UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, SENIORII LIGII STUDENŢILOR şi Asociaţia “21 DECEMBRIE 1989” au organizat marţi, 28 aprilie 2015, ora 14.00, la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Litere, o masă rotundă prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la Adunarea Naţională pentru Proclamaţia de la Timişoara, precum şi votarea acesteia de către participanţii la Fenomenul Piaţa Universităţii.
În cadrul manifestării, Asociaţia “21 Decembire 1989” a decernat medalia “Eroul revoluţiei române din Decembrie ’89” Universităţii Bucureşti şi Seniorilor Ligii Studenţilor, salutând astfel implicarea civică deosebită a profesorilor şi studenţilor Universităţii Bucureşti, atât în zilele Revoluţiei cât şi la Fenomenul Piaţa Universităţii.