Iliescule, nu te strâng stenturile?

18 SEPTEMBRIE 2014

 

Motto: „Timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptaşii individuali de răspundere” (CEDO, 17 septembrie 2014)

 

Aparent, televiziunile de ştiri sunt prea ocupate pentru a dezbate aşa cum se cuvine decizia istorică dată de CEDO ieri, 17 septembrie 2014. Mult prea ocupate cu rahaturi, voiculeşti, becali, ponţi şi iohannişi. Păcat. Şi ziarele au tratat subiectul cu fereală şi în grabă. Au dat ştirea şi gata, s-a terminat. Fără conexiuni, fără follow-up.

 

Aşadar, ieri, 17 septembrie 2014, România a fost obligată de CEDO să continue investigaţiile în dosarele mineriadelor şi să-i aducă în faţa justiţiei pe vinovaţi.

 

După 24 de ani, CEDO spune că nu se prescrie nimic şi că ceea ce s-a întâmplat pe 13, 14 şi 15 iunie 1990 trebui să se sfârşească în sala de tribunal. Punct.

De fapt, nu punct. Căci decizia CEDO spune nişte lucruri al naibii de importante.

 

Spune, de exemplu, că în 1990 am asistat la o crimă împotriva umanităţii.

„Toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante”.

Aaa? Oficiali ai statului român, membri ai guvernului şi militari cu grade importante sunt vinovaţi de crimă împotriva umanităţii. Şi, ce să vezi, există dovezi, multe. există filmări, există înregistrări, martorii mai trăiesc. De ce nu sunt ăştia în pârnaie? Uite-aşa.

 

„Este în sarcina statului respectiv să îşi îndeplinească obligaţia internaţională şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili pentu atacul extins şi sistematic asupra populaţiei române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exerciţiul autorităţii lor civile sau militare.”

 

Cam asta a fost problema, că anchetarea şi pedepsirea vinovaţilor pentru măcelul barbar de pe străziel Bucureştiului au fost „în sarcina statului respectiv”. Iar statul respectiv a fost şi este statul român. Care s-a reîntemeiat pe câteva mari înşelătorii: „revoluţia”, evenimentele de la Târgu Mureş, mineriada din iunie 1990.

 

Securiştii au jucat cartea diverselor ameninţări la adresa firavei democraţii. Le-a ieşit. Atât de bine, încât ei sunt şi azi statul român, în mare parte. Sunt peste tot, controlează tot. Lumea nu se mai teme de ei ca până acum, dar totuşi, au o putere fenomenală. De aia, până acum, nu s-au finalizat nici dosarele revoluţiei, nici cele ale mineriadelor, nici cele ale barbariei de la Trâgu Mureş, bătăliile fondatoare ale statului român condus de securişti.

 

Dar haideţi să sperăm. Haideţi să folosim această decizie a CEDO drept un nou punct zero. Să plecăm de aici. Să-i găsim şi pedepsim pe ăia, iară pe drumul astfel deschis să o luăm de la capăt. Hai, că nu-i greu!

 

Iar matale, nea Nelule, ce faci? Nu te străng stenturile? Nu te-a luat puţin cu frisoane? Împachetează, tataie, şi fugi. Zboară spre Cuba, la soare, sau du-te la Kim Jong Un. Cere-i azil lui Putin, dar tai-o. Fugi, dispari, întinde-o! Cică au ăştia acum nişte aparate şmechere care pot găsi pete de sânge şi după 24 de ani. Iar tu te-ai scăldat în sânge de pletos, de ochelarist, de minijupistă. Fugi, comunist bătrân, că nu se ştie niciodată. Dacă se apucă ăştia să pună în aplicare decizia CEDO, ai şanse mari să depeni amintiri din vremurile voastre bune cu Vişinescu şi Ficior. Crime împotriva umnaităţii, tataie. A zis-o CEDO. Hai, vezi, a terminat doamna Nina bagajul?