Asociația 21Decembrie 1989
Legende
Soarele , mereu singur in bolta cerului, privea adesea cu melancolie bucuria oamenilor de a fi impreuna.Intr-o zi, nemairezistand tentatiei, el s-a alaturat unei sarbatori a muritorilor , luand infatisarea unui tanar barbat.Un dragon sau zmeu l-a rapit din mijlocul oamenilor si l-a intemnitat intr-o pestera.Vaduvita de lumina , lumea a cazut prada intristarii : izvoarele si-au oprit curgerea , pasarile si-au amutit cantarile iar copiilor le-a disparut zambetul de pe buze.Nici un muritor nu a indraznit sa sara in ajutorul soarelui , cu exceptia unui flacau caruia oamenii i-au imprumutat din puterea lor in vederea confruntarii cu temutul balaur.Calatoria indraznetului tanar catre castelul dragonului a avut loc in decursul a trei anotimpuri : vara , toamna si iarna.Infruntarea lui cu infricosatorul balaur a durat vreme de mai multe zile , incheindu-se cu victoria flacaului care , desi molesit de rani si vlaga , a eliberat , in cele din urma, soarele.Intreaga natura a revenit la viata , iar oamenii si-au regasit sensul de a trai.Tanarul barbat a murit insa, in timp ce sangele i se revarsa inghitit de zapada din care rasareau intaii ghiocei.
Din acea vreme , baietii daruiesc fetelor si celor dragi o impletitura dintr-un ciucure alb si unul rosu , cel dintai semnificand puritatea si taria ghiocelului, cel de-al doilea frumusetea si vitalitatea .
Traditii
Martisorul (martu la romani) este un obicei specific romanesc mostenit de la daci si romani, inexistent la alte popoare. Numele popular al lunii martie – “martisor” este de origine latina (martius). La 1 martie, dupa vechiul calendar roman, este prima zi din an si se celebra sarbatoarea “Matronalia”. In aceasta zi se desfasurau serbarile lui Marte, zeul fortelor naturii, al primaverii si agriculturii. Fetele si femeile primeau diferite cadouri.
Pentru stramosii nostri, anul nou de la 1 martie insemna reinvierea naturii. Martisorul, simbol al primaverii, se confectiona din fire de canepa sau lana (mai tarziu din bumbac), albe si rosii, care se leaga in forma de 8. De acest snur se atarnau monede din aur sau argint, dar si fire de iarba, muguri sau flori. In zonele romanesti stravechi, mamele prindeau copiilor martisorul la gat, la mana sau la picior, obiceiul pastrandu-se si astazi in unele sate. Martisorul se poarta toata luna martie.
Imbinarea culorilor alb si rosu e traditionala purtandu-se la nunti, cand se nasc copii, la hainele de inmormantare ale batranilor (in Oltenia), cele doua culori simbolizand continuitatea vietii dupa moarte. Cu alb si rosu se impodobesc primele oi care intra in stana si primul plug iesit la arat.
Intre 1 si 9 martie, in “Zilele babelor”, primavara se lupta cu iarna alungand-o. In cele noua zile, baba Dochia apare torcand pe langa oi, imbracata in noua cojoace, scuturand in fiecare zi cate unul.
La inmanarea martisorului de 1 martie, ritual arhaic la aromani, copiii vin din locurile insorite de pe munte pana in pragul casei cu brazdele de iarba si cu primele flori de corn. Fiecare membru al familiei trece de trei ori pragul peste brazda, mama iese cu colaci, iar florile se trec din gura in gura, pentru ca oamenii sa devina tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se poarta legata impreuna cu cele doua fire, alb si rosu, pana la sfarsitul sarbatorilor.
In ultima zi a lunii martie, inainte de rasaritul soarelui, are loc ritualul scoaterii martisorului si predarii lui catre natura. In localitatile de campie martisorul se pune pe un pom inflorit sau in crengile visinilor, ciresilor, prunilor etc. In satele de la munte si deal, martisorul se pune pe cornul sau macesul inflorit. Cu monedele de la martisoare, fetele cumpara cas, pentru ca toata vara sa le fie fata bucuroasa si alba. Exista credinta ca martisorul este ridicat de randunele si purtat spre soare, binecuvantand astfel norocul celui care l-a pus in pom.
Primul carturar roman care a scris despre martisor a fost Iordache Golescu in “Condica limbii romane”, lucrare ramasa in manuscris la Academia Romana si cercetata de Cornelia Calin in studiul “Contributia lui Iordache Golescu la cunoasterea culturii noastre populare”.
Ghioceii
Ghioceii sunt primii vestitori ai primăverii. Răsar devreme, de sub stratul de zăpadă pentru a întâmpina noul anotimp. Albul lor curat semnifică puritate, dar şi primul semn, timid, al vieţii care renaşte sub razele calde ale soarelui. Aceleaşi raze vor călăuzi mai apoi natura spre explozia culorilor şi a formelor lumii vegetale.
Românii cunosc şi îndrăgesc această floare deosebit de gingaşă şi frumoasă. Buchete de ghiocei sunt dăruite la fiecare început de primăvară, ca semn de bun augur şi ca expresie a unui sentiment curat.
Ghioceii însoţesc mărţişorul.
Adesea, la începutul lui martie, buchetul de ghiocei însoţeşte mărţişorul. El reprezintă o tradiţie românească ce datează din cele mai vechi timpuri. Firul – de lână, de aţă, de mătase – alb şi cel roşu sunt împletite împreună. Odinioară, de ele se atârna un ban de aur sau de argint, a cărui strălucire evocă lumina solară. Simbolistica mărţişorului cunoaşte diverse interpretări, cea mai răspândită fiind bazată pe faptul că, în folclorul nostru, anotimpurile sunt simbolizate cromatic: iarna – prin alb, primăvara – prin roşu.
Deci mărţişorul anunţă trecerea iernii şi venirea primăverii, a cărui căldură aduce culoare în natură. Copii şi femeile tinere îl primesc şi îl poartă prins în piept, ca semn că zilele calde s-au întors, având credinţa că el este un talisman aducător de noroc, de frumuseţe şi de iubire.
Buburuza – una dintre cele mai iubite insecte
După încremenirea îngheţată a iernii, zăpada se topeşte şi natura prinde încet, încet viaţă. Pe frunzele fragede şi pe florile colorate apar primele gâze. Rotundă, roşie cu punctişoare negre, buburuza (mămăruţa) e una dintre cele mai iubite insecte : ea e considerată aducătoare de noroc şi înzestrată cu puteri prevestitoare : se spune că dacă o tânără dă drumul unei buburuze, direcţia în care aceasta îşi va lua zborul va fi cea din care tânăra va fi întâmpinată de alesul ei.
Motivele naturii regăsite în portul popular românesc
Florile şi gâzele, razele soarelui şi culorile naturii, pe toate le regăsim stilizate în broderiile care împodobesc costumul popular românesc. El sintetizează diversitatea şi bogăţia folclorului şi a tradiţiilor noastre. În funcţie de zonă, de specific local, de anotimp, în funcţie de vârsta persoanei care îl poartă, costumul popular transpune în formă şi culoare, cu sobrietate sau exuberanţă, toate elementele naturii care au impresionat creatorul popular şi i-au stimulat simţul artistic.
Surse de informare :