În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar.
George Orwell
Vineri, 28 Noiembrie 2008
„12 mai 1984, sau cel putin asa cred…”(în carte 4 aprilie 1984)– iată primele cuvinte pe care Winston Smith le scria în jurnalul său. Winston este un cetăţean oarecare al Oceaniei, una dintre cele trei puteri care se luptă perpetuu într-un război fără cauză: Oceania Eurasia şi Estasia. Războiul este alimentat artificial pentru a menţine vie frica oamenilor, pentru a le concentra ura către un inamic definit şi în definitiv pentru a îi controla. Trecutul este mistificat (oricând se poate rectifica o greşeală: dacă pâna ieri ne luptam cu Estasia, astăzi ne luptăm cu Eurasia- ea este duşmanul nostru dintotdeauna şi automat adevărul acesta atât de „evident” este unul general valabil pentru oricine), limbajul este şi el ajustat şi acordat cu noile valori ale societăţii, Ministerul Păcii se ocupă cu problemele de război, ministerul Adevărului cu modificarea trecutului, iar Ministerul Dragostei cu anihilarea celor care nu vor să se conformeze şi au inconştienţa de a gândi singuri şi de a îşi păstra memoria individuală – cu alte cuvinte comit crimă de gândire. Toate acestea sunt realităţile utopiei lui George Orwell 1984 – o sumbră viziune a autorului englez asupra viitorului pe care îl întrevedea în 1948 când a scris romanul; practic un cumul a toate resorturile şi mecanismele unei societăţi de tip totalitar hiperbolizate şi potenţate artistic, între copertele unei cărţi care va face istorie.
…
Autor recenzie: Alina Epingeac
Asociația 21Decembrie 1989

