Către:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Plângerea – dosarul “REVOLUŢIA” – nr. 33810/2007: Asociaţia „21Decembrie 1989 Bucureşti” şi Mărieş (I), Vlase v. România
16 Octombrie 2009
Excelenţei Sale
Dl. Josep CASADEVALL
Preşedintele Secţiei a III-a, CEDO
Excelenţă,
Protestul meu extrem a luat sfârşit.
V-am simţit îngrijorarea justificată de la 2000 de km.
Vă mulţumesc pentru onoarea acordată, ce caracterizează de 50 de ani principiile Înaltei Curţi.
Presa din ţară şi străinătate a reflectat corect acţiunea mea, desfăşurată în limitele legii.
Prin mesajele trimise, opinia publica interesată caracterizează acţiunea ca temerară, mai ales prin finalitatea ei.
Specialişti în drept, într-un final, apreciază precedentul creat după 70 de ani drept unul de referinţa pentru sistemul judiciar din România.
Clasa politică, cu doar 3-4 excepţii, a tăcut.
Declaraţiile publice ale celor 3-4 oameni politici au fost de o ţinută profesională şi morală ce îi onorează.
Serviciile speciale, cu mici excepţii, au acţionat murdar pe întreaga perioadă a desfăşurării protestului, aşa cum o fac împotriva mea de mai bine de 20 de ani.
Dispoziţiile Dvs. susţinute de gestul meu, făcut pentru aplicarea lor în România, au dus la crearea acestui precedent juridic privind părţile vătămate în număr de peste 7.000, în dosarul 97/P/1990.
Dispoziţiile Dvs. procedurale exasperează procurorii şi serviciile speciale care au manifestat o reala rea-credinţă faţă de părţile vătămate din acest dosar. Două dintre aceste instituţii, adică SRI şi STS manifestă în continuare o atitudine sfidătoare faţă de o dispoziţie a CEDO.
Cu toate aceste neajunsuri am decis că respectul faţă de onorata Curte, precum şi invitaţia Dvs. personală mă obligă să opresc protestul.
Nu pot să nu reamintesc Înaltei Curţi că unul dintre motivele grevei a fost întârzierea unei decizii a Curţii privind cele peste 190 de cereri ale colegilor mei.
Luptând de ani de zile pentru apărarea drepturilor omului alături de ei, nu pot să accept judecarea cauzei mele înaintea cauzelor lor. Din acest considerent vă propun să fiu lăsat la rândul miilor de cereri din România, peste 12.000, iar cauzele lor să fie conexate şi judecate alături de cel al Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, Mărieş (I) şi Vlase.
În acest fel consider că trebuie să-mi arăt respectul faţă de colegii mei, parte în acest dosar, onorându-mi astfel funcţia de preşedinte al Asociaţiei „21 Decembrie 1989”, organizaţie de apărarea drepturilor omului.
Decizia Dvs., domnule Preşedinte, şi neînsemnatul gest al meu în susţinerea acestei cauze drepte a creat multe emoţii, dar a dat speranţa că istoria recentă a României poate fi descoperită cu adevărat începând cu acest proces.
Astfel am dovedit ca avem onoare amândoi, prin aplicarea principiilor Convenţiei pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi prin credinţa în spiritul dreptăţii pentru istorie şi oameni în timp real.
Va asigur, Excelenţă, de întreaga mea consideraţie,
Teodor Mărieş
Asociația 21Decembrie 1989