului român.

Facem acest apel la demnitate naţională, respectiv la condamnarea consecinţelor ilegitime şi criminale ale Pactului Hiler-Stalin, în numele sutelor de mii de soldaţi români care şi-au dat viaţa, în ambele războaie mondiale, pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania sau a celor din Basarabia şi Bucovina de Nord.

Unitatea naţională a românilor trebuie refăcută în mod paşnic, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei în 1990.

Dintre toate ţările care au îndurat consecinţele ilegitime şi criminale ale Pactul Hiler-Stalin (ţările baltice, Polonia şi România) şi în condiţiile în care Uniunea Sovietică s-a prăbuşit acum 19 ani, doar România nu a dat dovadă de demnitatea naţională de a acţiona pentru ca asemenea consecinţe să nu mai existe.

Republica Moldova – fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenescă (R.S.S.M.) – este o plăsmuire deliberat artificială a lui Stalin, suprafaţa ei neidentificându-se integral cu teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică, o parte din acesta fiind atribuit Ucrainei, respectiv: Basarabia sudică, nordică, ţinutul Herţa şi nordul Bucovinei.

Subliniem că în Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, există un capitol (de 26 de pagini) redactat de istoricul barasabean Igor Caşu, despre represiunea comunistă în Moldova sovietică, capitol care se referă la: represiunile din primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei (1940-1941), reluarea represiunilor în Basarabia şi foametea din anii 1946-1947, deportările basarabenilor din 1949 şi 1951, rezistenţa antisovietică, numărul victimelor regimului comunist. În finalul acestui mesaj prezentăm câteva fragmente din respectivul capitol.

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Vă cerem ca mâine, 14 aprilie 2009, când vă veţi adresa Camerelor reunite ale Parlamentului, să răspundeţi favorabil cererilor noastre repetate şi să declaraţi că:

1). veţi condamna Pactul Hitler-Stalin şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale.

2). veţi acţiona pentru:

a). condamnarea, de către forurile competente internaţionale, a Pactului Hitler-Stalin şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale;

b). reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor); această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.

c). despăgubirea morală şi materială a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de foruri competente internaţionale.

3). veţi înfiinţa Comisia Prezidenţială pentru Analiza consecinţelor Pactului Hitler-Stalin asupra României şi poporului român.

Stimate Domnule Preşedinte al României, actul unirii Basarabiei cu România a fost votat de Sfatul Ţării din Basarabia la 27 martie 1918 şi a avut următorul text: “În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna! [semnează:] Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan”.

La 23 august 1939, la Moscova, a fost semnat Pactul Hitler-Stalin (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) care prevedea într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi al României (Basarabia). La 23 august 1939, nazismul şi comunismul şi-au dat mâna. Hitler şi Stalin, cei mai mari criminali ai istoriei, au semnat un pact de “neagresiune” şi au împărţit ceea ce nu era al lor. Acest pact a însemnat începutul dezastrelor naţionale pentru ţările baltice, Polonia şi România.

În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei.

Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km², fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.

Insula Şerpilor, insulă românească din Marea Neagră, a fost ocupată ilegal de Uniunea Sovietică în anul 1948.

Stimate Domnule Preşedinte al României, soarta fraţilor noştri din est şi din nord-est care au îndurat cele mai abominabile crime şi fărădelegi ale comunismului începând din 1940, nu trebuie să rămână decisă de Stalin şi de Hitler, cei mai mari criminali ai istoriei.

În 18 Decembrie 2006, aţi condamnat regimul comunist din România ca ilegitim şi criminal.

În aceste zile, zeci de mii de tineri români din Basarabia se află sub gloanţele puterii comuniste de la Chişinău pentru că manifestă împotriva comunismului şi pentru re-integrarea europeană, scandând lozinci precum: “Jos comuniştii!”, „Jos comunismul!, “România nu uita, Basarabia e a ta!”, “Suntem români!”, “Vrem să fim în Europa”, „Libertate!”, „România – ultima salvare”.

Istoria a demonstrat că nici în Europa, nici în Asia, nici în Africa şi nici în America latină nu a existat vreun regim comunist care să nu fi fost ilegitim şi criminal. Regimul comunist de la Chişinău este ilegitim şi criminal. Astăzi, criminalitatea acestui regim a atins cote intolerabile.

Autorităţile Republicii Moldova au pus în aplicare scenariul comunist al diversiunii şi al provocării pentru a justifica reprimarea în sânge a manifestaţiei anticomuniste din Chişinău.

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Vă cerem să condamnaţi reprimarea în sânge a manifestaţiei anticomuniste de la Chişinău.

Vă cerem să vă solidarizaţi cu idealurile anticomuniste şi de integrare europeană a zecilor de mii de tineri români din Chişinău.

Vă cerem să solicitaţi, în numele poporului român, Uniunii Europene şi Consiliului Europei, să condamne reprimarea în sânge a manifestaţiei anticomuniste de la Chişinău şi să se solidarizeze cu idealurile anticomuniste şi de integrare europeană a zecilor de mii de tineri români din Chişinău.

Iată câteva fragmente din Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, capitolul „Represiunile comuniste în Moldova sovietică”:

Pag.576: “Studiul de faţă îşi propune un scop triplu: 1) să evidenţieze cele mai tragice momente din istoria postbelică a Republicii Moldova, adică deportările, represiunile şi foametea în masă din perioada stalinistă; 2) să scoată la iveală unele trăsături specifice ale fenomenului represiv pe baza unui studiu de caz; şi 3) să avanseze o cifră estimativă a numărului victimelor politice ale regimului comunist sovietic în fosta RSSM (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească)”.

Pag.576: “…în Moldova sovietică cetăţenii născuţi pe teritoriul republicii puteau să se identifice drept ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari etc, dar în nici un caz drept români. Simplul fapt de a spune că eşti român era calificată drept acţiune împotriva statului sovietic, etichetată ca naţionalism şi pedepsită conform articolului 71 al Codului Penal al RSS Moldoveneşti. În perioada stalinistă, naţionalismul, adică simplu fapt de a-ţi asuma identitatea românească, era sancţionat de regulă cu deportarea în Siberia. După moartea lui Stalin, a fi român continuă a fi o crimă, dar susceptibilă de o pedeapsă mai puţin aspră – ostracizarea din societate. Chiar folosirea alfabetului latin cade sub incidenţa acţiunilor antisovietice.

Pag.580: “Represiunile din primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei, 1940-1941. În urma semnării Pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Basarabia este revendicată de sovietici drept zona lor de influenţă. Astfel, la 28 iunie 1940, Armata Roşie ocupă Basarabia, precum şi Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Drept urmare, este creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) la 2 august 1940. (…) Basarabia cunoaşte astfel încă din anii 1940-1941 experienţa sovietizării şi comunizării, unul din elementele centrale ale acestei experienţe fiind aplicarea terorii în masă faţă de clasele sociale indezirabile. Anexarea Basarabiei de către sovietici anticipează astfel instaurarea regimului comunist în spaţiul românesc după 1944. Întrucât majoritatea etnică românească din Basarabia era alcătuită din ţărani, iar această clasă era vizată de măsurile de teroare, represiunea capătă, în mod indirect, un pronunţat caracter antiromânesc.

Pag.581-582: “Primii care au căzut victime ale regimului comunist au fost 1.122 de persoane, arestate în perioada 28 iunie – 4 iulie 1940, constituind foşti funcţionari ai statului român sau suspecţi de colaborare cu administraţia română. În următoarele luni au fost arestate alte cca. 2.000 persoane, majoritatea fiind lucrători ai căilor ferate în care regimul sovietic nu avea încredere. (…) Cele mai importante arestări ale populaţiei locale vor avea loc în ajunul atacului german asupra Uniunii Sovietice din iunie 1941. (…) Operaţiunea majoră de arestare şi deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32.423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei. Dintre acestea, 6.250 urmau să fie arestate, iar 26.173 – deportate. (…) În total, în primul an de ocupaţie sovietică au avut de suferit – prin arestare sau deportare – nu mai puţin de 86 604 persoane din Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei”.

Pag.582: “La 22 iunie 1941, armata germană atacă URSS, iar România intră în război de partea Germaniei cu scopul declarat de a elibera teritoriile pierdute un an mai devreme. Ulterior, mii de basarabeni sunt recrutaţi în armata română şi participă la războiul împotriva Uniunii Sovietice, inclusiv la bătălia de la Stalingrad”.

Pag.583: “Reluarea represiunilor în Basarabia şi foametea din anii 1946-1947. Sovietizarea şi comunizarea Basarabiei este reluată imediat după intrarea Armatei Roşii în provincie în martie 1944. (…) …în iarna anului 1946/1947 puterea sovietică a declanşat o foamete în masă cu scopul terorizării populaţiei recalcitrante. În total, după estimările făcute de istoricul Mihai Gribincea pe baza documentelor de arhivă, numărul victimelor foametei din anii 1946-1947 se ridică la cel puţin 216.000 persoane. Pentru prima dată în istoria provinciei au fost înregistrate cazuri de canibalism”.

Pag.584: “Un supravieţuitor, Victor Volcinschi (…): „La noi, la Bădrăganii-Vechi, raionul Edineţ, au fost cazuri grave de tot. S-au mâncat frate pe frate şi, peste câţiva ani, cei rămaşi în viaţă şi-au ieşit din minţi…“.

Pag.584: “Se poate afirma, în egală măsură, că foametea din anii 1946 şi 1947 a constituit un instrument pentru puterea comunistă de a grăbi ritmul colectivizării agriculturii. Astfel, cei care intrau imediat în colhoz, erau ajutaţi cu produse alimentare, iar cei care refuzau – erau lăsaţi să moară de foame. Cu toate acestea, foametea nu a determinat schimbarea radicală a atitudinii populaţiei locale faţă de puterea sovietică. A fost nevoie de organizarea unei operaţiuni de deportare în masă de o amploare mult mai mare decât cea din iunie 1941, pentru a înfrânge spiritul de rezistenţă al ţăranilor faţă de procesul de colectivizare al agriculturii.

Pag.585: “Deportările basarabenilor din 1949 şi 1951. Foametea, după cum am văzut, n-a convins ţăranul să intre în colhoz. Ca şi în alte regiuni anexate recent de Uniunea Sovietică, în RSSM a fost organizată o nouă deportare în masă, după modelul celei din iunie 1941. Acest eveniment tragic a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineaţă şi a durat până la orele 8 seara a zilei de 7 iulie. Conform operaţiunii „Iug” („Sud”) (…) a fost înfăptuită strămutarea forţată în Siberia şi Kazahstan a 35.796 de persoane.”

Pag.586: “Frica de o nouă operaţiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunţe la gospodăriile lor şi să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înţeles că nu va cruţa nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportaţi în iunie 1949 erau incluşi în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităţilor de la Moscova”.

Pag.586: “În 1946, guvernul de la Chişinău înregistrase cca. 40.000 de „repatriaţi” basarabeni. Ei erau trataţi cu mare suspiciune şi unii au fost trimişi direct în lagăre de concentrare în Siberia”.

Pag.586: “Ultima deportare în masă a populaţiei basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 şi a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol potenţial la adresa regimului comunist stalinist”.

Pag.593: “Prin urmare, dacă excludem chestiunea muncitorilor recrutaţi pentru muncă în diferite întreprinderi ale URSS, numărul victimelor politice ale regimului comunist sovietic din fosta RSSM, se ridică la peste 300.000 de persoane. Dintre aceştia, cca. 5.000 au fost executaţi în timpul Marii Terori în RASSM, 216.000 au murit de foamete în anii 1946-1947, cca. 95.000 erau atestaţi ca deportaţi în gulag la 1950, iar alte câteva mii au fost condamnaţi pentru „naţionalism” sau alte acţiuni antisovietice, din 1953 până în 1989”.

Stimate Domnule Preşedinte al României,

Solicitările noastre din prezentul apel sunt conforme cu cererile Proclamaţiei pentru decomunizarea României (pe care o anexăm în continuare), lansată la 23 august 2008, la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin,din 23 August 2008.

14 Aprilie 2009

Cu încrederea că aveţi datoria morală şi dreptul legitim să acţionaţi pentru reintegrarea în România a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică,

Sorin Ilieşiu – iniţiator, vicepreşedintele ALIANŢEI CIVICE, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/

CONSILIUL MONDIAL ROMÂN, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

CONSILIUL ROMÂN AMERICAN, Neculai Popa – Preşedinte

ASOCIAŢIA ROMÂNILOR DIN AUSTRALIA, Mihai Maghiaru – Preşedinte

ASSOCIATION CULTURELLE ET AMICALE ROUMAINE, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’ALLIANCE BELGO-ROUMAINE, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

ASOCIAŢIA 21 DECEMBRIE 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

ASOCIAŢIA FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI DIN ROMÂNIA – organizaţia Bucureşti, Cristinel Dumitrescu – Preşedinte

BLOCUL NAŢIONAL AL REVOLUŢIONARILOR 1989, George Costin – Preşedinte executiv

FUNDAŢIA CULTURALĂ TIMPUL, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte

FUNDAŢIA „TIMIŞOARA ’89”, preşedinte – Petru Ilieşu

FUNDAŢIA MEMORIA – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte

FUNDAŢIA CORNELIU COPOSU, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu

FUNDAŢIA REDAREA ISTORIEI, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

SENIORII LIGII STUDENŢILOR DIN UNIVERSITATEA BUCUREŞTI 1990, avocat Antonie Popescu – Senior

ASOCIAŢIA CIVES, Ioan Roşca – Preşedinte

FUNDATIA NAŢIONALĂ PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI, Daniela Soros – Vicepreşedinte

ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A LUPTĂTORILOR PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI, Ionel Leşu – Preşedinte

SINDICATUL NAŢIONAL AL ŢĂRANILOR ŞI AL PROPRIETARILOR ROMÂNI, Dan Drăghici – Preşedinte

ASOCIAŢIA EUROPEANĂ A CADRELOR DIDACTICE – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

ASOCIAŢIA SCRIITORILOR ROMÂNI ŞI GERMANI DIN BAVARIA, Radu Bărbulescu – Preşedinte

ORGANIZAŢIA NEGUVERNAMENTALĂ ECOMONDIA, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte

ASOCIAŢIA COPIILOR REVOLUŢIEI, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

ASOCIAŢIA ADEVĂR ŞI DREPTATE, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

ASOCIAŢIA APOLITICĂ “SOCIETATEA TÂRGOVIŞTE”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

FUNDAŢIA IOAN BĂRBUŞ, Anca Maria Cernea – Preşedinte

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ OMENIA A PENSIONARILOR (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

GRUPUL VĂDUVELOR DE EROI MARTIRI

Bucureşti, 23 August 2008 – la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin de la Moscova

PROCLAMAŢIA

PENTRU DECOMUNIZAREA ROMÂNIEI[1]

Reformarea României postcomuniste şi reconcilierea naţională sunt posibile numai prin decomunizare.

1.0. Având în vedere că:

1.1. La 23 august 1939, la Moscova, a fost semnat Pactul Hitler-Stalin (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) care prevedea într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi estul României (Basarabia).

1.2. În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei.

1.3. Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km², fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.

1.4. Insula Şerpilor, insulă românească din Marea Neagră, a fost ocupată ilegal de Uniunea Sovietică în anul 1948.

1.6. Preşedintele şi Parlamentul României au datoria morală şi dreptul legitim să condamne Pactul Hitler-Stalin şi consecinţele lui ca ilegitime şi criminale.

1.7. Preşedintele şi Parlamentul României vor acţiona pentru:

1.7.1. condamnarea, de către forurile competente internaţionale, a Pactului Hitler-Stalin şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.

1.7.2. reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor); această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.

1.7.3. despăgubirea morală şi materială a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de foruri competente internaţionale.

1.8. Parlamentul, susţinut de Preşedintele României, va adopta punctul 9 al Declaraţiei de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul, prin care se cere „stabilirea datei de 23 August, data semnării pac­tu­lui dintre Hitler si Stalin – cunoscut ca Pactul Ribben­trop-Molotov, ca zi comemorativă a victimelor regi­murilor­ nazist şi comunist”.

2.0. Parlamentul României, în consens cu Preşedintele României, având susţinerea UE şi NATO – interesate de o Românie decomunizată, va adopta o declaraţie explicită de asumare a următoarelor documente:

2.1. Discursul din 18 Decembrie 2006 al Preşedintelui României în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, discurs devenit act oficial al statului român pentru condamnarea regimului comunist din România ca ilegitim şi criminal în baza Raportului final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (CPADCR).

2.2. Declaraţia de la Praga din 3 iunie 2008 privind conştiinţa morală europeană şi comunismul.

3.0. Parlamentul şi Guvernul, în consens cu Preşedintele României, având susţinerea UE şi NATO – interesate de o Românie decomunizată, au datoria să adopte cât mai curând posibil legile decomunizării, din următoarele considerente:

3.1. Poporul român a respins totalmente comunismul înainte ca acesta să-i fie impus prin forţa armată de către Uniunea Sovietică. Dintre toate ţările europene, România interbelică a fost ţara cu cei mai puţini comunişti raportat la numărul populaţiei. La 23 august 1944, PCR avea numai 80 de membri în Bucureşti şi mai puţin de 1000 în întreaga ţară. Menţionăm că în 1938 România avea 316 710 km² şi 19.933.802 locuitori. Înainte de sovietizare, comuniştii reprezentau sub 0,005% din populaţia României.

3.2. Comunismul a fost impus împotriva voinţei poporului român exprimată la alegerile din noiembrie 1946 câştigate în realitate cu o majoritate covârşitoare de opoziţia anticomunistă care a obţinut între 70% şi 90% din voturi, comuniştii inversând rezultatul oficial.

3.3. Poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, recunoscut ca atare de întreaga comunitate internaţională.

3.4. Dintre statele europene, România a avut cel mai mare număr de deţinuţi politici raportat la numărul populaţiei (între 500.000 şi 2.000.000) şi cea mai înfricoşătoare poliţie politică – Securitatea.

3.5. Dintre toate fostele ţări comuniste din Europa, doar în România s-au înregistat victime la căderea comunismului. Nu au fost doar câteva victime, ci a fost un uriaş masacru – peste 1200 de morţi şi peste 4800 de răniţi.

3.6. Conform Raportului final al CPADCR, “comunismul a căzut doar oficial la 22 decembrie 1989. Neoficial, structuri, dar mai ales metode şi mentalităţi comuniste au continuat să existe sub diferite forme, unele extrem de grave (…) : a) reprimarea manifestaţiilor anticomuniste din perioada decembrie 1989 – aprilie 1990; b) diversiunea etnică de la Târgu-Mureş din martie 1990; c) reprimarea manifestaţiei anticomuniste din Piaţa Universităţii din Bucureşti (…); d) „mineriadele” din 1991 şi 1999. Toate acestea au fost diversiuni şi manifestări tipic comuniste”. Majoritatea vinovaţilor nu au fost judecaţi până în prezent. Dimpotrivă, ei au devenit personalităţi publice şi politice, infestând de aproape 20 de ani societatea românească.

3.7. Reforma morală nu a fost posibilă din cauza nejudecării masacrului din timpul revoluţiei anticomuniste precum şi a fratricidului din iunie 1990 împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Marea corupţie a apărut şi s-a menţinut inclusiv datorită nejudecării acestor crime.

3.8. O parte din clasa politică s-a făcut vinovată de complicitate morală cu autorii masacrului din decembrie 1989 şi a fratricidului din iunie 1990, comise pentru a reprima şi a deturna caracterul anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989. Acum, când România este membră a NATO şi UE, această revoluţie trebuie terminată şi se cuvine să devină “de catifea”.

3.9. În 18 Decembrie 2006, regimul comunist din România a fost condamnat ca ilegitim şi criminal de către şeful statului în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, prin discursul devenit act oficial al statului român, în baza Raportului final al CPADCR, document edificator şi incontestabil, sintetic şi analitic (care însumează 660 de pagini) elaborat de peste 40 de autori, majoritatea experţi în domeniile abordate. Actul condamnării comunismului este începutul renaşterii morale a României şi al reconcilierii naţionale, cel mai important act din istoria postcomunistă a ţării noastre alături de aderarea la NATO şi integrarea în UE, un exemplu pentru condamnarea internaţională a regimurilor comuniste.

4.0. Legile decomunizării României[2]:

4.1. Legea cercetării prin Justiţie a crimelor istoriei recente a României. Finalizarea urgentă a cercetărilor justiţiei referitoare la masacrul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990 comis împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Cercetarea prin justiţie a următoarelor evenimente: reprimarea revoltei muncitoreşti din Valea Jiului, 1977, reprimarea revoltei anticomuniste din Braşov, 1987; diversiunea etnică din Târgu-Mureş, 1990; mineradele din 1990, 1991, 1999. Desecretizarea imediată a arhivelor lămuritoare faţă de aceste evenimente.

4.2. Legea recunoaşterii caracterului anticomunist al revoluţiei începute în decembrie 1989; recunoaşterea Proclamaţiei de la Timişoara (martie 1990) şi a manifestaţiei din Piaţa Universităţii din Bucureşti (aprilie-iunie 1990) ca momente reprezentative ale revoluţiei.

4.3. Legea lustraţiei anticomuniste.

4.4. Legea declarării crimelor şi abuzurilor regimului comunist ca fiind crime împotriva umanităţii şi imprescriptibile juridic.

4.5. Legea interzicerii şi pedepsirii actelor de apologie a regimului comunist.

4.6. Legea anulării sentinţelor de condamnare politică emise de justiţia comunistă după principiile luptei de clasă între anii 1945–1989; anularea condamnărilor la moarte a celor care au au dat pe faţă criminalitatea comunismului; abrogarea prevederilor decretului lui N.Ceauşescu din 1988 referitor la crimele politice.

4.7. Legea pentru reînhumarea victimelor comunismului îngropate în gropi comune.

4.8. Legea recunoştinţei faţă de luptătorii anticomunişti, faţă de foştii deţinuţi politici; majorarea semnificativă a pensiilor acestora şi acordarea de gratuităţi.

4.9. Legea reducerii la minimum a pensiilor responsabililor pentru crimele comuniste: foşti activişti comunişti din nomenclatura PCR, foşti conducători şi torţionari ai Securităţii, foşti conducători ai Miliţiei, ai Ministerului de Interne şi ai „Justiţiei” comuniste.

4.10. Legea desecretizării şi deschiderii arhivelor comuniste şi postcomuniste; garantarea accesului liber şi neîngrădit la aceste arhive; transferul urgent al acestora la CNSAS sau la Arhivele Naţionale; publicarea pe internet a arhivelor; trecerea Arhivelor Naţionale în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.

4.11. Legea împotriva distrugerii, manipulării, falsificării, ascunderii sau sustragerii de documente din arhivele comuniste şi postcomuniste; urmărirea penală a făptuitorilor.

4.12. Legea restituirii arhivelor confiscate abuziv (arhivele cultelor religioase, arhivele sioniste ş.a.).

4.13. Legea reparaţiilor faţă de foşti cetăţeni români exilaţi sau „vânduţi” în perioada comunistă.

4.14. Legea prezentării adevărului referitor la perioada precomunistă, comunistă şi postcomunistă în manualele şcolare şi cursurile universitare de istorie.

4.15. Legea pentru instituirea Zilei Memoriei Victimelor Comunismului, pentru înfiinţarea în Bucureşti a Muzeului Dictaturii Comuniste, pentru construirea în centrul capitalei a Monumentului Victimelor Comunismului.

4.16. Legea cercetării prin Justiţie a reconsolidării oligarhiei securisto-comuniste în România postcomunistă. Confiscarea de către stat a averilor dobândite prin fraudă.

4.17. Legea cercetării prin Justiţie a privatizărilor făcute de oligarhia securisto-comunistă care a acaparat puterea economică în România. Confiscarea de către stat a fostelor bunuri ale statului privatizate fraudulos şi reprivatizarea acestora în beneficiul exclusiv al poporului român.

5.0. Solicităm Preşedintelui României să ceară poporului să-şi exprime voinţa cu privire la adoptarea dezideratelor şi legilor decomunizării României, precum şi a condamnării Pactului Hitler-Stalin şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale, printr-un referendum organizat cât mai curând posibil.

5.1. Solicităm Preşedintelui României, Parlamentului, Guvernului, organizaţiilor nonguvernamentale, sindicatelor, tuturor cetăţenilor, mass-mediei, să se solidarizeze în jurul idealurilor Proclamaţiei pentru decomunizarea României.

5.2. Facem apel la Uniunea Europeană, Consiliul Europei, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Organizaţia Naţiunilor Unite, Curtea Internaţională de Justiţie a Naţiunilor Unite, să acţioneze pentru decomunizarea României.

Bucureşti, 23 August 2008 – la 69 de ani de la semnarea Pactului Hitler-Stalin de la Moscova

Sorin Ilieşiu – iniţiator, vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/

Vladimir Tismăneanu – preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România

Mihai Şora – scriitor

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte

Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte

Fundaţia Memoria – filiala Argeş [Experimentul Piteşti], prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte

Fundaţia Corneliu Coposu, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu

Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior

Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte

Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte

Grupul de acţiune Noii Golani

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte

Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte

Organizaţia internaţională a luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, Ionel Leşu – Preşedinte

Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte

Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte

Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte

Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte

L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte

Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte

Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte

Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte

Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri