Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

In cautarea Adevarului !

Ieri, la TNB- Sala Atelier a avut loc Conferinta « In cautarea Adevarului” sustinuta de Doru Maries, care constant in ultimii 20 de ani este in cautarea acestuia. Este poate ultimul mohican care a reusit sa “defecteze sistemul” si cel care a inteles impactul Adevarului asupra unei societati construite pe o mare minciuna , facandu-si din pastrarea istoriei recente nu un scop in viata, ci insasi un mod de a trai.
De ce am fost la Conferinta ? Fiindca atat Doru Maries, cat si Asociatia 21 Decembrie sunt reperele mele morale, intr-o societate fara principii si adevar, care ma duc cu gandul la eticheta pusa prin gura lui Trahanache, de catre nemuritorul Caragiale societatii romanesti.
Tenacitatea lui Doru ma duce cu gandul la Amadou Diallo, publicist african, care spunea ca « adevarul este un complot permanent” si care si-a sacrificat viata pentru aflarea lui.
Cine spunea ca adevarul te elibereaza, spunea o realitate de care ne lovim astazi ca de un zid ce ne opreste evolutia, care ne desparte de noi, de istoria recenta si care ne condamna in a repeta greselile trecutului.
Ma bucur ca Doru Maries este pastratorul cheilor Revolutiei, ma simt linistita stiind ca nu va ceda, ca nu este negociabil si ca tot ce face vine dintr-o profunda autenticitate, care transpare in toate actiunile pe care le intreprinde si n-am incetat nicio clipa sa cred cu toata fiinta mea ca va avea intr-o zi, nu prea indepartata, nu neaparat satisfactia, ci mai curand linistea ca vinovatii vor sta acolo unde le este locul .
Ce mai vreau eu de la reperele mele morale ?
Vreau sa nu incremeneasca numai intr-un Proiect ! Vreau sa devina garantii implementarii democratiei si a instrumentelor democratice si vreau sa treaca activ in societatea civila, sa stranga in jurul Asociatiei, tinerii acestei tari, sa le toarne cu picatura lectia de civism a Revolutiei romane, implicarea si determinarea de care acestia au dat dovada in 1989.
A venit timpul sa se cristalizeze cu adevarat o societate civila, care nu inseamna neaparat un organism , ci fiecare dintre noi educat in spirit civic. Ne trebuie doar un imbold al unui reper moral actual in jurul caruia sa ne strangem.
De ce nu, Doru Maries…de ce nu, Asociatia 21 Decembrie ?

Autor: Alexa Ionescu