Asociația 21Decembrie 1989

Istoria fiecărui popor consemnează momentele principale ale apariţiei, dezvoltării şi realizării sale. Dacă ar fi să căutăm un an providenţial pentru noi, românii, apoi fără îndoială acesta este 1918, realizarea României Mari, sub înţeleapta domnie a Regelui Ferdinand. Începutul l-a făcut Basarabia, străvechiul pământ românesc dintre Prut, Nistru, Dunare şi Mare, care s-a unit cu România la 27 Martie 1918. …

Basarabia a făcut parte de la început din statul moldovean creat în 1359, având graniţa răsăriteană pe Nistru. O ştiau ruşii şi o recunoşteau prin tratatele ţarilor cu Domnii moldoveni Gheorghe Ştefan (1653-1668) sau cu Dimitrie Cantemir (1710-1711), dar nu le vor respecta – cum vom vedea mai târziu; o ştiau turcii, care o numeau Bogdania căci aici oprise Marele Ştefan pe otomani în înaintarea lor spre inima Europei, cronicarii lor recunoscând că abia în 1486 au cucerit de la Ştefan cel Mare cetăţile-cheie Chilia şi Cetatea Albă şi, mai târziu, în 1539, şi Tighina; o ştiau europenii, căci fără români la porţile Europei alta ar fi fost soarta vechiului continent.

Aşadar, drepturile românilor asupra Basarabiei, Bucovinei de nord, a Ţinutului Herţei sunt străvechi, iar temeiurile reântregirii din 1918 sunt bazate pe dreptul istoric, etnic şi pe consensul populaţiei locale, şi totuşi, în ciuda tuturor evidenţelor, ruşii au încălcat în trei rânduri dreptul internaţional şi tratatele semnate de ei.
O primă răpire a Basarabiei are loc în 1812, la terminarea războiului ruso-turc din 1806, prin pacea de la Bucureşti din 1812. Turcia, învinsă a cedat Rusiei lui Alexandru I un teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată – Basarabia. Ruşinat, acesta din urmă a declarat Apusului că a anexat “nu o parte a Moldovei, ci un teritoriu numit Basarabia” (G. Popa-Lisseanu). Noul ţar, Nicolae I, ridică, în 1828, dreptul de autonomie al provinciei şi începe rusificarea; limba română este scoasă din administraţie, principalele instituţii lovite fiind şcoala şi biserica.

Urmare a războiului Crimeii din 1853, ruşii sunt învinşi de coaliţia Anglia, Franta, Turcia, Sardinia şi Austria şi prin tratatul de la Paris din 1856, sunt nevoiţi să retrocedeze Moldovei cele trei judete de la gurile Dunării – Ismail, Bolgrad şi Cahul, ca şi Delta Dunării.

A doua răpire a Basarabiei are loc în 1878, în urma războiului ruso-turc din 1877, câştigat de Rusia numai datorită eroismului armatei române condusă de Principele Carol, care s-a acoperit de glorie sub zidurile Plevnei, ca şi la Rahova sau Smârdan. Pacea de la San Stefano, ratificată de Congresul de la Berlin din 1878, consfinţea independenţa de stat a României proclamată la Bucureşti la 10 Mai 1877 – dar, paradoxal, pierdeam din nou sudul Basarabiei, cele trei judete flind reâncorporate Rusiei.

Rezistenţa romanilor basarabeni în faţa cotropitorilor, dorinţa lor de libertate, precum şi speranţa în unirea cu Romania l-au determinat pe fostul ministrude război rus, generalul Kuropatkin, să scrie în 1910 : “Poporul român din Basarabia, anexat acum o suta de ani (1812 – n.n.), trăieşte încă şi astăzi separat, ca şi când ar fi în afara populaţiei ruse. în viitor, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, unitatea poporului român este inevitabilă”.

După prăbuşirea ţarismului în 1917, puterea rusească a început să se clatine şi în Basarabia, apărând – ca în toate provinciile neruseşti anexate cu forţa – tendinţe autonomiste, apoi separatiste.

La 3 Martie 1917 ia fiinţa la Chişinău Partidul Naţional Moldovenesc, condus de Vasile Stroescu, care prevedea crearea unei diete provinciale numită Sfatul Ţării, format din 86 moldoveni şi 36 reprezentanţi ai altor naţionalităţi. Prima reuniune a avut loc la 21 Noiembrie 1917, fiind ales ca preşedinte Ion Inculeţ, ca vicepreşedinte Pan Halipa, iar ca secretar Ion Buzdugan. La 2 Decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial “Republica Democrată Moldovenească”.

Ruşii cerură germanilor armistiţiu – Românii părăsiţi şi trădaţi de ruşi, care se bolşevizaseră – cerură şi ei armistiţiu, semnat la 9 Decembrie 1917, după care ruşii, retrăgându-se, au dus şi mai multe lupte cu românii în retragerea lor, ruşii au început să ucidă pe fruntaşii românilor basarabeni; şi să impună organizaţii comuniste în Basarabia.

Sfatul Ţării, care nu dispunea de o armată proprie, cere guvernului român de la Iaşi, la 22 Decembrie 1918, să trimită trupe, în Basarabia pentru a restabili ordinea. La 10 Ianuarie 1918, trupele române, conduse de generalul Brosteanu, trec Prutul şi, cu nenumărate jertfe, restabilesc ordinea, eliberând la 9-16 Ianuarie 1918 Chişinăul şi, în câteva zile, întreaga provincie.
La 24 Ianuarle 1918, Sfatul Ţării proclamă independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, rupând legăturile cu Rusia.- Dar Ucraina ridica pretenţii teritoriale, basarabenii intensificând eforturile de unire cu România prin moţiuni de unire votate de diferite judeţe (Soroca, Bălţi).

Guvernul român, condus de A. Marghiloman, şi reprezentanţii Sfatului Ţării au dus tratative de unire care s-au concretizat în reuniunea Sfatului Ţării din 15 Martie 1918, când Blocul Moldovenesc a hotărât unirea, în ciuda nehotărârii fracţiunii “ţărăneşti”. Prof. C. Stere, trimis de guvernul român la Chişinău, a asigurat că eventuala unire nu va aduce prejudicii Basarabiei.

S-a ajuns la istorica, zi de 27 Martie 1918, când Sfatul Ţării a votat unirea cu Ţara. Era prezent primul-ministru român, Marghiloman, care a citit declaraţia guvernului său privind autonomia Basarabiei. Prof. C. Stere a fost cooptat în Sfatul Ţării. Ion Buzdugan a dat citire declaraţiei Blocului Moldovenesc, iar T. Barca celei a fracţiunii ţărăneşti, raliată şi ea ideii unirii. Delegatul polonezilor a votat favorabil, dar delegatul ucrainienilor, germanilor, bulgarilor şi găgăuzilor s-au abţinut de la vot.
Pentru unirea cu România au votat favorabil 86 delegaţi, 3 contra, 36 s-au abţinut, iar 13 au lipsit. Proclamaţia Sfatului Ţării glăsuia:

“Republica Democrată Moldovenească Basarabia, în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptulul de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-si hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa, România” (I. Nistor, “Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1991).
Proclamaţia mai afirmă respectarea drepturilor rninorităţilor, a votului universal egal, direct şi secret, a libertăţii personale, a tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi a tuturor libertăţilor obşteşti, care vor fl garantate de noua Constituţie (din 1923 – n.n.).

A.Marghiloman a declarat oficial : “În numele poporului român şi al Regelui României, cu adâncă emoţie şi falnică mândrie, iau act de hotărârea cvasi-unanistă a Sfatului Ţării şi, la rândul meu, declar că de azi înainte Basarabia este pe veci unită cu România”.

Regele Ferdinand telegrafia: “Un vis frumos s ‘a înfăptuit. Din suflet mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o mângâiere, să văd – după o sută de ani – pe fraţii noştri basaerabeni revenind la Patria Mamă”

Actul Unirii a fost promulgat de Regele Ferdinand şi publicat în Monitorul Oficial din10 Aprilie 1918. Deputaţii Ion Inculeţ şi Daniil Ciucureanu au intrat în Consiliul de Miniştri al României, iar C. Stere a devenit preşedintele Sfatului Ţării de la Chişinău. Cele două comisii – agrară şi constituţională – au lucrat efectiv, şi în toamnă s-a votat reforma agrară, având ca autor pe Anton Crihan, ultimul supravieţuitor al Actului Unirii din 1918, decedat de curand în S. U. A. şi înmormântat în Basarabia.
Unirea Basarabiei a fost recunoscută prin Tratatul de la Paris din 28 Octombrie 1918, semnat de Anglia, Franţa, Italia, Japonia şi România.
Acest important moment istoric a adus restabilirea limbii şi culturii romaneşti în administraţie, justiţie, viaţa socială, religie şi şcoală, Basarabia dând personalităţi ca A. Russo, B. P. Haşdeu, C. Stamati, preotul Alexe Mateevici – autorul poeziei “Limba noastră” ‘ -, Pan Halipa, Ion Buzdugan sau Mitropolitul Gurie Grosu.

Pe plan bisericesc, în 1923 s-au înfiinţat Episcopiile de Cetatea Albă, condusă de Episcopul Nectarie Cotlarciuc, şi cea a Hotinului, condusă de Episcopul Visarion Puiu, viitorul Mitropolit al Bucovinei. După ridicarea Bisericii Române la rang de Patriarhie (4 Februarie 1925), în 1927 s-a înfiinţat Mitropolia Basarabiei cu Arhiepiscopia Chişinăului şi Episcopia Cetatea Albă, mitropolit fiind ales Gurie Grosu, care păstorea din 1920 la Chisinau.

A treia răpire a Basarabiei de către ruşi s-a produs la 28 Iunie 1940, urmare a pactului secret Ribbentrop-Molotov din 1939. Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei sunt ocupate samavolnic de ruşi; în câteva zile s-a produs retragerea, urmată de umilinţe şi asasinate.

La 22 Iulie 1941, urmând ordinul generalului Antonescu: “Soldaţi, Vă ordon, treceţi Prutul!”, armatele române eliberează Basarabia şi nordul Bucovinei, dar numai pentru trei ani, căci la 23 August 1944 ruşii ocupă Basarabia pentru a patra oară, care, sperăm să fie şi ultima din istorie!

Timp de o jumătate de secol ruşii au încercat să distrugă spiritualitatea românească a fraţilor basarabeni prin interzicerea grafiei latine, deportarea populaţei locale, închiderea bisericilor, teroare, asasinate.

……

La aniversarea unirii Basarabiei cu Ţara, să ne reamintim cuvintele poetului basarabean contemporan Grigore Vieru: “Cine are o limbă, are o credinţă; cine are o credinţă, are o biserică; cine are o biserică, are o ţară!”.

Pr prof dr Cezar Vasiliu – Univ. Sherbrooke – Canada

Sursa: Observatorul