Asociația 21Decembrie 1989

Urmăriți-ne pe:

Scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei

Stimate Domnule Preşedinte,

Ca urmare a motivelor prezentate mai jos, vă solicitam să refuzaţi propunerea ilegală de numire a d-lui colonel Ion Vasilache în funcţia de şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform art.54 din legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, şeful Secţiei Parchetelor Militare este numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.

Propunerea ministrului Justiţiei s-a făcut “pe ascuns”, fără examen sau concurs aşa cum prevede legea. În vederea selecţiei celor care îndeplinesc condiţiile, ministrul ar fi trebuit să publice respectivul post pe web-site-ul ministerului şi apoi să aibă convorbiri individuale cu cei interesaţi. Această publicitate nu a existat, defavorizând magistraţii militari care ar fi dorit să ocupe respectivul post.

Conform art.48 din legea 303/2004, nu pot fi numiţi în asemenea funcţii cei care au facut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea. Înainte de numirea în funcţiile de conducere, CNSAS verifică şi comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă cel numit într-o asemenea funcţie a făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea. În cazul propunerii de numire a d-lui Vasilache, CSM şi-a dat avizul favorabil fără să ceară verificarea acestuia de către CNSAS.

Conform art.7 din legea 303/2004, nu pot fi numiţi în asemenea funcţii cei care sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. În cazul d-lui Vasilache, nu s-a făcut nici această verificare.

Conform legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, d-l colonel Vasilache nu poate deveni şeful d-lui general-locotenent Dan Voinea întrucât diferenţa este de două grade, legea admiţând o diferenţă de un grad. În plus, funcţia vizată de d-l colonel este specifică gradului de general, fiind necesar titlul de doctor sau de licenţiat al Colegiului Naţional de Apărare, nefiind însă cazul d-lui Vasilache

Conform art.48 din legea 303/2004, nu pot fi numiţi în asemenea funcţii cei care au un interes personal, ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevazute de lege. În cazul d-lui Vasilache, interesul personal este acela de a ascunde activitatea ilegală a sa şi a câtorva procurori din subordine, care, încă din 1993 au dat soluţii de favorizare a criminalilor în dosarele revoluţiei şi a mineriadelor, prin decizii de neîncepere a urmăririi penale. În plus, d-l Vasilache şi ceilalţi procurori care au favorizat infractorii, nu au comunicat niciodată părţilor vătămate, aşa cum prevede legea, deciziile ilegale de neîncepere a urmăririi penale a criminalilor, astfel încât părţile vătămate – urmaşi de eroi martiri, răniţi sau arestaţi – să nu poată reclama Justiţiei Române asemenea decizii. D-l Vasilache şi cei ca dânsul, au interesul personal ca deciziilo lor în cazuri de omor să rămână neschimbate, iar fărădelegile să nu fie demascate pentru a nu risca pedeapsa penală de favorizare a infractorului, de nedenunţare a acestuia, de abuz în serviciu etc..

Considerăm că d-l Vasilache nu trebuie promovat, ci dimpotrivă. În acelaşi context, până la lămurirea situaţiei sale juridice, credem că se impune şi suspendarea d-lui Tiberiu Mihail Niţu din funcţia de prim-adjuct al procurorului general, întrucât are interesul personal ca adevărul revoluţiei din decembrie 1989 să rămână ascuns, întrucât a fost implicat în represiunea acesteia.

Stimate Domnule Preşedinte, conform art. 21 din Constituţie, victimele celor peste 1200 de crime, cei peste 3300 de răniţi şi urmaşii eroilor revoluţiei “au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”. 18 ani nu este un termen rezonabil, ci o batjocură faţă de eroi şi faţă de societatea românească. Vă cerem să acţionaţi conform jurământului depus de dvs. ca Preşedinte al României, pentru propăşirea spirituală a poporului român şi apărarea democraţiei, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, precum şi în spiritul obligaţiei de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice – în acest caz, autorităţile Justiţiei – de a media între puterile statului şi societate.

Având în vedere corupţia la nivel înalt de acoperire a terorismului de stat, precum şi soarta dosarelor istorice referitoare la crimele masacrului din decembrie 1989 şi a fratricidului din iunie 1990, vă solicităm să cereţi efectuarea unui control de către o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Comisiei Europeane pentru Justiţie şi ai Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Vă solicităm să cereţi pedepsirea penală a vinovaţilor în acoperirea terorismului de stat şi în tergiversarea înfăptuirii justiţiei în dosarele istorice.

24 iunie 2008

Cu încrederea că nimic bun nu poate fi clădit pe crime, nedreptăţi şi neadevăruri,

Sorin Ilieşiu – Vicepreşedintele Alianţei Civice

Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte, Antonie Popescu – Avocat

Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, Antonie Popescu – Senior

Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv

Fundaţia Culturală Timpul – Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte

Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Catalin Giurcanu – Preşedinte

Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu – Vicepreşedinte

Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte

Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte

Federaţia naţională Omenia a Pensionarilor, dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte

Grupul văduvelor de eroi martiri

Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România, Gheorghe Tiber – Preşedinte,

Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, Marian Mititelu – Preşedinte

Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte