Abominabila crimă: Cazul Gheorghe Ursu după 30 de ani (Actualizat)
Vladimir Tismaneanu /24.10. 2014
Andrei Ursu a intrat in greva foamei pentru a-i convinge pe administratorii justitiei din Romania sa faca dreptate in cazul tatalui sau, inginerul disident Gheorghe Ursu, asasinat de Securitatea lui Nicolae Ceausescu. Imi exprim si aici deplina solidaritate cu Andrei Ursu, cu familia sa si cu cererile lor pe deplin indreptatite. Criminalii, delatorii, colaboratorii formali si informali ai Securitatii, tortionarii si cadristii, cei numiti “persoane de incredere”, sunt liberi si nepasatori. Unii detin, ori au detinut pana foarte recent, functii importante, dau si lectii de anticomunism. Fosti informatori ai Securitatii tin prelegeri despre democratie si discursuri in Parlament. Par sa fi uitat cum era cand semnau angajamentele si primeau nume de cod. Unii au fost deconspirati, altii, sper, vor fi. Indignarile sunt insa efemere si selective.
Aceasta este trista realitate menita sa genereze cinism, frustrare, dezamagire, furie si dezgust. Scriu aceste randuri in clipa in care, ca la un semnal al unei invizibile dar extrem de eficiente baghete magice, televiziunile din “dotarea” unui fost securist pozeaza in portavoce a luptei pentru adevar. Au mistificat cat au putut, au batjocorit si au bagatelizat condamnarea dictaturii comuniste, azi si-au pus la piept insigna anticomunismului “pur si dur”. Rar mi-a fost dat sa vad o mai nerusinata forma de uzurpare, de confiscare, de deturnare prin supralicitare cinic-manipulativa, a unei cauze nobile. Testul cel mare ramane: vor lupta acesti artisti ai minciunii pentru pedepsirea asasinilor lui Gheorghe Ursu? Vor accepta ei faptul ca Securitatea lui Ceausescu a fost la fel de criminala, la fel de nociva precum aceea in care au facut cariera Enoiu, Bistran si Visinescu? Ca nu au existat doua Securitati, asa cum se straduie sa demonstreze scribii restauratiei ceausiste? Sa-mi fie ingaduit sa ma indoiesc.
In acesti 23 de ani am vazut prea multe travestiuri pentru a ma lasa inselat de ultimele din serie. Monstrul Gheorghe Enoiu e mort, dar chipul sau trebuie sa ramana pe veci gravat in memoria noastra ca o imagine a abjectiei absolute. Asa mi-i imaginez pe asasinii lui Gheorghe Ursu…
Textul de mai sus este versiunea actualizata a articolului aparut pe blogul meu in august 2013. A trecut peste un an de-atunci si nu s-a intamplat nimic. Ori, mai exact, s-a intamplat ca, ajutat de actualul consilier personal al d-lui Klaus Iohannis, fostul presedinte executiv al IICCMER, clientul fenechist Andrei Muraru, mitomanul galactic Victor Ponta a ajuns sa pozeze in anticomunist. Dar nu e niciun motiv de mirare: sub conducerea lui Andrei Muraru, IICCMER ne-a transmis ca Silviu Brucan a fost un adevarat disident…
Despre Apelul de sustinere pentru Andrei Ursu:
http://www.revista22.ro/fiul-disidentului-gheorghe-ursu-intra-in-greva-foamei-ucigasii-au-ramas-nepedespsiti–sustineti-apelul-adresat-primului-ministru-semnati-aici-48905.html
Update: Public mai jos Comunicatul de presa al lui Andrei Ursu dupa intalnirile cu factorii responsabili din Ministerul Justitiei si din Procuratura.
Comunicat de presa
Evolutia recenta a cazului Ursu
Marti 21 octombrie la orele 16:30 m-am intilnit la Ministerul Justitiei cu dl. Ministru Robert Cazanciuc . In cursul convorbirii de aproape doua ore i-am prezentat dovezile care arata ca probatoriul original impotriva tortionarului Marin Pirvulescu din dosarul disjuns in 2003 nu a fost trimis de catre Sectia Parchetelor Militare (SPM) altor parchete, si deci ca acel dosar disjuns nu a fost solutionat. Domnia sa a studiat cu atentie acele dovezi si a concluzionat ca intr-adevar, dosarul disjuns nu a fost solutionat. Si-a aratat de asemenea surpriza fata de invocarea prescrierii in cazul unei plangeri anterioare ale noastre, desi faptul ca a fost o crima politica era “unanim cunoscut”. Domnul Ministru l-a contactat pe primul adjunct al Procurorului General, domnul Bogdan Licu, pentru a demara identificarea cat mai grabnica a dosarului disjuns si a probatoriului original la care se refera actul de disjungere, solicitind si solutionarea lui.
Ieri 22 octombrie la ora 10 m-am intilnit la Parchetul General cu domnul Bogdan Licu, prim adjunct al Procurorului General. Domnia sa l-a chemat pe domnul Ion Vasilache, seful SPM, caruia i-a solicitat sa porneasca actiunea de identificare a dosarului disjuns si a probatoriului original.
Am discutat cu generalul Vasilache si am lucrat pe dosarele aflate la SPM impreuna cu domnul general Cosneanu, care le cercetase in prealabil. Am ajuns cu totii la concluzia ca PROBELE ORIGINALE CARE AU FACUT PARTE, SAU AR FI TREBUIT SA FACA PARTE, DIN DOSARUL DISJUNS IN 12.03.2003 la SPM NU AU FOST TRIMISE DE LA SPM. Am examinat copii xerox aflate in alte dosare, din care a rezultat ca PROBATORIUL ORIGINAL care il incrimineaza pe Marin Pirvulescu si Securitatea, aparat represiv din care facea parte (probatoriu ce include depozitii ale martorilor date la SPM si in procesele Clita si Stanica, documentele Securitatii, corespondenta externa din 1985, documentele medicale de la Spitalul Penitenciar Jilava, etc) nu au fost incluse in dosarul disjuns si se afla inca, cel putin in parte, in dosarele acelor cauze (Clita si Stanica).
Generalul Vasilache mi-a spus ca va solicita acele dosare si va reconstitui astfel probatoriul in cauza, ce ar fi trebuit sa se afle in dosarul disjuns in 2003, pentru justa solutionare a cauzei privind faptele numitului Marin Pirvulescu. A rezultat din discutia purtata cu domnii Vasilache si Cosneanu ca domniile lor nu cunosteau continutul multora din probele in discutie, printre care documentele Securitatii, probele medicale, precum si unele din declaratiile martorilor. Cateva dintre declaratiile martorilor le-am identificat in dosarul 8/P/2001, ce se afla in arhiva SPM. Ele vor fi de asemenea incluse in noul dosar penal ce se va forma pentru refacerea si rezolvarea dosarului disjuns in 2003.
Din pacate nu am obtinut puncte de vedere ferme de la domnul Vasilache cu privire la durata obtinerii acestor dosare care, tinind cont de situatia in care ma aflu, de prerogativele functiei domniei sale si de faptul ca aceste dosare se afla evident in arhiva unui tribunal din apropiere, ar trebui sa dureze chiar si numai o zi. A ramas neclar si modul cum vor fi realizate procedurile pentru solutionarea dosarului, desi din examinarea copiilor xerox a probelor care lipsesc, care sunt in posesia mea, a rezultat clar ca sunt suficiente dovezi care sa probeze vinovatia numitului Pirvulescu.
Am discutat cu domnul Vasilache si aspectul incadrarii de drept a faptelor tortionarului Pirvulescu, domnia sa impartasindu-mi opinia ca “s-ar putea aplica imprescriptibilitatea” asupra acelor fapte ce “s-ar putea incadra” la infractiuni contra umanitatii, dar ca aceasta aplicare “se interpreteaza”. Aceasta reticenta ni s-a parut cel putin surprinzatoare, tinand cont de faptul ca imprescriptibilitatea raspunderii penale pentru infractiuni contra umanitatii, asa cum au fost torturile si crimele pe motive de ordin politic, este unanim recunoscuta la nivel international (inca de la procesul Nurmberg) si a fost aplicata deja si in Romania inca sub vechiul cod penal (decizia 2579/2009 a ICCJ, cazul Visinescu). Ea trebuie aplicata cu atat mai stringent in lumina noului cod penal, care a clarificat definitiv crieriile acestei incadrari prin art. 439 unde se vorbeste explicit de criteriul politic al represiunii in cauza. De altfel, a fost aplicata recent in cazul altui tortionar ai dictaturii comuniste (Ficior) ce se afla acum, alaturi de Visinescu, in curs de judecare.
Drept urmare sunt obligat sa continui actiunea de protest prin greva foamei.
Andrei Ursu
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/abominabila-crima-cazul-gheorghe-ursu-dupa-30-de-ani/
Fiul disidentului Gheorghe Ursu intra in GREVA FOAMEI. Ucigasii au ramas nepedepsiti. Sustineti Apelul adresat Primului- Ministru.
Domnilor,
Vă solicităm să dispuneți luarea măsurilor indispensabile pentru a se putea face dreptate lui Gheorghe Ursu, inginerul ucis în tortură de Securitatea ceaușistă în 1985, în conformitate cu competențele pe care le aveți în a veghea asupra bunei funcționări a justiției române. Ca urmare a blocării dosarului în care a fost cercetat PÎRVULESCU Marin, principalului vinovat de uciderea disidentului, fiul acestuia, Andrei Ursu, a decis să înceapă greva foamei începând cu ziua de marți, 21 octombrie.
Vă cerem găsirea și soluționarea dosarului disjuns în 2003 de procurorul Dan Voinea, din Secția Parchetelor Militare (SPM), privindu-l pe torționarul PÎRVULESCU Marin. Contrar aserțiunilor șefului SPM, Ion VASILACHE, care pretinde că dosarul ar fi fost conexat cu o plângere a lui Andrei Ursu din 2007, probele dovedesc contrariul (vezi http://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuDosar2003.html. Din corespondența vasta dintre tribunale și parchete, rezultă negru pe alb că nici o altă instituție judiciară nu a primit acel dosar de la SPM, deși a fost solicitat cu insistență. Rezoluțiile în dosarul plângerii lui Andrei Ursu din 2007 specifică în mod expres că se referă doar la acea plângere, nu și la dosarul disjuns în 2003 (http://gh-ursu.ong.ro/20111212-OrdonantaMolcut.pdf). Cerem ca o investigație pentru identificarea acelui dosar să fie făcută în regim de urgență, de un procuror integru, din afara SPM.
Dacă nu va fi găsit, cerem ca dosarul respectiv să fie refăcut. Copii ale probatoriului se află pe site-ul Fundației Gheorghe Ursu (http://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuMarturii.html, http://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuDocumenteDUI.html). Aceste probe dovedesc atât intenția Securității de a-l suprima pe Gheorghe Ursu pentru „intensa sa activitate dușmănoasă“împotriva regimului Ceaușescu, cât și rolul direct al torționarului PÎRVULESCU în torturarea și uciderea disidentului.
În rezoluția din 12.03.2003 (http://gh-ursu.ong.ro/20030312-RezolutieNUP-Continuare175-SPM.pdf), procurorul Dan Voinea a dispus disjungerea cauzei privindu-i pe ofițerii de Securitate, inclusiv PÎRVULESCU, și continuarea cercetărilor pentru infracțiunea de omor, arătând că:
„Interesul organelor Securității pentru caz a continuat și după 21 septembrie 1985 (când Gheorghe Ursu a fost arestat), așa cum rezultă din următoarele documente întocmite de ofițerii de Securitate: (…). Cele de mai sus demonstrează că și după depunerea lui Ursu Gheorghe în arestul IGM, cadre ale fostelor organe de Securitate au continuat să se ocupe de acesta. Probe în acest sens, în afară de cele sus-amintite, sunt și declarațiile martorilor CV, ISt, MGh, RV, CI, plut. Munteanu Ion, col. Creangă Mihail, plt. Palamariu Florinel, Clită Marian ș.a. Martorii sus-amintiți au declarat că motivul anchetei lui Ursu de către ofițerii de Securitate îl constituia în continuare jurnalul său în care făcuse consemnări împotriva soților Ceaușescu și despre relațiile cu prietenii din țară și străinătate ce aveau concepții anticomuniste și modul cum a transmis scrisori la posturile de radio străine. Urmare a celor de mai sus, Ursu Gheorghe Emil, în timpul detenției, a fost supus unui regim dur, de exterminare, acțiunile convergente ale lucrătorilor de miliție și securitate ducând la eliminarea fizică a lui Ursu Gheorghe Emil prin uciderea sa.“
Din rezoluția de mai sus rezultă că dosarul era avansat, conținând un vast probatoriu care dovedea vinovăția ofițerilor de Securitate. În pofida acestor probe, de mai bine de 6 ani procurorii SPM încearcă să mușamalizeze acest dosar.
Domnule Prim-Ministru Ponta,
Recent ați remis o plângere a lui Andrei Ursu CSM-ului, care prin doamna Rica Vasiliu CREVELOS, inspector șef la Inspecția Judiciară, a ignorat toate probele aduse, acceptând versiunea domnului VASILACHE, fără să facă vreo cercetare la fața locului. Vă solicităm să cereți Ministrului Justiției din cadrul Guvernului dumneavoastră și Procurorului General să-și exercite autoritatea cu care i-ați învestit și să dispună o investigație temeinică și imparțială pentru găsirea dosarului în cauză. În acest scop, este elementar să constate cel puțin lipsa acelui dosar de la Tribunalui Militar Teritorial Bucuresti (TMTB), unde s-a judecat plângerea lui Andrei Ursu din 2007, și să consulte corespondența amintită.
Domnule Prim-Ministru, vă reamintim că e vorba de dosarul asasinării disidentului Gheorghe Ursu, cel care a fost ucis pentru că în timpul dictaturii ceaușiste a crezut și a luptat pentru idealul democrației și libertății. Democrație care permite aceste alegeri libere, democrație de care beneficiați astăzi, candidând la cea mai înaltă funcție în stat. Mușamalizarea acestui dosar de către un procuror militar șef, sub acoperirea conducerii Parchetului General și a Ministerului Justiției, aduce atingere imaginii guvernului dumneavoastră și imaginii României pe plan internațional. E vorba de o crimă notorie a comunismului românesc, pe care aţi declarat că doriţi să-l condamnaţi. Blocarea permanentă și abuzivă a rezolvării acestui caz cunoscut duce la concluzia că această guvernare a rămas aservită intereselor fostei Securități. Vă stă în putere să reparați o gravă nedreptate, cerând Ministrului Justiției și Procurorului General să dispună găsirea și soluționarea dosarului disjuns în 2003 de procurorul Dan Voinea, din Secția Parchetelor Militare (SPM), privindu-l pe principalul vinovat de uciderea lui Gheorghe Ursu, torționarul PÎRVULESCU.
Domnule Ministru Cazanciuc,
Ca urmare a scrisorii mele deschise, în iulie am fost contactat de la cabinetul Dumneavoastră în vederea stabilirii unei întâlniri. Am venit din SUA la București pentru o întâlnire cu Dvs., la care nu v-ați mai prezentat. Pe 28.7.2014 am depus la Dumneavoastră o plângere însoțită cu 30 de anexe (la care nu am primit încă răspuns), dovedind că dosarul disjuns de procurorul Dan Voinea în 2003 nu a fost soluționat. Continui să sper că doriți cu adevărat ca justiția română sub conducerea Dumneavoastră să facă dreptate în cazul Ursu și să nu rămână clientelară intereselor torționarilor fostei Securități. Probele sunt clare, iar dosarul – chiar dacă nu este găsit, poate fi refăcut din copiile disponibile. Acestea se află și pe site-ul Fundației noastre.
Domnule Procuror General Tiberiu Nițu,
V-am adresat o plângere privind încercările de mușamalizare a dosarului în cauză de către procurorul VASILACHE, la care, pe data de 15.07.2014, am primit un răspuns semnat tot de domnul VASILACHE. Domnia sa pretinde din nou că dosarul disjuns în 2003 ar fi fost trimis Secției de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC), ignorând probele atașate plângerii și fără a face nici o cercetare la alte parchete și instanțe. Ar fi constatat astfel cădosarul disjuns în 2003 cu probatoriul împotriva torționarului PÎRVULESCU nu a ajuns la SUPC și nici la celelalte parchete și instanțe ulterioare.
Vă solicităm să desemnați un procuror integru, din afara SPM, care să găseascăși să finalizeze dosarul disjuns. Altfel, rămâne impresia generală a cetățeanului de rând că în România nici un agent de Securitate nu va da socoteală pentru crimele sale, întrucât în parchete – și mai ales în SPM – sunt „oamenii lor“!
LISTA SEMNATARI ONG
- Fundația Gheorghe Ursu
- Grupul pentru Dialog Social
- Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE)
- Memorialul Victimelor Comunismului – Sighet
- PEN Club Romania
- Expert Forum Romania
- PEN Club Republica Moldova
- Asociaţia Ziariştilor Independenţi din Romănia
- Freedom House Romania
- Liga PRO EUROPA
LISTA SEMNATARI
1. Familia lui Gheorghe Ursu
2. Fundația Gheorghe Ursu
3. Andrei Oișteanu, cercetător Institutul de Istorie a Religiilor, Academia Română
4. Ana Blandiana, poetă, activistă
5. Norman Manea, scriitor
6. Vlad Alexandrescu, istoric al ideilor, Universitatea din București
7. Livius Ciocârlie, scriitor
8. Vladimir Tismaneanu, profesor de stiinte politice, Universitatea Maryland, SUA
9. Stefan Niculescu-Maier, fost detinut politic
10. Teodor Baconschi, antropolog
11. Andrei Cornea, profesor Universitatea București
12. Monica Macovei, europarlamentar
13. Germina Nagâț, Director Investigații C.N.S.A.S
14. Cristian Ghinea, Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE)
15. Radu Filipescu, fost deținut politic
16. Magda Cârneci, scriitor, președintele PEN Club Romania
17. Gabriel Liiceanu, scriitor
18. Horia-Roman Patapievici, filosof
19. Armand Goșu, redactor sef, revista 22
20. Ștefan Vianu, Universitatea de Arhitectura Ion Mincu, București
21. Rodica Culcer, expert media
22. Victor Bârsan, cercetător, Fundația Horia Hulubei
23. Dennis Deletant, profesor Universitatea George Washington, SUA
24. Anca Vasiliu, cercetator-profesor de istoria filosofiei, Univ. Paris-Sorbonne
25. Mihnea Berindei, istoric, Paris
26. Smaranda Vultur, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, Universitatea de Vest Timisoara.
27. Aurelian Craiutu, profesor, Indiana University, Bloomington, SUA
28. Adam Burakowski, istoric, cercetător, Institutul de Studii Politice, Academia Poloneza de Stiinte
29. Czink Tiberiu, director administrativ GDS
30. Mara Ștefan, editor tehnic, revista 22
31. Brindusa Armanca, jurnalist, profesor universitar
32. Erwin Kessler, Institutul de Filosofie, Academia Română
33. Andreea Pora, redactor sef adjunct, revista 22
34. Dorin Dobrincu, cercetator, Institutul de Istorie “A.D. Xenopol”
35. Vitalie Ciobanu, scriitor, presedinte Moldova PEN Centru
36. Daniel Cristea-Enache, Facultatea de Litere, Universitatea din Bucuresti
37. Anca Manolescu, antropolog
38. Ioana Boca, istoric, Bucuresti
39. Virginia Ion, istoric, Bucuresti
40. Andreea Cârstea, istoric, Bucuresti
41. Andrei Pleșu, scriitor, filosof
42. Doina Cornea, disidentă anticomunistă
43. Mircea Cărtărescu, scriitor
44. Cristina Guseth, director Freedom House Romania
45. Gelu Trandafir, jurnalist
46. Laura Stefan, expert anticoruptie
47. Tania Radu, critic literar
48. Dan C. Mihăilescu, istoric și critic literar
49. Petru Iancu, jurnalist
50. Mariana Celac, arhitect
51. Tereza Culianu-Petrescu, editor, Iaşi
52. Dan Petrescu, scriitor, editor, Iaşi
53. Ion Vianu, scriitor
54. Smaranda Enache, co-preşedintă Liga PRO EUROPA
55. Michael Shafir, profesor, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj
56. Alexandra Ciocârlie, Institutul de Istorie şi Teorie Literară
57. Raab Johann, dr. cardiolog, Centrul de Cardiologie, Landau, Germania
58. Carmen Popescu, istoric de arta şi arhitectura, Paris
59. Angelo Mitchievici, Conferentiar, Universitatea “Ovidius”, Constanţa
60. Bogdan C. Iacob, istoric
61. Cristian Vasile, istoric, Institutul de Istorie “N. Iorga”, Academia Română
62. Olga Bogdan, arhitectă, Washington D.C.
63. Radu Stern, istoric de arta, Lausanne, Elvetia
64. George Voicu, profesor, SNSPA, Bucureşti
65. Etta Lloyd, IT professional, New York
66. Adrian Vasiliu, ing. informatician, Paris
67. Peter Manu, profesor, Hofstra University, Hempstead, New York
68. Ioana Diaconescu, poeta,cercetatoare istorie recenta
69. Alexandra Manea Ghederim, dr. ing. informatică, Paris
70. Gheorghe Câmpeanu, consultant, Washington D.C.
71. William Totok, scriitor, publicist, Berlin
72. Alexander Nanau, regizor
73. Mona Nicoara, regizor de film
74. Andrei Ştefan, arhitect
75. Voicu Rădescu, Geeen Hours, Bucureşti
76. Eugen Wendel, redactor Radiodifuziunea West Germana (WDR)
77. Luminiţa Cioabă, poetă
78. Aurora Kiraly, artist vizual, UNAB, Bucuresti
LISTA RAMANE DESCHISA
http://www.revista22.ro/articol-48905_22.html
Asociația 21Decembrie 1989