Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Adevarul tarziu al Revolutiei – doar mortii nu uita!

Decizia de miercuri a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care ii condamna la 15 ani de inchisoare pe generalii Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac pentru reprimarea sangeroasa a manifestantilor de la Timisoara in decembrie 1989, pune in cu totul alta lumina istoria ultimilor 18 ani ai Romaniei.


Este pentru prima data cand o sentinta defintiva si irevocabila a celei mai inalte instante din Romania certifica, fara posibilitate de recurs, un adevar cutremurator si indelung negat pana acum: in decembrie 1989 armata romana a tras in propriul popor.

Este un adevar pe care timisorenii il cunosteau pe propria piele din Piata Operei si de pe Calea Lipovei, dar care a fost mereu negat. S-a spus ca trupele de Securitate, ca teroristii, ca extraterestrii, ca oricine altcineva a ucis la Trimisoara, numai armata nu.

Institutia aflata in topul credibilitatii romanilor alaturi de Biserica primeste o lovitura grea.

Adevarul vine insa foarte tarziu. Sigur, mai bine mai tarziu decat niciodata, insa cei 18 ani scursi in minciuna dupa tragediile de atunci au permis cateva enormitati care au marcat la randul lor societatea romaneasca.

Cei doi generali criminali, Chitac si Stanculescu, au ajuns, dupa comiterea faptelor, ministri. Ministerul de Interne, ministerul Economiei Nationale si apoi cel al Apararii Nationale au fost comandate dupa 1990, in anumite perioade, de doi criminali care au patronat din nou represiuni impotriva civililor.

Sa nu uitam cine erau ministri in iunie 1990, cand fortele de ordine i-au batut pe manifestantii din Piata Universitatii: Chitac la Interne, Stanculescu la Armata.

In acesti 18 ani, Victor Atanasie Stanculescu a avut timp si sa devina bancher, putred de bogat, si sa fie implicat in cel putin o afacere dubioasa, Motorola.

A avut timp sa dispara fara urma din fata Justitiei, pentru a reveni doar cand s-a considerat la adapost. Iata ca, pana la urma, adevarul a iesit totusi la iveala.

Daca privim in urma si ne gandim la toate deciziile de maxima importanta luate de doi criminali care nu si-au primit sentinta decat dupa 18 ani, avem toate motivele sa ne cutremuram.

Oare, dupa ce a fost stabilit defintiv si irevocabil ca armata a tras in popor in decembrie 1989, la Timisoara, oare seful de atunci al armatei, Vasile Milea, ar mai trebui considerat chiar asa un erou neprihanit sau ar trebui sa fie in rand cu subordonatii sai condamnati astazi? Probabil nu vom avea niciodata un raspuns.

Dar dosarul Revolutiei nu este singurul care-si asteapta de aproape 2 decenii adevarul.

Mineriadele, cu mortii lor, fac si ele obiectele unor dosare inca nesolutionate si care, probabil, asa vor si ramane. Numai ce am aflat ca, potrivit procurorilor, violentele din 13-14 iunie nu au fost ordonate de nimeni, iar cei care au tras in civili au facut-o din proprie initativa.

Este foarte posibil ca, in curand, magistatii sa decida ca si minerii au venit in Bucuresti din proprie intiativa, asa ca adevarul mareei negre care a sufocat Capitala in 1990 va fi definitiv ingropat.

Din aceasta perspectiva, sentinta de miercuri, cat de tarzie, este totusi o mare victorie. Se mai bucura cineva de ea?

Aici ajungem la un alt motiv de tristete. Tema Revolutiei aproape ca nu mai intereseaza pe nimeni. “Adevarul despre revolutie”, “adevarul despre mineriade” au ajuns formule demonetizate in ani de minciuna.

Oamenii au obosit, s-au blazat, nu-i mai intereseaza subiectul. Multi spun ca asta ar fi semnul unei insanatosiri a societatii romanesti. Vindecarea de obsesie e una, uitarea si indiferenta sunt cu totul altceva. Ori societatea romaneasca incepe sa uite, nu-i mai pasa.

Mai duc stindardul cateva organizatii de revolutionari, ele insele divizate si macinate de interese contradictorii si meschine, si familiile celor care au murit atunci.

Acolo unde Justitia tace, exista totusi o instanta chiar mai inalta, al carei verdict nu poate fi eludat: istoria.

De judecata istoriei nu vor scapa nici macar cei care au reusit sa se sustraga celei a instantelor.

Ioana Ene

Ziare.com