Scrisoare deschisă semnată de 33 de organizaţii civice şi sindicale
D-lui Victor Ponta – preşedintele Partidului Social Democrat
3 mai 2010
Domnule Ponta,
Vă solicităm să faceţi apel în calitate de preşedinte al PSD către deputaţii partidului pe care-l conduceţi, să voteze în unanimitate legea lustraţiei, în mod deschis, la vedere, astfel încât electoratul să se convingă că PSD va vota pentru îndepărtarea de la conducerea înaltelor instituţii ale statului a celor implicaţi direct sau indirect în abuzurile, fărădelegile şi crimele partidului comunist şi ale Securităţii. În felul acesta, domnule preşedinte, veţi da semnalul reformării PSD care timp de 20 de ani a acţionat ca principal continuator şi moştenitor al partidului comunist şi al Securităţii.
Din păcate, predecesorul dvs, dl Mircea Geoană, nu a avut forţa de a reforma PSD şi de a se desprinde de Ion Iliescu care, timp de 20 de ani, s-a dovedit a fi „blestemul şi nenorocirea” nu doar a României, ci şi a PSD. Sperăm că veţi acţiona pentru reformarea partidului pe care-l prezidaţi având în vedere că faceţi parte din cea mai tânără generaţie de politicieni. Societatea românească are nevoie de un partid social-democrat care condamnă abuzurile, fărădelegile şi crimele totalitarismului comunist.
Societatea civilă a cerut de 20 de ani încoace adoptarea lustraţiei. În Europa, ideea lustraţiei anticomuniste s-a născut în România, în martie 1990, prin Proclamaţia de la Timişoara. Toate ţările europene foste comuniste, membre ale UE, au adoptat ideea românească a lustraţiei, cu o singură excepţie: România. Chiar şi Albania a adoptat legea lustraţiei anticomuniste acum 15 ani, în 1995. Credem că a sosit ceasul demnităţii şi pentru România.
Domnule Ponta, regimul comunist a stabilit recordul criminalităţii în întreaga istorie a omenirii. În doar câteva zeci de ani, peste 100 de milioane de oameni au fost ucişi în numele comunismului. Nazismul are pe conştiinţă 10 milioane de oameni. Chiar şi astăzi, la 65 de ani de la căderea nazismului, ultimii vinovaţi în viaţă care acum sunt nonagenari, sunt condamnaţi pentru implicarea lor în crime naziste. Aşa cum a fost posibilă denazificarea, trebuie să fie posibilă şi decomunizarea. Legea lustraţiei anticomuniste este mult prea blândă. Nu trimite pe nimeni după gratii. Cere doar decenţă. România a suportat cel mai sever regim comunist din Europa anilor 1945-1989, comparabil doar cu regimul stalinist. Zeci de milioane de oameni au fost victime ale regimului comunist din România.
Crimele şi fărădelegile comuniste au fost înfăptuite la comanda nomenclaturii partidului comunist şi a poliţiei politice – Securitatea, conducerea acesteia fiind subordonată conducerii partidului comunist.
Subliniem că legea lustraţiei a fost votată în aprilie 2006 de Senatul României prezidat de liderul PSD Nicolae Văcăroiu, dar adoptarea ei a fost blocată la comanda lui Ion Iliescu de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor – comunistul travestit în liberal Bogdan Olteanu.
Domnule Ponta, ar fi de neconceput să condamnăm abuzurile, fărădelegile şi crimele comuniste fără să interzicem, prin legea lustraţiei, accesul – în cele mai importante instituţii ale statului – al foştilor activişti comunişti şi securişti responsabili direct sau indirect de înfăptuirea abuzurilor, fărădelegilor şi crimelor comuniste.
Domnule Ponta, având în vedere că va fi supusă la vot deschis, cu apel nominal, legea lustraţiei va fi adoptată de o majoritate parlamentară compatibilă cu o Românie modernă, membră a NATO şi UE. Prin votul lor pentru adoptarea lustraţiei anticomuniste, deputaţii PSD trebuie să demonstreze că aparţin unui veritabil partid social-democrat, un partid care condamnă totalitarismul comunist.
Avem încrederea că nu vă veţi complace să fiţi marioneta lui Ion Iliescu care a fost implicat în reprimarea, arestarea şi torturarea studenţilor prodemocratici în 1956, 1957 şi 1968.
În prezent, Ion Iliescu este cercetat penal – conform declaraţiei procurorului general din ianuarie 2010 – pentru genocidul neocomunist înfăptuit după ce uzurpat puterea de stat, respectiv între 22 şi 28 decembrie 1989.
Totodată, Ion Iliescu este principalul responsabil al fratricidului din 13 iunie 1990 conform rechizitoriului din 27 iulie 2007 elaborat de procurorii conduşi de generalul-magistrat Dan Voinea din cadrul secţiei Parchetelor Militare, rechizitoriu în care se arată următoarele: Ion Iliescu a luat decizia reprimării din iunie 1990, a coordonat-o personal depăşindu-şi atribuţiile, a ordonat intervenţia militară cu muniţie de război şi TAB-uri pentru reprimarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii – ceea ce a avut ca urmare moartea şi rănirea prin împuşcare a mai multor persoane. Ion Iliescu a implicat foarte mulţi oameni în crime, ofiţeri superiori care au fost trimişi în judecată şi care au susţinut în declaraţiile lor că n-au facut altceva decat să execute ordinele directe ale lui Ion Iliescu şi ale colaboratorilor lui.
Domnule Ponta, spre binele României şi al adevăratei social-democraţii, rupeţi-vă de Ion Iliescu – preşedinte de dezonoare al PSD!
3 mai 2010
Sorin Ilieşiu – fost membru figurant al Partidului Comunist Român (1978–1989), vicepreşedinte al Alianţei Civice, autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului http://www.gds.ong.ro/apel.htm http://www.libertates.com/en/content/view/40/7/
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Societatea Timişoara, Florian Mihalcea – Preşedinte, Daniel Vighi – Vicepreşedinte
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România – Octav Bjoza, Preşedinte
Seniorii Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonie Popescu, Dinu Gându, Romeo Moşoiu, Marius P.Clonda
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte
Consiliul Român American, Neculai Popa – Preşedinte
Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara, dr.Traian Orban – Preşedinte
Fundaţia ”Timişoara ’89”, Petru Ilieşu –Preşedinte
Asociaţia Frontul Democratic Român – Petrişor Morar, Preşedinte
Asociaţia 22 Decembrie 1989 Baia-Mare – Adiel Florian, Preşedinte
Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei – ofiţerii C.A.D.A.-1990
Fundaţia Culturală Memoria – filiala Argeş, prof.univ.Ilie Popa – Preşedinte
Fundaţia Icar, Dr. Camelia Doru – Preşedinte
Romanian-American Network Inc. NGO – Chicago, SUA – Steven V. Bonica – Preşedinte
Fundatia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Daniela Soros – Vicepreşedinte
Asociaţia Românilor din Australia, Mihai Maghiaru – Preşedinte
Organizaţia luptătorilor pentru apărarea drepturilor omului, I.Leşu – Preşedinte
Sindicatul Naţional al Ţăranilor şi al Proprietarilor Români, Dan Drăghici – Preşedinte
Asociaţia Europeană a Cadrelor Didactice – Secţiunea Naţională România, prof.univ.dr. Florin-Cristian Gheorghe – Preşedinte
Asociaţia Scriitorilor Români şi Germani din Bavaria, Radu Bărbulescu – Preşedinte
Association Culturelle et Amicale Roumaine, Gabriel Penciu – Preşedinte
L’Alliance Belgo-Roumaine, Bruxelles, Ecaterina Evanghelescu – Preşedinte
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Cătălin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Asociaţia Apolitică “Societatea Târgovişte”, Ilie Petre Ştirbescu – Preşedinte
Fundaţia Redarea Istoriei, jurist Păun Gabriel Virgil – Preşedinte
Fundaţia Ioan Bărbuş, Anca Maria Cernea – Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din RomâniaSindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Asociația 21Decembrie 1989