TIMISOARA, 17 decembrie, 2010; sustinatorii Legii nr. 221/2009 s-au intalnit la Timisoara pentru a discuta pe larg prevederile acestei legi si problemele pe care le-au intampinat, cum era altfel de asteptat, din partea statului roman. Evenimentul a fost co-organizat de…
Anularea compensărilor băneşti destinate foştilor deţinuţi politici, dezbătută la Timişoara
Legea privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 Decembrie 1989, va fi dezbătută la Timişoara, în 17 decembrie. Parlamentari, beneficiari ai legii şi avocaţi vor încerca să descopere soluţii…
Doru Mărieş la OTV
Duminică seară, la emisiunea lui Silviu Alupei, invitat împreună cu secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, George Costin.
EXCLUSIV. Ana Blandiana, despre lovitura de stat din 1989 şi misterul basculantei cu copii
Poeta Ana Blandiana a făcut parte din primul Consiliu al Frontului Salvarii Naţionale în 1989, dar a refuzat funcţia de vicepreşedinte al Frontului. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru romanialiberă.ro, Ana Blandiana a povestit că după patru şedinţe şi-a depus…
EXCLUSIV. Pregătirea „loviturii de stat” din decembrie 1989 de grupul coordonat de Dan Iosif
În zilele lunii decembrie 1989, Dan Iosif ar fi coordonat un grup de “şmenari” şi cascadori cu care ar fi pregătit evenimentele din decembrie 1989. Pregătirile ar fi început încă din septembrie 1989. Unii dintre ei ar fi avut arme…
Delegație din Timișoara la sediul Asociației 21 Decembrie
Revoluționarii timișeni au venit la comemorarea anuală a eroilor a căror cenușă a fost aruncată în gura de canal de la Popești-Leodeni.
17 decembrie, comemorarea Revoluției de la Timișoara
Timisoara in sufletele noastre
16 decembrie 2010 de Vladimir Tismaneanu “Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara !” – Sloganul care a scos în stradă sute de mii de români, sătui de dictatură, s-a născut cu exact 21 ani în urmă. Seara de 16 decembrie 1989…
Apel către Preşedintele României pentru respectarea jurământului pentru Dreptate şi Adevăr
– apel semnat de 31 de organizaţii civice şi sindicale – D-LUI TRAIAN BĂSESCU – PREŞEDINTELE ROMÂNIEI Domnule Preşedinte, Cei plătiţi cu salarii uriaşe ca să înfăptuiască Justiţia sunt de fapt salvatorii criminalilor, groparii Adevărului şi ai Dreptăţii. Astăzi, 17…
Timiş: Teodor Mărieş susţine că nu există voinţă politică pentru condamnarea crimelor Revoluţiei
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş a declarat, joi, la Timişoara, că niciun oficial din România nu-şi doreşte, cu adevărat, un proces de condamnare a crimelor Revoluţiei pentru că nu există voinţă politică în acest sens. Mărieş a participat la…
Asociația 21Decembrie 1989