Bucureşti, 24 ian /Agerpres/ – Membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România îl sprijină pe Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989„” din Bucureşti, în demersul său de aflare a adevărului despre victimele Revoluţiei din decembrie 1989 şi pedepsirea vinovaţilor.
„A declara greva foamei a doua oară la un interval atât de scurt este un gest extrem, menit să-i pericliteze în modul cel mai serios starea generală a sănătăţii. Încă o dovadă a luptei inegale dintre demnitate şi adevăr pe de-o parte şi a ignoranţei şi lipsei de voinţă politică a guvernelor şi parlamentelor României care s-au perindat la putere în aceşti 20 de ani, pe de altă parte”, se arată într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES.
Membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România îşi exprimă „indignarea şi îngrijorarea” faţă de alegerea la conducerea Consiliului Suprem al Magistraturii a unui magistrat „compromis moral, Florica Bejinaru”.
„Ne întrebăm pe bună dreptate ce se va întâmpla cu magistraţii care au votat-o, deşi erau în cunoştinţă de cauză. Această instituţie care ar trebui să fie coloana vertebrală a justiţiei din România necesită o grabnică însănătoşire morală”, se mai precizează în documentul citat.
Asociația 21Decembrie 1989