Asociația 21Decembrie 1989
de Cristian Tudor POPESCU | 12 IUNIE 2008
Traian Băsescu, Călin Popescu-Tăriceanu, Codruţa Kovesi, Cătălin Predoiu (ministrul Justiţiei, dacă vă întrebaţi cine este această persoană), Dan Voinea. Acestea erau numele trecute pe cartonaşe la masa prezidiului din cadrul întâlnirii de comemorare a 18 ani de la mineriada din 14-16 iunie 1990 – cartonaşe în spatele cărora nu s-a aflat nimeni. Din câte mi-a spus dl. Sorin Ilieşiu, preşedintele şi primul-ministru promiseseră până în ultimul moment că vin. Ieri, dl. Traian Băsescu descoperea urme de uninominal în Proclamaţia de la Islaz, într-o vizită la Muzeul Municipiului Bucureşti, alte activităţi de mare însemnătate interne şi internaţionale nu ştiu să fi avut. Şi totuşi, nu a fost prezent la sediul organizaţiei 21 Decembrie, fapt care i-a dezamăgit pe mulţi dintre participanţi, unii dintre ei anticomunişti sincer dedicaţi acestui ideal. Ar fi trebuit să vină? Cu câteva zile în urmă, dl. preşedinte exact de victimele mineriadelor a făcut vorbire. Dând năvală în campania electorală cu binecunoscuta sa graţie constituţională, dl. preşedinte a spus că dl. Oprescu n-ar trebui să candideze la Primăria Generală a unui oraş în care minerii chemaţi de mentorul său politic Ion Iliescu au comis atâtea atrocităţi.
Mineriada era utilizată prezidenţial ca bâtă în bătălia pentru Primărie. Lăsând la o parte faptul că nu dl. Sorin Oprescu a chemat minerii şi că opţiunea sa politică pentru Ion Iliescu şi partidul lui au avut-o cei mai mulţi dintre români de trei ori, postul de primar general al Capitalei este acum, mai mult ca oricând, apolitic. Bucureştenii nu mai au entuziasme revoluţionare, nu mai ies în stradă, nu mai vor lozinci, tot ce-şi doresc majoritatea este o viaţă cât de cât suportabilă într-un Bucureşti sufocant. Străzi mai bune, trafic mai fluent, apă, canal, parcuri, grădiniţe, aer mai curat şi, pe cale de consecinţă, ciordeli municipale mai puţine. Este cât se poate de deplasat să discuţi despre mineriade cu privire la alegerea gospodarului-şef al Capitalei, mai ales când ar fi multe de spus despre competenţa şi capacităţile edilitare ale d-lui Oprescu, până acum învăluite în ceaţă.
Ceea ce nu înseamnă că mineriadele trebuie uitate. Societatea civilă, organizaţiile neguvernamentale, presa şi, în primul rând, Justiţia nu au dreptul să abandoneze acest subiect. Chiar dacă el nu mai face astăzi rating. Este revoltător şi ruşinos faptul că nu există de 18 ani încoace o radiografie clară, realizată pe baze juridice, de autoritate, cu indicarea responsabilităţilor şi vinovăţiilor pentru cele întâmplate în iunie 1990. Este revoltător şi ruşinos faptul că victimele nu şi-au găsit dreptatea până acum.
Şi, în ce mă priveşte, participând la întâlnire, am înţeles că mai e ceva revoltător sau, mai degrabă, înduioşător – naivitatea cu care anticomuniştii sinceri de care vorbeam au crezut că puterea instalată în 2004 ia în serios cauza lor. Că e vorba de altceva decât o manevră pentru strângerea de voturi. Şi-a exprimat dur dezamăgirea în legătură cu asta domnul Vasile Paraschiv, unul dintre foarte puţinii disidenţi adevăraţi din regimul Ceauşescu pe care i-a avut România.