Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Comunicat de presă

Comunicat de presă

București, 21.07.2022

Asociația „21 Decembrie 1989”, alături de doamna profesoară Daria Kustanovych, alungată din orașul Harkiv de hoardele Kremlinului, organizează sâmbăta, 23 iulie 2022, începând cu ora 19.30, un nou protest autorizat împotriva agresiunii rusești la scară largă ce este în plină desfășurare în Ucraina.

Acțiunea de protest se va desfășura în Piața Universității din București, la borna „Kilometrul zero al democrației”.

Protestul de sâmbăta va avea ca temă particulară punerea de presiune asupra liderilor de la nivel mondial să desemneze Rusia drept stat-sponsor al terorismului. #terroRussia este o acțiune coordonată la nivel mondial. Acest demers civic se desfășoară printr-o colaborare a mai multor grupuri de minorități ucrainene, organizații ucrainene și ONG-uri din întreaga lume.

Participanții vor afișa unele dintre principalele acte de terorism comise de Rusia, prin imagini puternice nemaivăzute până acum. De asemenea, refugiatele ucrainene vor lansa sute de avioane de hârtie pătate cu vopsea roșie pentru a reflecta magnitudinea ororilor comise de forțele rusești în Ucraina.

Se va cere de asemenea #fullEmbargoForRussia, ceea ce ar reprezenta recunoașterea practica a Rusiei drept stat terorist. Aproximativ 5.000 de civili au murit și peste 7.000 au fost răniți în Ucraina, din cauza războiului la scară largă declanșat de Rusia. În al doilea rând, prin acest embargo, s-ar interzice desfășurarea oricăror afaceri cu Rusia. Afacerile cu această țara vor deveni intolerabile. Cine va face afaceri cu Rusia va fi în același club cu alte țări dictatoriale, cu o economie complet închisă, precum Coreea de Nord, Siria, Iran sau Cuba. Orice țară, orice companie, orice persoană care ar încerca să facă comerț cu aceste țări ar trebui să fie imediat trecută pe lista de sancțiuni și, în consecință, să fie pur și simplu exclusă din întreaga economie globală. În al treilea rând, Rusia nu ar mai putea primi ajutor internațional, nu ar mai putea cumpăra bunuri ce au întrebuințare atât civilă, cât și militară, respectiv nu va mai putea beneficia de finanțare străină. În al patrulea rând, toți oficialii și guvernatorii ruși se vor transforma în sponsori ai terorismului, care ar trebui arestați sau anihilați. Nici măcar statutul diplomatic nu îi va salva. În al cincilea rând, însuși statutul unei țări care sponsorizează terorismul este un fel de marcă de care este extrem de greu de scăpat. Cu cât mai multe țări recunosc acțiunile Rusiei lui Putin ca reprezentând un genocid, iar țara în sine ca fiind un stat terorist, cu atât sprijinul pentru Ucraina va fi mai puternic și va veni mai curând victoria acestei țări și a întregii lumi civilizate în acest război cu Rusia !

Conform politicii SUA, pentru ca Rusia să fie desemnata drept stat-sponsor al terorismului de către secretarul de stat american în exercițiu, această țara trebuie să îndeplinească „criterii” specifice. Senatorul american Lindsey Graham a scris o rezoluție prin care militează ca Rusia să fie desemnata drept stat-sponsor al terorismului și a prezentat-o ​​public Casei Albe. Guvernul SUA a recunoscut oficial drept sponsori ai terorismului Iranul și Siria. În ceea ce privește acțiunile teroriste ale Rusiei, amintim țintirea intenționată a civililor într-un mod brutal pe parcursul războaielor din Cecenia, Grozny, Donbas, Siria, iar acum în întreaga Ucraină, respectiv readucem în atenție doborârea zborului MH17. Mai mult, Rusia finanțează și sprijină rețelele teroriste cunoscute și separatiștii care au devenit o extensie a terorii rusești la nivel mondial. Este timpul, odată pentru totdeauna, ca țările să numească și să recunoască Rusia ca stat-sponsor al terorismului, să pună în aplicare un embargo complet și total asupra Federației Ruse și să sancționeze țările care continua să facă afaceri cu Rusia.

Totodată, pe parcursul manifestației de sâmbăta, vor continua relatările privind atrocitățile comise de forțele rusești în Ucraina. O refugiată ucraineana din Bucha va povesti, inclusiv în limba engleză, momentele de teroare prin care a trecut atât ea, cât și rudele sale, în timp ce forțele Raului bombardau necontenit zonele în care se aflau civili.

Potrivit Procuraturii Generale Ucrainene, de la începutul războiului la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, 358 de copii au fost uciși și peste 681 au fost răniți.

De asemenea, peste 9 milioane de ucraineni au fost nevoiți să părăsească țara pentru a nu deveni ținta forțelor rusești care atacă în mod predominant civili pentru a perpetua teroarea.

Nu vom închide ochii la aceste atrocități !

Vom continua să ne manifestăm solidaritatea cu poporul asuprit de hoardele Kremlinului și nu vom uita niciodată crimele comise în prezent de ruși împotriva ucrainenilor, respectiv crimele pe care rușii le-au comis începând cu 1944 contra poporului român.

În cele 5 luni de război, Asociația „21 Decembrie 1989” a organizat 18 proteste împotriva agresiunii comise de hoardele Kremlinului, la care au participat și mii de refugiate ucrainene

Tarile ex-URSS pot fi următoarele ținte ale Kremlinului în cazul unei victorii obținute de trupele rusești în Ucraina.

Veniți să fim solidari pentru a apăra pacea și independentă Ucrainei !

Adunarea publică se desfășoară sub sloganul „WAR IS NOT OVER ! TERRORUSSIA !”, acțiune pentru care deja și-au anunțat susținerea și participarea Asociația Forumul Civic Românesc, Fundația „Ioan Bărbuș”, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și RePatriot, alături de vecinii noștri ucraineni refugiați în țara noastră.

Vă așteptam !

Glorie Ucrainei ! Слава Україні !

Glorie României ! Слава Румунії !

Asociația „21 Decembrie 1989”

Președinte

Teodor Mărieș

asoc21decembrie@yahoo.com

Asociația 21Decembrie 1989