Revista 22
Revista Grupului pentru Dialog Social
8 Februarie 2010
http://www.revista22.ro/articol-7580.html
“Cazul Mărieş”. Scrisori către preşedintele României
Stimate Domnule Preşedinte,
Vă scriu, în calitatea mea de preşedinte fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, în legătură cu greva foamei în care a reintrat Teodor Mărieş pentru a obliga justiţia română să se supună hotărârii CEDO de predare a dosarelor revoluţiei organizaţiei „21 Decembrie” şi a face astfel un prim pas spre aflarea adevărului despre un moment esenţial al istoriei noastre recente.
Indiferent dacă au fost ucişi de către cei ce n-au avut curajul să-l părăsească pe Ceauşescu sau de către cei care au avut nevoie de crime pentru a-l moşteni, morţii revoluţiei sunt victime ale comunismului, iar dumneavoastră sunteţi cel ce a dat citire în Parlamentul României, la 18 decembrie 2006, actului de condamnare a comunismului. Fără deschiderea arhivelor şi fără eradicarea minciunii pe care s-a întemeiat şi care a întreţinut puterea primilor ani de după ’89, acest act ar rămâne o formă fără fond.
„Cazul Mărieş” nu pune în discuţie doar viaţa unui om, ci însăşi existenţa statului de drept care ar trebui să fie ţara al cărei preşedinte sunteţi.
Stimate Domnule Preşedinte, Albert Camus spunea că libertatea este dreptul de a spune adevărul. Vă scriu cu speranţa că veţi reuşi, la începutul acestui al doilea mandat al Dvs., să daţi românilor libertatea şi în acest sens,
Ana Blandiana
1 februarie 2010
======================================
Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României
Stimate Domnule Preşedinte,
Tocmai în aceste zile lucrez la finalizarea unui dicţionar al celor decedaţi în închisorile, lagărele de muncă, deportările şi locurile de domiciliu forţat, incluzând peste 20 000 de victime ale comunismului. Partea finală a acestei Cărţi a Morţilor este dedicată celor peste 1100 de morţi în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
Ceea ce m-a izbit parcurgând, nume de nume, acest imens pomelnic al celor ce şi-au pierdut viaţa în numele libertăţii este marea lor diversitate: adolescenţi şi pensionari, muncitori şi artişti, femei casnice ucise în locuinţa lor sau militari în termen împuşcaţi în urma unor ordine haotice. Toţi îşi cer dreptatea, după ce s-au sacrificat pentru libertate.
Dacă mă gândesc bine, este cea mai mare densitate de oameni ucişi într-un termen atât de scurt: din 17 decembrie până spre sfârşitul lui decembrie 1989.
Iată de ce vă rog ca, în continuarea demersurilor pe care le-aţi întreprins cu câteva luni în urmă, să faceţi tot ce intră în prerogativele Dvs. prezidenţiale pentru ca dosarele revoluţiei să fie redate în întregime celor ce au obţinut acest drept de la CEDO: revoluţionarilor români.
Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”, dl Teodor Mărieş, a declarat din nou greva foamei, după ce mai parcursese acest calvar, timp de 74 de zile, cu puţin timp în urmă. Scopul său este de a obţine ultimele pagini necesare pentru ca dosarul revoluţiei să fie complet.
Sunt convins că veţi fi alături de el, după cum sunt toţi ce iubesc libertatea şi dreptatea.
Vă mulţumesc,
1 februarie 2010
Romulus Rusan, fost membru al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România
Asociația 21Decembrie 1989