Domnule Cornel Nistorescu,
Vă solicit să dispuneţi publicarea dreptului meu la replică faţă de articolul Dvs cu titlul „Morţii au valoare electorală” publicat de ziarul „Cotidianul” în 14 sept. 2009. ( http://www.cotidianul.ro/mortii_au_valoare_electorala-98115.html ).
Vă mulţumesc anticipat.
Cu cele mai bune gânduri, Sorin Ilieşiu
DREPT LA REPLICĂ faţă de articolul d-lui Cornel Nistorescu „Morţii au valoare electorală” publicat în 14 sept. 2009
Domnule Cornel Nistorescu, întrucât mi-aţi ponegrit cu o nouă acuzaţie injustă chiar în textul dvs de prezentare a „dreptului (meu?) la replică”, vă solicit un nou „drept la replică”.
M-aţi acuzat grav şi pe nedrept în această frază scrisă de dvs: „Dacă demersul lui Sorin Ilieşiu, apărut în aceste zile, ar fi fost lansat în primăvara viitoare sau ar fi fost scris acum doi ani, l-aş fi înţeles şi aş fi subscris. Aşa, miroase a operaţiune politică majoră, premergătoare campaniei electorale”.
Domnule Nistorescu, demersul meu pentru adevărul despre masacrul din decembrie 1989 nu a fost lansat acum, nici acum doi ani, ci acum patru ani jumate, mai precis în 30 aprilie 2005, când ziarul „Ziua” a publicat pe prima pagină „Proclamaţia pentru România” ( http://www.ziua.net/pics/2005/04/30/2005-04-30.pdf http://www.ziua.net/display.php?data=2005-04-30&id=175203 ). Un deziderat al acestei proclamaţii a fost următorul: „Aflarea în cursul anului 2005 a adevărului referitor la Revoluţie şi la Mineriade, precum şi pedepsirea celor care vor fi consideraţi vinovaţi de catre Justiţie”. În iunie 2005 am iniţiat „Apelul pentru România” semnat de cele mai prestigioase organizaţii civice din România, în frunte cu GDS, publicat pe prima pagină a Revistei 22 (în 14 iunie 2005) şi pe prima pagină a ziarului „România liberă” (în 20 iunie 2005). Punctul 5 al Apelului pentru România cerea: „Finalizarea cercetărilor în dosarele represiunii revoltei muncitorilor de la Braşov din 1987, ale Revoluţiei din Decembrie 1989, ale evenimentelor de la Târgu Mureş din martie 1990, ale mineriadelor (1990, 1991, 1999), precum şi ale celor care privesc modul în care s-a reconsolidat oligarhia securisto-comunistă în România”.
În 10 martie 2006 am lansat apelul adresat preşedintelui României pentru condamnarea crimelor comuniste, apel semnat de sindicate, de organizaţii civice şi de sute de personalităţi inclusiv de dvs. În contextul în care comunismul a căzut fără nici o victimă în Europa, este evident că cea mai mare crimă a comunismului românesc a fost masacrul din decembrie 1989 (peste 1600 de morţi şi aproape 5000 de răniţi, majoritatea prin împuşcare). Nici măcar la Moscova n-a fost vreo victimă!
Între 17 şi 21 dec.1989, din ordinul lui Ceauşescu, au fost ucişi 162 de oameni. Pentru acest masacru au fost condamnaţi câţiva vinovaţi începând cu Ceauşescu şi terminând cu Stănculescu şi Chiţac.
În 22 decembrie 1989 puterea a fost preluată de grupul condus de Ion Iliescu.
Între 22 şi 27 decembrie 1989, din ordinul cui?, au fost masacraţi peste 1400 de oameni. Pentru masacrul neocomunist nu a fost nimeni condamnat, cu toate că numărul celor masacraţi a fost de 9 ori mai mare.
De ce, d-le Nistorescu, imediat după căderea comunismului a fost nevoie de un masacru neocomunist? De ce, în decembrie 1989, regimul neocomunist a fost de 9 ori mai criminal decât cel comunist? Răspunsul pe care Justiţia Română ar fi posibil să-l dea la această întrebare poate fi găsit în Raportul final de condamnare a crimelor comuniste: „Între 22-27 decembrie 1989 scopul era deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei şi preluarea puterii prin teroarea instalată”. Această concluzie a Raportului final este de fapt o declaraţie a generalului-magistrat Dan Voinea care a instrumentat dosarul revoluţiei şi care a fost pensionat ca să nu trimită în instanţa judecătorească peste 50 de personalităţi politice şi publice (conform precizărilor dânsului).
D-le Nistorescu, în curând se vor împlini 20 de ani de la masacrul neocomunist (din 22-27 decembrie 1989) în care semenii noştri (peste 1400), fără să aibă vreo vină, au fost ucişi cu cinism diabolic efectiv la întâmplare doar pentru a deturna caracterul anticomunist al revoluţiei şi pentru a prelua puterea prin teroarea instalată.
Acum cinci ani l-am votat pe Traian Băsescu ca Preşedinte al României tocmai pentru că a jurat că vom afla Adevărul şi că se va face Dreptate! Dacă a jurat fals să nu mai candideze! De ce să păcătuim din nou faţă de memoria semenilor noştri comemorând un masacru fără criminali dar cu peste 1400 de crime? Doar pentru că se apropie campania electorală? Dimpotrivă! Preşedintele României a jurat pentru Dreptate şi Adevăr. Trebuie să-şi respecte cuvântul! Altfel nici măcar să nu se gândească să mai candideze! Cât să mai aşteptăm, d-le Nistorescu? Rechizitoriile generalului Voinea sunt aproape gata încă din 2006; ar mai fi o lună-două de lucru după cum a declarat chiar dânsul în 2006.
Ar fi o blasfemie, d-le Nistorescu, să îngropăm definitiv adevărul chiar acum, la 20 de ani de la comiterea crimelor, doar pentru a „menaja” criminalii, adică cele peste 50 de personalităţi publice şi politice.
Domnule Nistorescu, m-aţi acuzat pe nedrept: atât în 2005, cât şi în 2007, 2008 sau 2009 am scris multe apeluri pentru adevărul despre masacrul din decembrie ’89 şi fratricidul din iunie ’90, adresate atât autorităţilor competente naţionale, cât şi celor europene.
Domnule Nistorescu, am fost şi sunt de bună-credinţă. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!
Sorin Ilieşiu
Asociația 21Decembrie 1989