Comunicat de presă – Asociaţia “21 Decembrie 1989”
Sesizare
Asociaţia “21 Decembrie 1989” solicita Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să preia de la Braşov investigarea noului caz VLASE – decedat în condiţii suspecte.
VLASE NICOLAE a decedat în mod ciudat în ziua de 12 IANUARIE 2012 la o zi după înmormântarea jurnalistei Petrascu Maria.
VLASE Nicolae este tatăl lui Nicuşor Vlase, asasinat în condiţii misterioase la Braşov în 23 decembrie 1989 – autopsierea lui la Braşov ascunzând criminalii.
Doamna Vlase are dreptul să cunoască împrejurarile morţii subite a soţului său în urma unor complicaţii curios de repede intervenite în timpul unor operaţiuni medicale care nu erau dificile. Trebuie stabilit dacă e vorba de accident, crimă, malpraxis!
E firesc ca după neîncrederea în laboratorul de medicină legală de la Braşov, care i-au ascuns cauza morţii copilului Nicuşor Vlase, asasinat în Decembrie 1989, doamna Vlase să ceara autopsierea şi expertiza direct la INML sau la un Laborator de Expertiză din altă capitală, din statele membre ale Uniunii Europene.
Toate autorităţile române trebuie să dea curs cererii doamnei Vlase. Asociaţia va aduce în atenţia opiniei publice dar şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului – acest nou caz creat la Braşov.
Soţii Vlase câştigaseră procesul la Strasbourg împotriva Statului Român – fiind părţi în celebrul dosar privind Revoluţia din Decembrie 1989, alături de Marieş şi Asociaţia “21 Decembrie 1989”.
Deşi au fost despăgubiţi pentru tergiversarea anchetei până în prezent, deşi a trecut mai mult timp, MAE prin Agentul Guvernamental nu a făcut plata despăgubirilor de 15.000 Euro.
Dacă ar fi avut aceşti bani poate Vlase Nicolae ar fi putut sa facă operaţia, fără riscuri letale, la Viena, de exemplu!
Asociaţi “21 DECEMBRIE 1989”
Asociația 21Decembrie 1989