Fără să conteste dreptul magistraţilor la venituri mai mari şi nici faptul că mulţi dintre aceştia lucrează în condiţii insalubre ori sunt supraîncărcaţi de dosare, „Evenimentul zilei” lansează, de astăzi, o petiţie pentru a-i readuce pe procurori şi judecători în sălile de judecată. Motivul acestui demers este unul simplu. Prin protestele declanşate la începutul acestei luni, magistraţii încalcă, în primul rând, dreptul cetăţenilor la un proces echitabil, într-un termen scurt, drept conferit nu doar de Constituţie, ci şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
„Protestul” nostru faţă de atitudinea judecătorilor a fost declanşat de evenimentele de ieri, când şi Consiliul Superior al Magistraturii a decis să susţină boicotarea proceselor şi anchetelor.
Replica magistraţilor pentru Băsescu: grevă fără sfârşit
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, ieri, la finalul unei şedinţe „asezonate” cu schimburi dure de replici cu şeful statului, să susţină protestele ilegale ale judecătorilor.
Ziua de ieri va intra în istorie drept „joia neagră” a justiţiei. Asta, din punctul de vedere al justiţiabililor, nu şi din poziţia magistraţilor, şi, mai ales, al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – instituţia care ar trebui să vegheze la modul în care judecătorii împart dreptatea, servindu-i cu respect pe cei care-i plătesc.
La finalul unei şedinţe – maraton, deschisă de un lung şir de replici „acide” între magistraţi şi şeful statului, CSM a hotărât să susţină protestele judecătorilor, considerate ilegale nu doar de către o sumedenie de specialişti în Drept, ci chiar de mulţi dintre cei care poartă robe.
„Magistraţii nu ţin cont de un lucru. Absolut toţi justiţiabilii, implicaţi în cele peste 2.000.000 de procese de pe rolul instanţelor de judecată au 100% şanse să obţină la CEDO obligarea României la plata de daune. Iar judecătorii care protestează ilegal riscă să fie obligaţi la suportarea acestora. (…) Iar sumele nu ar fi deloc infime. Ba chiar avem toate şansele să intrăm în istorie ca primul stat ce probabil va da faliment sub presiunea acestor datorii”, este de părere avocatul Iulian Urban.
„I-am solicitat domnului prezident să verifice revendicările noastre şi să ne atragă atenţia asupra caracterului nerezonabil a măcar uneia dintre ele. Am solicitat o în tâlnire cu Domnia Sa în cursul zilei de astăzi (joi), la care să ia parte şi executivul, pentru a vedea cum putem contribui la dezamorsarea acestui conflict”, a precizat, aseară, Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor şi unul dintre cei mai virulenţi adversari ai şefului statului.
Cu sau fără întâlniri la Cotroceni, magistraţii sunt hotărâţi să continue să amâne dosare pe bandă rulantă şi să blocheze anchete penale, pentru o perioadă nedeterminată. Asta, în condiţiile în care executivul nu le va lua în calcul toate amendamentale şi nu va modifica legea salarizării aşa cum ei doresc.
„4.000.000 de români pot câştiga la CEDO”
În timp ce şeful statului nu a reuşit decât să-i înfurie pe membrii CSM atunci când i-a avertizat că nu respectă Legea fundamentală încălcând drepturile a milioane de români şi că fac jocuri politice susţinând interimatul Lidiei Bărbulescu la şefia Curţii Supreme, ministrul justiţiei a fost ceva mai temperat în discuţiile cu subalternii săi. Fără succes însă.
BĂSESCU CĂTRE „PORTAVOCEA” MAGISTRAŢILOR
„V-aş condamna imediat, dacă aş fi judecător”
„Domnule prezident, aveţi răbdare să discutaţi cu noi. (…) Aveţi cel puţin aparenţa că ne asculaţi şi pe noi.” „Vă ascult la televizor. Cum apăreţi la televizor, mă uit la dumneavoastră ca la Dumnezeu, Ştiu ce gândiţi.” Aşa a început, ieri, prima şedinţă a CSM, după o lungă vacanţă judecătorească marcată de proteste. În primele 90 de minute, şedinţa s-a transformat într-un veritabil circ, punctat cu replici dure sau pline de ironie atât de şeful statului, cât şi de reprezentanţii magistraţilor.
Prima care a luat cuvântul a fost Mona Pivniceru. După primele replici, în care dulcele grai moldovenesc al preşedintei Asociaţiei Magistraţilor s-a transformat într-un discurs inchizitorial, Traian Băsescu a abandonat încercarea de a pune capăt discuţiei, sprijinindu-şi cu o mână „greutatea gândurilor”: „Aţi terminat?”, a punctat el verva judecătoarei. „Nu am terminat!”, a replicat aceasta, continuând să-l acuze, în acelaşi ton, de discreditarea încrederii populaţiei în justiţie: „Am văzut aseară sau ieri la televizor că aţi adus la ordine procurorul republicii. (…) În condiţiile în care eu nu am drepturile consti tu ţio nale, statul nu-şi exercită obligaţiile pe care le are faţă de magistraţi (…) dumneavoastră ne faceţi corupţi, alţii ne fac idioţi, care ar mai fi normalitatea în sistem?”.
După ce şeful statului i-a atras atenţia că nu era legal ca magistraţii să-şi stabilească singuri salariile şi a invocat decizia dată în acest sens de Curtea Constituţională, Pivniceru a revenit ironic: „Nu v-a interpretat consilierul bine. (…) Domnule prezident, vă invit experimental să faceţi o simulare de proces cu mine”. Iar replica preşedintelui a venit în acelaşi ton: „V-aş condamna imediat, doamnă, dacă eu aş fi judecătorul”.
Traian Băsescu: „Faceţi jocuri politice”
Discuţiile au continuat, pe a celaşi ton, şi cu alţi membri marcanţi ai CSM, Lidia Bărbulescu şi Dan Lupaşcu.
Preşedintele le-a atras atenţia magistraţilor că nu este normal să stea cu deciziile de pensionare în buzunar şi, mai ales, că „interimatele nu sunt o soluţie”, făcând astfel trimitere la interimatul pe care ar trebui să-l asigure judecătorul Lidia Bărbulescu la şefia Curţii Supreme. Urmând calea deschisă de colega sa, Mona Pivniceru, Lupaşcu a sugerat că şeful statului nu ar trebui să mai aibă voie să-l numească în funcţie pe preşedintele celei mai importante instanţe din ţară. „Ce v-a împiedicat să propuneţi numirile? E un joc politic, aşteptaţi alte vremuri pentru nu miri le definitive”, a continuat Băsescu. Magistratul s-a văzut nevoit să atace pe alt front, cel al „pensionărilor”: „Alţi pensionari care au statut privilegiat bat din nou la uşile justiţiei”, a spus acesta, făcând aluzie la generalul Dan Voinea, care, ur mând îndemnul pre şe dintelui, a cerut să revină în magistratură.
Şedinţa CSM s-a în cheiat totuşi cu o victorie. Nu doar a lui Băsescu, ci şi a victimelor Revoluţiei şi mineriadei din iunie 90: Parchetul a fost obligat să trimită CEDO dosarele complete.
PETIŢIE
Noi, cetăţenii, cerem justiţiei să respecte legea!
„Evenimentul zilei” a iniţiat o petiţie care să-i readucă pe magistraţi în sălile de judecată. Aceasta poate fi semnată de toţi cetăţenii care doresc să se alăture demersului ziarului nostru. Acest lucru se poate face fie completând talonul din ziar.
„Evenimentul zilei” nu contestă faptul că judecătorii şi procurorii au dreptul la venituri mai mari, că lucrează în condiţii insalubre şi că sunt supraîncărcaţi de dosare. Protestele lor nu trebuie să încalce drepturile cetăţenilor la un proces echitabil, într-un termen scurt, drepturi conferite nu doar de Constituţie, ci şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omu lui.
În acest moment, magistraţii blochează accesul la justiţie, încălcând nu doar cele două norme de Drept, ci şi două decizii ale Curţii Constituţionale şi Legea privind conflictele de muncă.
Andreea Vădan
Evz.
Vineri 11 septembrie
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/867251/Noi-cetatenii-cerem-justitiei-sa-respecte-legea/
Asociația 21Decembrie 1989