Asociația 21Decembrie 1989
Să vă spun de ce nu dau doi bani pe condamnarea cumunismului de către Băsescu? Păi, fiindcă orice condamnare a unui asemenea monstru trebuie să aibă şi nişte consecinţe. Să aibă o finalitate juridică oarecare, să avem dreptul legal să-i împroşcăm pe vinovaţi cu compot de caise, de exemplu, sau cu fasole bătută. Totul e ca acestă condamnare să nu arate ca o sentinţă cu suspendare dată unui imbecil care, mergînd cu două sute pe oră, ucide un copil pe trecerea de pietoni.
Mă lasă rece condamnările simbolice, ba chiar mă fac să mă întreb dacă nu cumva absenţa consecinţelor nu exprimă un calcul cinic al celui care proclamă solemn sentinţa.
La o lună după ce Băsescu şi-a atras toată stima intelectualităţii fine a României, a tuturor oamenilor pe care i-am stimat şi admirat în sincerii şi frumoşi ani ’90, cînd îl ascultam pe Liiceanu vorbind de “încremenirea în proiect”, aşadar la o lună de la acel moment se stingea din viaţă Ion Dincă, zis “Te-leagă”.
Era în ianuarie 2007. Cu un an înainte, participînd la ceremonia funerară a Zoiei Ceauşescu, Dincă îşi ieşise uşor din minţi şi-i spusese unui reporter al Adevărului: “Iliescu este o secătură şi din cauza lui s-a ajuns aici, la situaţia copiilor lui Ceauşescu.” Ce făcuse Dincă pînă atunci? Ei, bine, făcuse bani. Mulţi bani. Nu, nu prin firme aflate pe numele lui, dar ce contează asta? Îl deranjase cumva că numele lui se afla în raportul lui Tismăneanu într-un context în care era considerat alături de Ion Iliescu unul dintre cei “vinovaţi de impunerea şi perpetuarea unui sistem bazat pe crimă şi fărădelege”? I don’t think so! Credeţi că s-a simţit vreodată ruşinat? Vă imaginaţi că cineva l-a oprit vreodată pe stradă, măcar dacă l-ar fi recunoscut, pentru a-l întreba de remuşcări?
Mai mult, aveţi bănuiala că partenerii de afaceri ai celor doi gineri ai lui, Badea şi Popoviciu, au avut scupule în a încheia biznisuri profitabile? Aş putea chiar să pariez că mulţi dintre cei care înjurau comunismul din toţi rărunchii priveau cu bucurie la televizor cum începe capitalismul să mijească odată ce cîntarele elecrtonice Altrom invadau piaţa. Era convinşi că ele îi vor împiedica pe vînzători să mai fure la cîntar. Ţin minte cum jubilau părinţii mei. Şi, pe undeva aşa a şi fost; cîntarele electronice au dat fostelor alimentare un damf de occident.
Azi, acum, cu rubrica din agenda sa politică unde scria că trebuie să condamne comunismul bifată, Băsescu n-are nici o taină să spună că nu e bine să blamăm investiţia lui Popoviciu. Păi, chiar aşa! Una-i una şi alta-i alta. Condamnăm comunismul, fireşte, dar asta n-are nici o legătură cu investiţiile masive pe care foştii comunişti sau rubedeniile lor le fac de douăzeci de ani în România. Şi chiar stau şi mă întreb: dacă nu l-ar fi împuşcat băieţii în ’89 şi diabetul nu l-ar fi căsăpit pe parcurs, cu ce l-ar fi împiedicat mă rog raportul lui Băsescu pe Ceauşescu să devină azi un mare dezvoltator imobliar? Cu absolut nimic, doar uitaţi-vă la Casa Poporului Investements şi vă veţi convinge că nea Nicu avea fler!
Academia Catavencu