Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Dorin Tudoran, scrisoare deschisă

Şi Dorin Tudoran i-a scris Preşedintelui României, urmând exemplul dat recent de Ana Blandiana si Romulus Rusan pentru susţinerea gestului extrem al lui Teodor Mărieş – 100 de zile de grevă a foamei (74 de zile în 2009 şi 26 de zile în 2010 până inclusiv mâine) – pentru Adevărul despre genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990.

Dorin Tudoran este scriitor, ziarist și analist politic. A emigrat în Statele Unite în 1985 după câțiva ani de dizidență și o grevă a foamei de 40 de zile.
În 15 ianuarie 2010, Dorin Tudoran a fost distins cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ pentru Opera Omnian anii trecuţi, printre laureaţii acestui premiu s-au numărat Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Şerban Foarţă, Gabriela Melinescu, Emil Brumaru, Mircea Ivănescu, Gellu Naum şi Mihai Ursachi).

SCRISOARE DESCHISĂ

http://dorin2tudoran.wordpress.com/2010/02/05/scrisoare-deschisa/

februarie 5, 2010
Dorin Tudoran

Excelenței Sale

Domnului Traian Băsescu

Președintele României

Excelență,

Ați promis la începutul celui de al doilea mandat că veți fi președintele tuturor românilor. V-am crezut, continuu să vă cred și doresc să am încredere în dumneavoastră în anii ce vin.

A fi astăzi șeful statului român înseamnă a fi, deopotrivă, președintele românilor scăpați cu viață în decembrie 1989 ca și al celor uciși atunci.

Cei care v-au votat au pus în mâinile dumneavoastră și liniștea pe care o așteaptă morții lor. Cei care nu v-au votat așteaptă și ei liniște pentru morții lor. Cine nu își îngroapă morții cum se cuvine nu merită să trăiască.

Dați celor uciși liniștea pe care nu și-o găsesc; celor vii – liniștea că merită să trăiască.

Fiți cel ce oferă României șansa de-a nu mai sări dintr-o obsesie în alta. Altfel ne transformăm într-un popor de somnambuli și, odată ajunși pe streașina casei, abisul ne poate înghiți în orice clipă.

Celor ce au ucis la ordin, oferiți-le liniștea că nu li se va mai da vreodată un asemenea ordin. Celor ce au ordonat să se tragă în semenii lor, oferiți-le certitudinea că știm cine sunt, dar și liniștea că în ei sau în urmașii lor nu se va trage vreodată.

Timp de peste două decenii, reconcilierea națională a fost imposibilă fiindcă a fost propusă tocmai de cei ce au victimizat. Reconcilierea națională nu poate fi oferită decât de victime.

Fiți cel ce mediază trecerea ramurei de măslin din mâna celor crucificați în mâna celor ce au crucificat. Câtă vreme în România o mână tremură de indignare și alta de teamă, reconcilierea națională rămâne un motiv de spaimă, nu unul de liniște.

Fiți cel ce dă acestei țări șansa de a nu mai tremura, căci ușa spre normalitate aproape că a sărit cu totul din balamale.

Vă mulțumesc,

Dorin Tudoran

5 februarie 2010

Washington, DC