Potrivit lui Iliescu, pe Teodor Mărieş “nimeni nu l-a observat, undeva, în timpul evenimentelor dramatice din decembrie, dar l-au remarcat printre participanţii la manifestaţiile politice din primăvara anului 1990, inclusiv la devastarea clădirii Guvernului din ziua de 18 februarie 1990, ca şi la acţiunile pregătitoare ale actelor violente din ziua de 13 iunie 1990″.
Teodor Mărieş imediat după ce s-a intrat în sediul CC-lui, în 22 decembrie în jurul orei 12,00
pe 18 februarie nimeni nu avea legat pe braţ tricolorul iar secvenţa este de pe acelaşi film
Teodor Mărieş, discutând cu maiorul, că a venint de la etajul 6 şi a văzut armament abandonat care ar trebui adunat, pentru a nu ajunge pe mâna civililor
Nu avea cum să-l observe Ion Iliescu, dânsul fiind adus cu maşina, pe la 16,30 când au venit şi carele televiziunii
urmează imaginile din interior
Sergiu Nicolaescu
generalul Militaru
Ion Iliescu şi Petre Roman
Iliescu, Voican, Roman
În Piaţa Revoluţiei nu mai erau tancuri, nu s-a tras nici un foc toată după amiaza, lumea se bucura de victorie, peste aproximativ o oră a început din nou să se tragă.
Au apărut tancurile, s-a incendiat Biblioteca Universitară, s-a tras în Palatul Regal….
a început din nou să se moară.
Asociația 21Decembrie 1989










