Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Asociaţia 21 Decembrie vrea să schimbe Constituţia!

 

Anca GHIORGHIU – Telegraf Online

Liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Doru Mărieş, a declarat că membrii acesteia au început să strîngă semnături pentru modificarea Constituţiei! Potrivit legii, pentru această modificare este nevoie de acordul a 500.000 de români. În demersul său, liderul Asociaţiei este ajutat de Sorin Ilieşiu, vicepreşedintele Alianţei Civice, de liderul de sindicat Gheorghe Tiber, de preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, George Costin şi de preşedintele Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, Gheorghe Chiuaru. Formularul pe care fiecare din cei 500.000 de români trebuie să-l completeze pentru ca legea fundamentală să fie revizuită, conţine mai multe întrebări, dar şi referiri punctuale la o serie de articole ale actualei Constituţii ce ar trebui, în opinia iniţiatorilor, să fie revizuite. Pentru început, respondenţii trebuie să spună dacă sînt sau nu de acord cu faptul că în România este necesară o reformă constituţională şi legislativă profundă, iar în cazul unui răspuns afirmativ, dacă această reformă trebuie să înceapă cu revizuirea „substanţială” a actualei Constituţii. Respondenţilor li se mai cere părerea în legătură cu revizuirea unor articole anume din textul Constituţiei actuale. Acestea sînt cele referitoare la nivelul de trai decent, la puterea judecătorească şi răspunderea magistraţilor, la Curtea Constituţională. Primul articol ar trebui, în viziunea iniţiatorilor, să definească mai clar noţiunea de “nivel de viaţă decent” şi să stabilească fără echivoc că Executivul este instituţia care răspunde pentru asigurarea acestuia, precum şi sancţiunile la care Guvernul poate fi supus. Referitor la autoritatea judecătorească, reprezentanţii organizaţiilor solicită definirea acesteia ca putere de sine stătătoare, total independentă faţă de celelalte şi care să asigure un control şi un echilibru “eficient” între ele. Iniţiatorii mai propun şi introducerea unui text referitor la răspunderea materială, civilă sau penală a magistraţilor pentru corupţie, erori judiciare, abuzuri de drept sau tergiversarea soluţionării unor dosare. În privinţa Curţii Constituţionale, iniţiatorii propun restrîngerea competenţelor şi desemnarea memebrilor “în afara criteriilor politice”. În schimb, constituţionalitatea legilor trebuie să fie controlată prin intermediul unor tribunale constituţionale care să funcţioneze în interiorul puterii judecătoreşti. “Curtea Constituţională este un nou CC (Comitet Central, forul suprem al Partidului Comunist Român – n.r.) al zilelor noastre, responsabil de tergiversarea unor dosare importante”, a apreciat Mărieş. Iniţiatorii modificării Constituţiei propun şi suspendarea, prin legea fundamentală, a dreptului de a fi ales sau numit într-o funcţie de putere publică a celor care au ocupat funcţii de conducere în vechiul regim comunist, “un soi de lustraţie necesară în condiţiile în care legea cerută de atîţia ani s-a blocat undeva în hăţişul legislativ”, a mai spus Mărieş. Pe lîngă demersul de modificare a Constituţiei, Mărieş a anunţat şi demararea unui alt program de strîngere de semnături care vizează activarea, “la cerere”, a clauzei de salvgardare pentru România în domeniul Justiţiei. “Ne pare rău că sîntem nevoiţi să iniţiem aşa ceva, dar nu mai putem suporta să vedem că, practic, justiţia românească nu există”, a apreciat Mărieş.