Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Comunicat de presă

Solidari cu poporul ucrainian

Asistăm cu consternare cum în imediata apropiere a ţării noastre, în Ucraina, forţe potrivnice Libertăţii, Democraţiei şi Drepturilor Fundamentale ale Omului au provocat victime omeneşti din rândul populaţiei civile.

După un sfert de veac se reeditează în estul Europei ceea ce, după Revoluţia noastră, nu mai credeam că va mai fi posibil. Ne revoltă, aşadar, acţiunile de represiune ale unui regim politic care nu înţelege dezideratele contemporaneităţii şi îşi doreşte aruncarea propriei ţări în trecutul tenebros al samavolniciei fără margini.

Ne declarăm deplin solidari cu poporul ucrainian, dornic în covârşitoare majoritate să împărtăşească împreună cu noi valorile europene şi conduita unei societăţi paşnice şi civilizate.

Cerem autorităţilor ucrainiene încetarea oricărei forme de represiune şi parcurgerea căilor fireşti de consultare plenară a cetăţenilor ucrainieni, pentru că recurgerea la violenţa primitivă nu mai poate conduce, în secolul XXI, la promovarea unor politici anacronice.

La fel ca în 1989, când oameni din întreaga lume civilizată şi-au manifestat solidaritatea cu revoluţionarii români, îndemnăm cetăţenii ţării noastre să ia atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în ţara vecină şi să picheteze reprezentanţele Ucrainei de pe teritorul României!

Asociaţia noastră va protesta  sâmbătă, 25 ianuarie 2014, ora 12.00, în faţa ambasadei Ucrainei de la Bucureşti. Membrii organizaţiei noastre îşi vor manifesta astfel solidaritatea cu protestatarii de la Kiev şi, printr-o petiţie adresată forurilor internaţionale, va cere oprirea imediată a violenţelor la care este supus poporul ucrainian.

“Mai bine haimana, decât trădător,

Mai bine huligan, decât dictator,

Mai bine golan, decât activist,

Mai bine mort, decât comunist!”

Bucureşti, 23 ianuarie 2014

Asociaţia „21 Decembrie 1989”

Teodor  Mărieş

Preşedinte