Duminica, 07 Februarie 2010
‘Vineri, 5 februarie, a avut loc o intrevedere intre reprezentanti ai Asociatiei 21 decembrie 1989 si ministrul Apararii, Gabriel Oprea. In timpul intrevederii, ministrul Apararii ne-a asigurat, de mai multe ori, de buna credinta a institutiei, motiv pentru care ne-a comunicat mai multe date. Astfel, din documentele care au mentiunea trecuta pe ele ca fiind secret de serviciu au fost declasificate 2.600 de file. Pentru celelalte documente, totalizand un numar de 8.635 de file, ministrul a comunicat ferm ca pe 10 februarie va fi inaintat in Executiv un proiect de hotarare de Guvern tocmai pentru declasificarea acestor documente’, a spus Matei.
El a precizat ca, din totalul celor 8.635 de file care poarta mentiunea ‘secret de stat’, ar urma sa fie declasificate prin Hotarare de Guvern 7.617 file’, ramanand doar 1.018 file, ce vor fi analizate de angajati ai MApN.
‘In situatia in care se va constata ca aceste documente au informatii cu privire la Revolutia din decembrie 1989 si acestea vor fi declasificate’, a spus Ionut Matei, referitor la cele 1.018 file.
In cadrul conferintei de presa, mai multe organizatii i-au solicitat din nou presedintelui Traian Basescu sa medieze o intalnire ‘intre o delegatie a societatii civile si reprezentantii institutiilor abilitate’.
Stefana Bianu, vicepresedinte al Consiliului Mondial Roman, membru de onoare al Asociatiei 21 decembrie 1989, i-a cerut presedintelui Asociatiei, Teodor Maries, sa iasa din greva foamei, lucru refuzat de catre acesta. Maries a spus ca a slabit aproximativ noua kilograme, ajungand sa aiba in prezent in jur de 60 de kilograme. Maries a amintit totodata ca, pe 9 februarie, Asociatia 21 Decembrie 1989 va aniversa implinirea a 20 de ani de la infiintarea sa oficiala.
Teodor Maries se afla in greva foamei din 12 ianuarie, pentru a protesta ca Asociatia nu au primit, nici pana in prezent, documentatia completa din dosarele Revolutiei din decembrie 1989 si Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Asociația 21Decembrie 1989