Apel de Ziua Naţională a României
– Ziua Unirii tuturor românilor –
CĂTRE DOMNUL TRAIAN BĂSESCU – PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
Domnule Preşedinte,
Conform articolului 80 din Constituţie, „Preşedintele României este garantul unităţii naţionale şi al integrităţii teritoriale a ţării”.
Aţi jurat de două ori, cu mâna pe Biblie, astfel: “Jur să apăr unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Domnule Preşedinte, Basarabia şi Bucovina de nord sunt teritorii româneşti. Nu aveţi voie să fiţi partenerul lui Stalin şi al lui Hitler, aşa cum au fostIliescu şi Constantinescu care au crezut că Basarabia şi Bucovina de nord nu sunt teritorii româneşti.
Pentru a-şi respecta jurământul faţă de poporul român şi pentru a face posibil idealul naţional al unirii, Regele Ferdinand – Întregitorul României – a declarat război Germaniei, ţara lui natală. Iar şefii comunişti şi postcomunişti ai statului român nu au avut curajul să spună că Basarabia e un teritoriu românesc ocupat prin abuz de imperiul ţarist şi de cel sovietic, că Bucovina de nord nu a aparţinut niciodată Rusiei sau Uniunii Sovietice până la anexarea ei forţată în urma Pactului Stalin-Hitler din 1939. Şi nici curajul de a spune că sudul Basarabiei şi Bucovina de nord sunt ocupate acum prin abuz de Ucraina fără ca vreun for internaţional să i le fi atribuit.
Domnule Preşedinte al României,
Pentru a vă respecta jurământul şi conform articolului 80 din Constituţie, în numele sutelor de mii de soldaţi români care au murit pentru unirea tuturor românilor în cele două războaie mondiale, vă cerem astăzi, de Ziua naţională, să declaraţi că veţi acţiona cu demnitate pentru unitatea naţională şi pentru integritatea teritorială a României, prin următoarele acte:
1). Înfiinţarea Comisiei prezidenţiale pentru analiza consecinţelor Pactului Stalin-Hitler asupra României şi asupra poporului român.
2). Condamnarea, în numele statului român, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale (această condamnare trebuie făcută în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului României, în deplină cunoştinţă de cauză, în baza viitorului raport al respectivei comisii).
3). Condamnarea, de către forurile competente internaţionale, a Pactului Stalin-Hitler şi a consecinţelor lui ca ilegitime şi criminale.
4). Reintegrarea în România, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor competente internaţionale, a teritoriului românesc ocupat prin forţa armată de Uniunea Sovietică (Basarabia, Nordul Bucovinei, ţinutul Herţei şi Insula Şerpilor); această reintegrare trebuie făcută în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei din 1990.
5). Despăgubirea morală şi materială a României faţă de crimele, fărădelegile şi abuzurile comise de Uniunea Sovietică împotriva României şi a cetăţenilor ei, nivelul şi modalităţile de despăgubire urmând a fi stabilite de o comisie recunoscută de forurile competente internaţionale.
Domnule Preşedinte,
Anul trecut s-au împlinit 70 de ani de la semnarea pactului dintre cei mai mari criminali ai istoriei – Stalin şi Hitler.
Istoricul britanic Paul Johnson a prezentat foarte sugestiv semnarea pactului Stalin-Hitler: „Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. Arătau efectiv ca un grup de gangsteri rivali care avuseseră şi înainte ceva de împărţit, dar acum o luau de la capăt ca profesionişti ai aceloraşi afaceri”.
Consecinţele acestui pact au fost ilegitime şi criminale inclusiv faţă de România şi poporul român.
Menţionăm că Parlamentul European a adoptat în 2009, cu o largă majoritate, rezoluţia prin care ziua de 23 August a fost declarată Ziua europeană a victimelor stalinismului şi nazismului.
Spre ruşinea României, fraţii noştri din Basarabia şi din nordul Bucovinei sunt încă victime ale stalinismului şi nazismului. Dintre ţările care au îndurat consecinţele ilegitime şi criminale ale Pactul Stalin-Hitler (ţările baltice, România şi Polonia), doar România nu a dat dovadă de demnitate naţională şi nu a acţionat pentru ca asemenea consecinţe să nu mai existe, în condiţiile în care Uniunea Sovietică s-a desfiinţat pe cale paşnică încă din 1991.
Domnule Preşedinte,
Sute de mii de soldaţi români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale pentru realizarea celui mai important proiect din istoria românilor –unitatea naţională. Astăzi, România se poate reîntregi fără sacrificii umane. Stă în puterea Dvs de a demonstra Uniunii Europene, Consiliului Europei, Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, că Pactul Stalin-Hitler şi consecinţele lui au fost ilegitime şi criminale.
Unitatea naţională a românilor trebuie refăcută paşnic, în cadrul Uniunii Europene şi cu acordul forurilor internaţionale competente, în acelaşi spirit cu reunificarea Germaniei în 1990.
Soarta fraţilor noştri din Basarabia şi din nordul Bucovinei, care au îndurat cele mai abominabile crime şi fărădelegi ale comunismului începând din 1940, nu trebuie să rămână decisă de cei mai mari criminali ai istoriei, Stalin şi Hitler.
Pactul dintre Stalin şi Hitler (cunoscut ca Pactul Ribentropp-Molotov) a fost semnat la 23 august 1939, la Moscova, stipulând într-un protocol secret interesele sovietice de a anexa ţările baltice, estul Poloniei şi estul României (Basarabia). La 23 august 1939, nazismul şi comunismul şi-au dat mâna. Hitler şi Stalin au semnat un pact de “neagresiune” şi au împărţit ceea ce nu era al lor: ţările baltice, România şi Polonia. Acest pact a însemnat începutul dezastrelor naţionale pentru aceste ţări.
În iunie 1940, prin ultimatumul Guvernului sovietic care a ameninţat cu invazia armată imediată, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei, ultimele două neaparţinând niciodată Rusiei.
Teritoriul românesc ocupat de Uniunea Sovietică are o suprafaţă de 44.000 km2, fiind locuit în momentul cedării de 3.200.000 de oameni, majoritatea etnici români; după cedare, aceştia au fost supuşi deznaţionalizării forţate, persecuţiilor etnice, deportării (inclusiv în lagăre de muncă în Siberia), asasinatelor în masă, precum şi altor forme de exterminare; teritoriile româneşti au fost masiv colonizate cu populaţii alogene.
În 1948, insula Şerpilor, teritoriu românesc din Marea Neagră, a fost ocupat ilegitim de Uniunea Sovietică.
Domnule Preşedinte,
Cităm din rezoluţia marii uniri din 1 Decembrie 1918: „Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
Cităm din actul unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918: “În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia, acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România”.
- Cităm din declaraţia de unire a Bucovinei cu România din 28 noiembrie 1918: „Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranităţii naţionale, hotărâm Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.
Domnule Preşedinte, solicitările din prezentul apel sunt conforme cu cererile Proclamaţiei pentru decomunizarea României, proclamaţie iniţiată de Sorin Ilieşiu, Vladimir Tismăneanu şi Mihai Şora, lansată simbolic la 23 august 2008, la 69 de ani de la semnarea Pactului Stalin-Hitler.
1 Decembrie 2010
În speranţa că veţi acţiona cu demnitate pentru unitatea naţională şi pentru integritatea teritorială a României,
Sorin Ilieşiu – vicepreşedintele Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului
sociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Octav Bjoza - Preşedinte
Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte
Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu
Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban - Preşedinte
Fundaţia Memoria, prof.univ.dr Ilie Popa – Preşedinte
Fundaţia Corneliu Coposu, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu
Fundaţia Culturală Timpul, Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Fundaţia ICAR, Dr. Camelia Doru – Preşedinte
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu - Vicepreşedinte
Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros - Vicepreşedinte
Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu - Preşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L'Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Organizaţia Neguvernamentală Ecomondia, prof.dr.Alexandru Ionescu – Preşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa - Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea - Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara
Asociația 21Decembrie 1989